Bravissimo Music vă oferă în dar cel mai frumos mărţişor, un nou videoclip al artistei Andra Ivănuş

Andra Ivanus image 1Andra Ivănuş aduce primăvara în sufletele iubitorilor de frumos, lansându-şi astăzi, cu sprijinul Bravissimo Music, cel de-al doilea videoclip din cariera muzicală!
La doar 12 ani, talentata artistă, ne încântă cu o interpretare de excepţie a melodiei „The Climb”, lansată în 2007 de către Miley Cyrus şi prezentă pe coloana sonoră a filmului Hannah Montana.
Videoclipul este realizat  în colaborare cu colegii de la Bravissimo Art School, Andra fiind acompaniată de tânărul profesor de chitară Dragoş Stama şi de elevul acestuia, Matei Cordoş, care studiază chitara de 4 ani în cadrul Şcolii de Muzică şi Teatru Bravissimo Art School.
Deşi se află la începutul carierei muzicale, Andra Ivănuş, elevă în clasa a 6-a, studiază canto la Bravissimo Art School de peste 2 ani de zile, sub îndrumarea profesoarei Elena Radu, câştigând numeroase premii, care îi demonstrează valoarea!
La începutul lunii februarie, Andra a câştigat Locul I, la grupa 12 ani – Secţiunea Pop Internaţional, în cadrul Galei Star Melody – Festival de muzică pentru copii şi adolescenţi.
„Muzica mi-a fost pasiune de când eram mică!”, ne mărturiseşte această frumoasă domnişoară, care şi-a descoperit acest minunat talent, interpretând prin casă melodiile din desenele animate.
Primii paşi în muzică i-au fost călăuziţi de familie, care a îndrumat-o să facă ceea ce simte şi ce iubeşte cel mai mult şi atunci a ales canto! A plecat la drum cu convingerea că va reuşi, fiind conştientă ca „arta cere sacrificii”, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Exceptând premiile obţinute, cea mai mare satisfacţie i-o dă scena „E o senzaţie nemaipomenită. Sufletul îmi bate aşa tare, iar muzica… din momentul acela devine o parte din mine. Nimeni şi nimic nu imi poate lua această stare”.
Pentru Andra, lecţiile de canto luate la Bravissimo Art School, sub îndrumarea tinerei şi experimentatei profesoare, Elena Radu, reprezintă o experiență plăcută și distractivă, care o motivează în vederea obținerii unor rezultate maxime demonstrându-și valoarea, alături de ceilalți artiști marca Bravissimo Music.
Şcoala de Muzică şi Teatru “Bravissimo Art School” se mândreşte cu asemenea elevi talentaţi şi cu succesul pe care îl înregistrează!
Despre Bravissimo Music
Existând atât de mulți tineri talentați cărora nu li se acordă șansa de afirmare, Școala de Muzică Bravissimo Art School a creat pentru ei Bravissimo Music! Este locul în care visele se pot transforma în realitate, vocea prinde viață, încântă auzul și sensibilizează până și inimile împietrite.
Bravissimo Music este întruchiparea unui ideal! O echipă tânără de profesioniști care și-a propus să prezinte muzica într-o manieră sinceră și nealterată, optând pentru promovarea talentului și a potențialului muzical al tinerilor care doresc să obțină cele mai înalte performanțe muzicale!
Bravissimo Music, alături de Bravissimo Art School susțin performanța, descoperă, formează și promovează adevărații artiști!
Pentru mai multe informații vizitați www.bravissimoartschool.ro și paginile oficiale de Facebook www.facebook.com/LoveBravissimoMusic şi www.facebook.com/BravissimoArtSchool.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *