INNA conduce detașat topul vedetelor feminine pe Facebook. Vezi cum arată clasamentul.

INNA
Foto: Viva

Cine e cea mai îndrăgită vedetă din România pe Facebook?

Top 10 al vedetelor feminine pe reţelele de socializare  ne dezvăluie starurile care au o legătură bună cu fanii şi care reuşesc prin ceea ce fac să atragă oameni noi spre paginile lor.

Locul 1. INNA – 12.137.232 de fani

Numărul like-urilor primite de INNA e într-o continuă creștere dat fiind faptul că muzica ei se bucură de succes internațional. Cântăreaţa este de departe cea mai influentă româncă de pe reţeaua de socializare.

Între ea și al doilea loc e o diferenţă de aproape nouă milioane de like-uri, cu toate că și pe poziția secundă se află o cântăreață ale cărei piese se regăsesc în clasamentele internaționale.

Locul 2. Alexandra Stan – 3.391.152 de fani

Solista îşi păstrează poziţia a doua şi în acest an, deşi nu a mai reuşit să lanseze vreo nouă melodie de succes. A trecut printr-o mare încercare, fiind abuzată fizic şi verbal de fostul ei impresar. După scandal, nu a reuşit să-şi revină din punct de vedere artistic la nivelul care a făcut-o celebră. Recent, alături de INNA au lansat We wanna, piesă ce deja e no.1 în topul iTunes din Japonia.

Locul 3. Antonia – 2.855.140 fani

De când a început relaţia cu Alex Velea, Antonia e pe val. Cei doi au împreună un copil, deşi Antonia n-a divorţat încă de primul ei soţ, procesul fiind în desfăşurare. Solista domină topurile muzicale şi are mare succes la public.

Locul 4. Andreea Bălan – 2.244.479 de fani

Este regina neîncoronată a show-bizului românesc. Rezistă pe piaţa muzicală de două decenii. A făcut parte din grupul Andre, care a reprezentat prima trupă de fete din România ce a captat atenţia unei generaţii debusolate de adolescenţi, la jumătatea anilor ’90. Vedeta s-a reinventat de câteva ori, având din nou succes prin dans, participând la câteva ediţii internaţionale şi naţionale ale show-ului ”Dansez pentru tine”.

Locul 5. Andra – 2.118.204 fani

Soţia realizatorului Pro TV Cătălin Măruţă este o solistă în vogă, o vedetă importantă din lumea muzicii româneşti. Melodiile ei sunt frecvent difuzate de staţiile de radio şi prind constant primele locuri în topuri. În plus, Andra participă la turnee prin ţară care au succes la public.

Locul 6. Elena Gheorghe – 2.131.286 de fani

Este o cântăreaţă frumoasă și talentată, ce a devenit cunoscută ca solistă a trupei Mandinga. A reprezentat România la Eurovision în 2009, iar în ultimii ani piesele ei „Ecou”, „Până dimineața”, „În bucăți”, „Mamma mia”, „Senor Loco” etc. se bucură de succes la public.

Locul 7. Lora – 1.797.329 fani

Talentată și senzuală, Lora este un ”produs” de succes realizat în studiouri. Aparițiile la diverse show-uri tv i-au atras o mulțime de fani.

Locul 8. Andreea Bănică – 1.622.249 de fani

Domină show-bizul de la sfârşitul anilor ’90, când s-a lansat cu trupa Exotic. Mai apoi a făcut parte din trupa Blondy, iar din 2005 încoace domină playlisturile radio cu piese precum: „Dansez, dansez”, „Îndrăgostiți”, „Dulce și amar”, „Fiesta”, „Samba”, „Love in Brasil” etc.

Locul 9. Anda Adam – 1.531.989 de fani

O cântăreaţă de succes în anii 2000, vedeta încearcă să rămână în atenţia publicului. A fost prezentă o vreme pe prima pagină a tabloidelor, prin relaţia pe care a avut-o cu  Victor Slav, fost prezentator meteo la Pro TV, şi prin rivalitatea cu Bianca Drăguşanu, cea care i-a furat iubitul.

Locul 10. Delia – 1.529.042 de fani

Vedeta este o solistă cunoscută, care domină topurile muzicale la această oră cu melodia ”Da, mamă”, ”Cum ne noi” și ”Inimi desenate”.

Topul este dominat de cântărețe ale genului pop, dance-club. Ele sunt cele mai îndrăgite prezențe feminine din România în funcție de numărul like-urilor de pe Facebook. În Top 10 nu le regăsim nici pe Andreea Marin (1.076.628 de fani), Mihaela Rădulescu (256.202 de fani), nici  măcar pe Simona Halep, care are 1.185.008 de fani și e cunoscută și la nivel internațional.

 

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *