Eurovision 2018 va avea loc la Lisabona în 8, 10 și 12 mai

Cea de-a 63-a ediție a concursului Eurovision va avea loc în Lisabona, Portugalia. Conform organizatorilor semnifinalele concursului din 2018 vor avea loc în zilele de 8 și 10 mai, iar finala, pe 12 mai. 

Concursul se va desfăşura la Meo Arena, o sală acoperită, cu o capacitate de 20.000 de persoane, care a mai găzduit evenimente precum Expo’98, Web Summit şi numeroase festivaluri de muzică.

Primarul capitalei, Fernando Medina, a declarat că speră ca Lisabona să primească circa 27.000 de vizitatori şi ca sectorul turismului se aibă încasări de 25 de milioane de euro datorită acestui festival.
Oraşele Braga, Gondomar, Guimaraes, Oporto şi Santa Maria da Feira, toate situate în nordul ţării, erau celelalte opţiuni preconizate pentru a găzdui concursul european de muzică.

Concursul Eurovision se va desfășura pentru prima oară în Portugalia după ce Salvador Sobral a obţinut anul acesta prima victorie a ţării sale la acest concurs muzical. Portugalia participă în concurs din anul 1964 și va sărbători anul viitor 50 de ani de participare la Eurovision.

TVR a anunțat prezența României la evenimentul de anul viitor, după ce anul acesta s-a clasat pe locul 7 cu piesa „Yodel it” interpretată de Ilinca și Alex Florea.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *