Ieșeanca Ruxandra Tomulesei, laureată la festivalul "Vis de stea" de la Moinești

Încă un weekend fructuos s-a încheiat cu un deosebit succes pentru Cercul de muzică ușoară „Melos” de la Palatul Copiilor din Iași! Sâmbătă, 2 iunie, tânăra speranță Ruxandra Tomulesei a confirmat încă o dată talentul extraordinar cu care a fost înzestrată, precum și munca sa susținută din ultima perioada prin câștigarea Trofeului la categoria 16-18 ani a Festivalului național „Vis de Stea” de la Moinești, județul Bacău.

Un festival dificil, cu o concurență numeroasă, din juriul căruia au făcut parte personalități importante ale muzicii ușoare românești precum Corina Chiriac (președinta juriului) sau compozitorii Mihai Alexandru și Viorel Gavrilă.

Cu doar o săptămână în urmă (25-26.05), Ruxandra Tomulesei (foto) a participat la un alt festival prestigios intitulat „Armoniile Dunării”, desfășurat la Brăila, și unde a obținut Premiul I. Ruxandra s-a aflat deja pentru a doua oara la Brăila, întrucat, în perioada 18-20 mai, a participat la unul dintre cele mai importante festivaluri europene, „George Grigoriu”, făcând o impresie excelentă ca junioara întregii competiții.

Tânăra de numai 16 ani deține deja un palmares impresionant: este câștigătoarea Marelor Trofee ale unor festivaluri internaționale de mare dificultate și anvergură, precum „Young Europe” de la Kiev (aprilie 2012), „Mărțișor Dorohoian” (martie 2012), „Eurokids” din Italia (iunie 2010), a Premiului I la Festivalul International „Vise printre stele” de la Cernăuți, Ucraina (aprilie 2012) sau a Premiului III la Festivalul Național de creație și interpretare „Mamaia Copiilor” (iulie 2011).

Tot sâmbătă, 2 iunie, alți 3 membri ai Cercului de muzică ușoară „Melos”, Oana Răduc, Georgiana Dariescu și Alexandru Tărițeanu au fost invitații marii artiste Corina Chiriac în cadrul unui spectacol de binefacere intitulat „Zâmbește, copile”, organizat de Fundația „Solidaritate și Speranță”, unde tinerii soliști s-au bucurat de un mare succes la publicul prezent în numar mare în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Iași.

Cei 3 soliști sunt adevărate stele în devenire: în luna iulie, Oana Răduc va participa în marea finala a Festivalului național „Mamaia Copiilor” (secțiunea creație). Tot în iulie, Georgiana Dariescu va reprezenta România la un festival de tip Eurovision, dar la care participă concurenți din toata lumea cu vârste cuprinse între 18 și 35 ani, intitulat „Universong” desfășurat în Tenerife, Spania. Alexandru Tărițeanu își va masura și el forțele cu cei mai puternici soliști din Europa și Asia ,în cadrul celui mai important și dificil festival după Eurovision numit „Slavianski Bazaar”, desfășurat tot în luna iulie la Vitebsk, al 2-lea oras ca mărime din Belarus.

A relatat Gabriela Nechita

Share This:

Leave a Reply

2 comentarii la „Ieșeanca Ruxandra Tomulesei, laureată la festivalul "Vis de stea" de la Moinești

  • 4 iunie 2012 la 12:26
    Permalink

    Ruxandra Tomulesei a castigat trofeul la categoria 16-18 ani si nu a intregului festival. Felicitari!

    Răspunde
    • 4 iunie 2012 la 17:27
      Permalink

      multumim pentru aceasta precizare foarte importanta.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!