(Audio) Titus Andrei despre Ovidiu Ioncu Kempes

Într-o colecție rock a muzicii de la noi, a rockului de valoare cu tot ce presupune acest gen, pe podium, dacă nu cumva sus de tot, s-ar putea afla timișorenii din Cargo. Și cei care sunt, și cei care au trecut prin trupă, de la Adi Bărar, liderul, la Ovidiu Ioncu – Kempes, vocalistul, care s-au identificat cu grupul Cargo și au pus amprenta. Rămânem la Kempes. Se știe că la puțin timp după lansarea albumului „Destin” în 1995, Ioncu Kempes, cel mai iubit metalist autohton, are un grav accident de motocicletă. Toate trec cum trec. Se stabilește cu familia în Australia unde stă aproape zece ani, revine în țară  și împreună cu muzicieni, unul și unul, prietnei vechi, prieteni noi, formează Rezident Ex. Fanii parcă mai mulți la număr, salută prin această revenire spiritul liber al rockului.

Ovidiu Ioncu Kempes: Odată ce ai ajuns pe scenă la un nivel cât de cât ridicat, n-o să uiți niciodată și o să-ți rămână în suflet. M-am simțit la fel de bine și dacă erau cinci oameni, și dacă erau cinci mii sau cinci zeci de mii. Pe scenă mă transform efectiv.   

 

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *