Concertul de anul nou al FIlarmonicii Botosani, un regal sublim

img_9191Botoșaniul are de departe un atu important între orașele culturale ale țării. Are teatre, dar deține și propria filarmonică. Tocmai de aceea, ea, orchestra aceasta, are pe undeva obligația de a le oferi oamenilor din urbea ei momente unice, irepetabile.  De câțiva ani merg la concertul de anul nou al filarmonicii botoșănene. Îmi place să descopăr muzica clasică. Recunosc, nu sunt un inițiat al genului.  Abia îl descopăr și, evident, îl învăț. Merg pe principiul că toate în viață se învață și  recunoști calitatea, treptat, odată ce ai termene de comparație.

E de aplaudat sala arhiplină a Casei de cultură a Sindicatelor pentru concertul de anul nou. Oamenii își iubesc artiștii locului. Oamenii de aici își doresc să înceapă anul cu suflet vibrând de emoție. Emoția este până la urmă ceea ce ne rămâne autentic, ceea ce nu se vinde. O ai sau nu. N-o poți cumpăra iar lucrul aceste e cunoscut de orice artist. Mă rog, de artiștii care știu că dacă odată coborâți de pe scenă, nu au lăsat o fărâmă de tandrețe, degeaba au mai urcat. În fine, revin la concertul de pe data de 6 ianuarie, de Bobotează, într-o zi mare, religios vorbind.

Trei tenori impunători: Sorin Lupu, Eusebiu Huțan și Tiberius Simu. O trupă de balet, adică cea din Brașov, Cabaret Rising Sun. Un dirijor cunoscut botoșănenilor: Ioan Adrian img_9159Morar.  Piese clasice, opere mari pe care nu ai cum să nu le simți în suflet ca niște zvâcniri ce-ți trezesc armonii.  Am audiat într-un acord perfect al instrumentiștilor piese de Suppe, Donizetti, Lehar, nelipsitul Strauss cu valsurile lui, Schonberg, Doga, Puccini  ori Verdi.

Am fost la concertul de anul cu micii reporteri ai ziarului Buzz, publicație scrisă de copii și adolescenți aici. Mintea lor clipocea mai ales la muzica de film sau la bucățile muzicale care te transportau în magica lume a poveștilor. Plăcută stare pentru ei!  Iată, un mod de a-i atrage pe cei mici în sălile de concert. Voi da și cateva exemple dintre cele la care mintea micilor reporteri, copii aproape de adolescență sau chiar adolescenți s-a trezit: „Uvertura Operei „Cavaleria Ușoară” (Suppe), „Văduva veselă” (Lehar)  ori „Banditen -Galopp” (o polcă de Strauss).

Prima parte a concertului a fost, după cum spunea și un spectator abordat la final,  un pic mai tristă, mai puțin dinamică. Abia în partea a doua, după o pauză de vreo zece minute, orchestra a intrat într-o comuniune cu publicul, ba chiar, a relaționat cu el dialogând muzical. De altfel, partea a doua a cuprins și piese mai populare, probabil și motivul pentru care cei din public au fost mai prietenosi, mai generosi in aplauze.  Am ascultat fragmente din: Opera Rigoletto de Verdi, mai cunoscută ca „La donna e mobille”, Opereta Secretul lui Marco Polo, mai cunoscut ca „Te voi răpi” de Lopez sau deja prea cunoscutele și repetatele aproape în fiecare an de orchestra botoșăneană: „Liliacul”, „My fair lady” sau „Prințesa circului” ori „Frumoasa Dunăre albastră” după Strauss.

Sublimul concertului a fost subliniat și prin apariția grațioasă, dar și spectaculoasă în același timp a balerinilor, dacă ținem cont de dansurile cu ritmuri braziliene sau de cabaretul Moulin Rouge. Un concert mai masculin ca altadată, cu trei voci grele, un concert regal, ușor uniformizat, dar la fel de plin de emoție și suflet.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *