Dan Spătaru, omagiat la Medgidia, la bustul ridicat în cinstea lui

Probabil că este un dat fericit al sorții ca artistul român inegalabil încă în popularitate să se bucure de atenția și dragostea celor care l-au cunoscut, a publicului, să aibă parte și astăzi, după 12 ani de la trecerea lui în neființă, de lumină aici pe Pământ. Sunt 12 ani de când marele Dan Spătaru nu mai este printre noi, dar trăiește printr-o manifestare de prestigiu la care, an de an, se adună toată floarea muzicii românești. Creatori de muzică, oameni de radio, de televiziune, artiștii din recital, tinerii interpreți aspiranți la statutul de vedetă, toți cei care l-au cunoscut pe Dan Spătaru, vin la Medgidia la sfârșit de septembrie pentru a-l omagia, pentru a arăta că lumina popularității lui este încă pe pământ.

bust ceremonie-titus-andrei ceremonie ceremonie-2 ceremonie-3 ceremonie-4 titus-andrei-si-andreea-andreiAnul acesta, ultima zi dedicată festivalului, se întâmplă chiar în ziua când marele artist ar fi împlinit 77 ani. O legendă. Un astru al muzicii. Un artist cu un soclu în piațeta din fața Casei de Cultură Lucian Grigorescu. Aici, în fața bustului, duminică dimineață, membrii juriului Titus Andrei, Andreea Andrei, Carmen Aldea Vlad, Mirela Fugaru, Andrei Kerestely, oameni din orchestra: Ionel Tudor, Andrei Tudor, prezentatorul Octavian Ursulescu, oameni de-ai locului, mai puțin, însă, tinerii interpreți prezenți încă, aici, la Medgidia, în comparație cu artiștii din recitalurile primelor două seri, plecați  imediat spre orașele lor, au participat la o ceremonie dedicată zilei, una în care în 1939 se năștea Dan Spătaru.

S-au spus vorbe frumoase iar cel care a dat startul cuvintelor de suflet a fost omul de radio Titus Andrei:

„Tot ce a trecut prin glasul lui Dan Spătaru s-a născut pentru lungă durată și vă spune asta un om care îi știe repertoriul cap-coadă. Și când spun asta, mă gândesc la  începuturile lui Dan. Dan cânta la Casa studenților cu Pompilia Stoian cu atâta succes… Spuneam de cântecele de lungă durată și mă gândesc că Ștrengarul care nici în Italia nu a fost cântat atât de mult ca la noi. Mă gândesc că Drumurile noastre nu s-a cântat atât de mult în Iugoslavia cum s-a cântat la noi. Mă gândesc la Țărăncuță, țărăncuță, cântat în perioada interbelică prin anii ’38 -’40 de Dorel Livianu pe care Dan a relansat-o pentru totdeauna…Dan Spătaru rămâne l nostru, este cel mai popular artist al României”.

Titus Andrei a fost completat imediat de textiera Mirela Fugaru care a subliniat că Dan poate fi considerat chiar singurul megastar din tot ce am avut.bust

A continuat textiera Andreea Andrei care l-a caracterizat pe Dan ca: „un profesionist desăvârșit, un om care găsea plăcere de fiecare dată când colabora. Avea o punctualitate și o seriozitate unică, muncea mult și asta se vedea la repetiții. Venea de fiecare dată cu lecția învățată”.

Poeta Carmen Aldea Vlad a punctat asupra ținutei cu care Dan Spătaru se prezenta în spectacole.

„Toată ținuta și toată reprezentația  lui în public se datora celor două mâini care nu-l lăsau să plece fără ca pantofii de lac să lucească, iar cămășile să fie impecabile. Ținuta sa excepțională făcea ca publicul de la defunctul teatru Fantasio unde Dan a slujit ca un preot de har, să intre într-o anumită transă…”.

Octavian Ursulescu, prezentatorul festivalului a spus, la rândul său:

„Important e ca memoria lui Dan Spătaru să fie păstrată și copiii aceștia care sunt astăzi aici să învețe cine a fost Dan Spătaru și peste zece ani să treacă pe la statuia lui să pună o floare. Medgidia trebuie să fie mândră că de aici a pornit pe drumul vieții Dan Spătaru”.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Un comentariu la „Dan Spătaru, omagiat la Medgidia, la bustul ridicat în cinstea lui

  • 6 noiembrie 2016 la 14:35
    Permalink

    DAN SPATARU este prezent ptr ca este UNIC , este un FENOMEN ,

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *