Delia lansează single-ul “Verde Împărat” cu videoclip oficial

Delia a lansat single-ul “Verde Împărat” , piesă compusă de artistă și produsă de ea împreună cu Alex Cotoi.

Piesa a fost cântată în premieră la show-ul “Psihedelia” de anul acesta de la Sala Palatului, eveniment sold out care a avut loc 3 zile la rând.

Videoclipul pentru “Verde Împărat” a fost regizat de Alex Ceaușu cu care Delia a mai colaborat pentru “1, 2, 3, 4” sau “Rămâi cu bine”.

De look-ul Deliei în videoclip, s-au ocupat Diana Ionescu (make-up), Livia Berceanu (hair), Hilke Muslim (styling).

“Primavară… Vară… Toamnă…
VerdeLE s-a copt și s-a-mpletit coroană.
Profeția s-a împlinit.
S-a făcut împărat așa cum a făgăduit și lângă el m-a chemat.

Începând de azi, am verde-mpărăție cu apele-i vii și păduri fantezie…
Vrei să visezi? Deschide ochii și gândește-te la mine. Când pășești pe potecă, spune atât: sunt verde ca tine”, a spus Delia.

Delia a lansat anul acesta “Rămâi cu bine” cu Macanache, o colaborare inedită care s-a bucurat de aprecierea publicului și care are aproape 30 de milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, artista este featuring și pe single-ul The Motans – “Weekend”, care a fost locul 1 pe radio și TV în România, cu peste 22 de milioane de vizualizări.

Anul acesta, Delia a lansat albumul “Live” care include hiturile artistei “Cum ne noi”, “Da, mamă”, “Cine m-a făcut om mare”, “Ce are ea”.

Single-ul “Verde Împărat” este o co-producție Cat Music și Global Records.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *