Festivalul Florentin Delmar, la început de noiembrie. Preselecția: 9 septembrie!

A 42-a ediție a festivalului Florentin Delmar va avea loc în perioada 9-10 noiembrie și se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani.

Fiecare concurent va include în repertoriu două piese, creaţii de muzică uşoară românească, din care una, fără titlu de obligativitate, poate fi aleasă din repertoriul compozitorului Florentin Delmar. Piesele vor fi interpretate în limba română sau o limbă de circulaţie internaţională.

Preşedintele juriului este compozitorul Horia Moculescu – Cetăţean de Onoare al Municipiului Focşani. Atât din juriul preselecţiei cât şi din cel al concursului de interpretare, vor face parte personalităţi ale vieţii muzicale româneşti.

Pentru menţinerea vie a repertoriului componistic FLORENTIN DELMAR, organizatorii vor oferi spre alegere concurenţilor piese ale compozitorului, reorchestrate şi adaptate muzicii uşoare moderne. Acestea se pot găsi şi copia de pe site-ul http://ateneu-pastia.ro/florentindelmar/ Din acest motiv, juriul va acorda şi un PREMIU SPECIAL  pentru cea mai bună interpretare a uneia din aceste melodii. Jurizarea acestui premiu se va face separat de interpretarea şi prezentarea generală a concurenţilor.

Concurenţii vor fi acompaniaţi de orchestră profesionistă, motiv pentru care preselectia concursului de interpretare va avea loc în ziua de sâmbătă, 9 septembrie 2017 la sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România din Calea Victoriei nr.141, cu incepere de la ora 11:00. Preselectia se va face cu orchestraţie –negativ pe suport digital.

Pe considerente organizatorice, înscrierea în concursul de preselecţie (nume, prenume, vârstă, localitate, repertoriu), se  va face prin fişă de participare comunicată prin fax la 0237-223-722 sau prin e-mail pe adresa: contact@ateneu-pastia.ro până pe 8 septembrie 2017. Înscrierea se poate face şi prin notă telefonică la 0237-225-584. Regulamentul integral il găsiți aici.  

Premii.

În  urma jurizării, organizatorii vor oferi următoarele premii:

-Marele Premiu şi Trofeul  Festivalului FLORENTIN DELMAR =  6.000 lei ;

Premiul I= 4.000 lei

Premiul al II-lea= 3.000 lei

Premiul al III-lea=2.500 lei

Premiul Special=5.000 lei  (pentru cea mai bună interpretare a unei melodii FLORENTIN DELMAR)

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *