Stăpânul unui artist: impresarul sau publicul?

O fătucă ce își caută confirmarea talentului de mică (nu dăm nume, n-are importanță, situația contează!) a ajuns vedetă mare. Radiourile o difuzează, televiziunile, de asemenea. A se înțelege termenul de vedetă așa cum îl recunoaște România de azi. A fi vedetă, acum, în România, e departe de ceea ce se numește personalitate. Da, și fătuca asta cântă melodii de sezon compuse pe bandă rulantă cum obișnuim să facem muzică mai nou. Și mai apare la câte un show de talente de ăsta mai degrabă cunoscut drept fabrică de iluzii că, deh, are cheia succesului în mână și o să deschidă niște uși altor talente. La naiba. Îi susură în urechi niște vorbe dulci, eventual o promisiune babană și și-a rezolvat contractul cu emisiunea în cauză. Trecem peste.

Vine la concert fătuca asta invitată de organizator care o recunoaște drept o celebritate. Prinde la public. De unde? În piață abia se adună 1000 de oameni. Dar e invitată că piesa ei zăpăcește la radio, grație unor omuleți de la radio care s-au lăsat și ei prinși în joculețul ăsta de produs bani. Cântă fătuca pe scenă, insistă prezentatorul la 2-3 aplauze în plus pentru un bis chinuit. Mai urcă o dată. Zâmbet, un cântec de ăsta zăpăcit de radiouri, coboară. În spatele scenei, puzderie de puști și puștoaice. Coadă imensă. Mi-aduce aminte de Mădălina Manole, fata cu părul de foc prin anii ’90, perioada ei de glorie.  Puzderie de fani care mai de care cu flori, cu poze venite de acasă pentru autograf, cu obraji îmbujorați, cu orele în așteptarea unui autograf. Mădălina, răbădătoare cu toți. Autografe, poze, vorbe dulci. Copiii au nevoie de mâna idolului pe umărul lor, de un cuvânt prietenesc, de un salut. Mădălina a rezistat până în clipa când ea singură a ales să plece. Și e și astăzi, chiar și așa lipsindu-ne fizic, în mintea multora. A fanilor de ieri care așteptau cu orele un autograf și a celor de azi care îi descoperă melodiile grație internetului.

Fătuca asta face poze, zâmbește mecanic. Și dintrodată aude: gata, mergem. Și îi lasă pe toți în urmă. Impresarul ori în fine, omulețul cu care venit, nervos în urma ei, mai bruschează un puști dezarmat, îi mai răspunde în răspăr unuia cu lacrimi în ochi. Și mașina pleacă grăbită. Probabil la următorul concert. La următoarea stație de făcut bani. Cam ăsta e artistul de azi. Sluga unui om care face bani pe spinarea lui, pe talentul, pe hitul difuzat în neștire pe radiouri. Artistul acceptă pentru 2 sau 3 ani de celebritate. Până când nu mai spune nimic publicului. Pentru impresar urmează alt artist în timp ce fătuca ajunge la mâna publicului pe care l-a lăsat cu lacrimi în ochi, pe care l-a dezarmat din cauza ex-stăpânului. Și publicul n-o mai recunoaște, n-o mai vede, n-o mai ascultă. Dar fiecare artist e liber să-și aleagă stăpănul. Impresarul sau publicul.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.