„Amara junior” și-a desemnat câștigătorii. Seara s-a încheiat cu recitalurile lui Pepe și al Cristinei Vasiu!

Vineri, s-a încheiat secțiunea Amara Junior cu gala de premiere a concurenților participanți.  Festivitatea găzduită de grădina de vară a fost prezentată de actorul Mihai Răzuș de la TVR.

Concurenții au urcat, în aplauzele publicului, pe scenă, primind fiecare cîte o diplomă de participare, după care a urmat premierea celor mai buni, în opinia juriului condus de compozitorul Horia Moculescu, pe categorii de vârstă.

Evenimentul a continuat cu recitalul altor cinci foști laureați ai fesitvalului: Alexandra Canareica cu o mențiune la festival în anul 1983, astăzi, mai cunoscută din spectacolele pe care le susține alături de Alexandru Jula, Loredana Căvășdan, cu trofeul festivalului în 2010 și multe compoziții în ultimii ani pentru artiști mari prezenți pe mai toate radiourile, Irina Popa, cu trofeul în 2004, Adriana Gavrilă, cu premiul I în 2014. Microrecitalul foștilor laureați s-a încheiat cu Nicoleta Floroni, cu trofeul festivalului în 2005.  Aceasta a produs și cea mai mare surpriză, ea urcînd pe scenă alături de fetița ei cu care a cântat șlagărul lansat de Mădălina Manole „Tu n-ai avut curaj”.

Ca și în prima zi, tinerii au fost acompaniați de orchestra condusă de Ionel Tudor.

Seara a doua a festivalului a continuat cu recitalul tinerei Cristina Vasiu, unul de circa 40 de minute, ușor comercial, cam multe piese în limba engleză, dar unul în care artista a dovedit o forță vocală deosebită. Pepe a încheiat seara în stilu-i caracteristic: exploziv, electrizant, debordând de energie cu fiecare piesă interpretată.

Un moment mai emoționant s-a creat când artistul a cântat piesa „Numai iubirea”, coloana  sonoră a telenovelei cu același nume, în sală, printre sutele de spectatori aflându-se chiar Corina Dănilă care a trăit intens recitalul artistului. Corina Dănilă va prezenta alături de Octavian Ursulescu următoarele două seri de concurs.

Rareș Ioan Andrei, câștigătorul trofeului „Amara Junior”

Palmaresul primei ediții a concursului Amara Junior este:

Categoria 7-9 ani:

Locul III: Raluca Maria Oncică

Locul II: Ioana Popovici

Locul I: Diana Codreanu

Categoria 10-12 ani:

Locul III: Sabina Bianca Crăescu

Locul II: Sabrina Aniculăesei

Locul I: Cristina Frățilă

Categoria 13-15 ani:

Locul III: Romina Ciocoiu și Alexandra Sîrghi

Locul II: Karina Todireanu

Locul I: Eleonora Filipoiu

TROFEUL: Rareș Andrei Ioan din Buzău

Mai multe fotografii găsiți aici.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *