Andrei Ciobanu a câştigat premiul Margareta Pâslaru

Andrei CiobanuPremiul Margareta Paslaru pentru originalitate interpretativa a revenit anul acesta tânărului interpret Andrei Ciobanu din Bacău Îndrăgita artistă l-a ales pe tânărul interpret încă de la preselecţiile concursului întrucât a răspuns cerinţelor căutate de ea pentru acordarea acestui premiu. Andrei Ciobanu nu este la primul premiu obţinut. Anul acesta, de pildă a câştigat premiul III la Festivalul Mărţişor Dorohoian desfăşurat în luna martie, unde în juriu au fost prezenţi printre alţii Ionel Tudor şi Titus Andrei. Criteriile pe care le-a urmărit Margareta Pâslaru încă de la preselecţiile concursului sunt originalitatea interpretativă şi păstrarea spiritului naţional. „Dacă Dumnezeu mi-a dăruit muzica în sange, darul ce dăinuie, înzestrarea ce aduce bucurie în Andrei Ciobanu (2)sufletul semenilor, simt că trebuie să perpetuez generozitatea Lui, încurajându-i pe alţii. La preselecţia acestei ediţii sărbătoreşti, dintre zecile de concurenţi, am remarcat un tânăr care nu imită pe nimeni. Sensibilitatea exprimării vocale în armonie cu interpretarea textului, ambele punctate de o mişcare scenică dezinvoltă, au format un tot ce transmite emotie. Susţin originalitatea spiritului românesc!”, a declarat Margareta Pâslaru.

Echipa Top Românesc, 30 august 2010

Share This:

Leave a Reply

4 comentarii la “Andrei Ciobanu a câştigat premiul Margareta Pâslaru

  • 30 august 2010 la 20:23
    Permalink

    Cu tot respectul, ma adresez dumneavoastra-Echipei Top Romanesc, cu rugamintea de a mentiona in articolele care apar pe blog, numele complet al premiului acordat de doamna Margareta Paslaru. Regret nespus faptul ca prezentatorii festivalului si presedintele juriului au omis acest lucru.
    Este vorba de „Premiul Margareta Paslaru pentru originalitate interpretativa”. Numai asa, semnificatia acestui premiu poate fi perceputa in concordanta cu realitatea. Sunt admiratoare a doamnei Margareta Paslaru de peste 40 de ani si, asa cum o cunosc eu din aparitiile la radio si tv, precum si din presa scrisa, am convingerea ca scopul dumneaei nu a fost acela de a-si auzi numele in seara de gala, ci acela de a descoperi si incuraja tineri cu calitati deosebite, care sa duca mai departe farmecul si fascinatia muzicii usoare romanesti. Cel care l-a primit anul acesta, Andrei Ciobanu, precum si cei care il vor primi in anii urmatori au un mare privilegiu: talentul si munca lor primesc girul unei mari artiste. In plus, primesc si admiratia unui public care a trecut cu brio toate testele iubirii fata de muzica usoara romaneasca si mesagerii ei. Toate onorurile le revin lor – tinerilor talentati!
    Poate din cauza emotiilor, absolut firesti, poate presat de organizatori, tanarul Andrei Ciobanu a uitat un simplu: „Sarut-mana, doamna Margareta Paslaru!”
    Cu tot dragul si toata intelegerea, noi, toti cei care o iubim, ii vom spune, in locul lui, la nesfarsit: „Va multumim Doamna!”
    Draga Andrei, dragi tineri talentati, porniti la drum cu convingerea ca iubirea noastra va asteapta!

    Răspunde
    • 4 septembrie 2010 la 13:01
      Permalink

      Ai dreptate. O zicala romaneasca spune „multumesc caciula, ca stapanul n-are gura” 🙂

      Răspunde
  • Pingback: Andrei Ciobanu a câştigat premiul Margareta Pâslaru

  • 4 septembrie 2010 la 13:32
    Permalink

    Ai dreptate. O zicala romaneasca spune “multumesc caciula, ca stapanul n-are gura” 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.