Margareta Pâslaru invitată specială la emisiunea "Dincolo de aparențe"

Margareta Pâslaru, Florentina FântânaruMargareta Pâslaru este artista care a revoluționat muzica ușoară românească și care, în cei 58 de ani de carieră artistică, a cucerit publicul prin  vocea sa inconfundabilă. Săptămâna aceasta, mai precis pe 9 iulie 2015, artista a împlinit 72 de ani iar mâine, sâmbătă 11 iulie, de la ora 13:00 o puteți revedea în emisiunea Florentinei Fântânaru, „Dincolo de aparențe„, pe Antena Stars.

Nu mai puțin de 65 de compozitori au compus de-a lungul timpului melodii pentru ea, rolurile pe care le-a interpretat i-au asigurat pentru totdeauna un loc în sufletele românilor, iar sâmbătă, de la 13:00, la „Dincolo de aparențe”, Margareta Pâslaru își amintește pietrele de temelie ale parcursului său artistic și vorbește despre proiectele în care se implică acum. De altfel, invitata Florentinei Fântânaru și-a creat propriul crez, după care își ghidează fiecare faptă: „În tinerețe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim numele spre binele altora”, iar el este susținut în permanență prin implicarea artistei în numeroase proiecte umanitare.

Preocupată în permanență de felul în care își desfășoară activitatea, Margareta Pâslaru recunoaște că are unele seri, după spectacole, când nu poate dormi pentru că se întreabă ce ar fi putut face mai bine.„Meseria cere veșnic o anume îmbunătățire. Perfecționismul e o sursă continuă de nefericire, pentru că știu întotdeauna că se poate mai bine”, declară Margareta Pâslaru.

UPDATE:

Puteți viziona emisiunea înregistrată aici:

Share This:

Leave a Reply

Un comentariu la „Margareta Pâslaru invitată specială la emisiunea "Dincolo de aparențe"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *