Loredana lansează noul album în cadrul concertelor de la Sala Palatului

Cele doua concerte Loredana – “Ador” –  de la Sala Palatului (10 și 11 noiembrie) marchează și lansarea materialului discografic – “ADOR” – un album eveniment ce conține doisprezece piese care au făcut istorie și au lansat cariera muzicală a artistei. Melodii precum “Iti citesc în ochi”, “O inimă de 16 ani”, “Ninsoare de mai”, “Scrisoare simplă” sau “Zăpada palmei tale”, compuse de Adrian Enescu pe versurile poetului Lucian Avramescu, sunt relansate acum, după 30 de ani, în variantele lor originale, așa cum s-au regăsit pe albumele “Bună seara, iubito” și “Un buchet de trandafiri”. 

Loredana a intrat în showbiz-ul românesc direct pe poziția de star, un copil minune ce a reușit imposibilul în efemera industrie muzicală: o carieră de peste 3 decenii de-a lungul căreia a evoluat, a inovat, a deschis drumuri, a impus standarde și a stabilit recorduri. Loredana este un artist total: cantăreată, compozitoare, textieră, orchestrator, actriță în producții românești și internaționale, antrenoare de voce, om de televiziune, scriitoare, fashion icon. 

Spectacolul de la Sala Palatului din acest an, Ador, are o structură puțin diferită de celelalte show-uri ale mele. Ne întoarcem la momentele care m-au format ca artist și ca om, la albumul meu de debut. Sper să vă emoționeze întâlnirile muzicale pe care vi le-am pregătit și să vă aducă aminte de lucrurile din viața voastră pe care le adorați.”, mărturisește Loredana.

 Loredana – “ADOR” (tracklist album):

 Îți citesc în ochi 

 O inimă de 16 ani 

 Să-ți spun adio 

 Tu și eu 

 Măcar o clipă 

 De mă vrei, voi reveni 

 Joc matematic 

 Iubirea, cartea mea de oftat 

 Ninsoare de mai 

 Scrisoare simplă 

 Un buchet de trandafiri 

 Zăpada palmei tale 

  

 Compozitor: Adrian Enescu

 Versuri: Lucian Avramescu

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *