Succese muzicale în anul 1989

"Cred în tine", "Dansul" şi "Miracol Infinit" au fost trei mari succese lansate de Silvia Dumitrescu în 1989
„Cred în tine”, „Ce s-a-ntâmplat?”, „Dansul”,  „Miracol Infinit”, „Un pas spre infinit” au fost cinci mari succese lansate de Silvia Dumitrescu în 1989!

Dorim să adresăm mulţumiri domnilor Bogdan Ioniţă, Teodor Isaru şi Marian Stere pentru ajutorul oferit.

S-a împlinit ma bine de un sfert de secol de la evenimentele din Decembrie 1989. A fost o perioadă în care noi, românii, am trecut brusc de la comunism la democraţie (prost înţeleasă de unii). A fost o schimbare prea bruscă care a creat mult haos în toate domeniile. Nici domeniul muzical nu a scăpat de acest lucru. Brusc, am abandonat muzica românească (care pentru unii din noi a fost singura rază de lumină din acei ani plin de frig şi de întuneric) pentru cea străină, uitând că muzica pop-rock românească din anii’80 a fost extraordinară din punct de vedere creativ şi calitativ şi, de ce să nu recunoaştem, un punct de rezistenţă şi supravieţuire în acea perioadă tulbure. Slavă Domnului că, în ultimii ani, cu ajutorul Internetului şi al Youtubeului, am redescoperit pe acei mari artişti şi muzicieni care ne-au fermecat copilăria sau tinereţea.

Vă propunem să ne întoarcem în timp şi să ne aducem aminte de ultimul an al “Epocii de aur”. Nu vom scrie despre realizările grandioase ale geniul “Carpaţilor”, Tovarăşul Secretar-General Nicolae Ceuşescu, Preşedinte al R. S .România, sau ale “Tovarăşei Academician Doctor-Inginer” Elena Ceauşescu şi nici nu vom face o cronică a Congresului al XIV-lea al PCR. Vom scrie doar despre muzica pop-rock-folk a acelui an (în special pop).

“Electrecord”, singura casă de discuri din România acelor timpuri, a lansat şi un disc cu titlul “Succese’89”. Aşa cum am relatat şi în articolul despre anul 1988, în 1985, atât Radio cât şi Televiziunea şi-au redus drastic programele. Puteţi afla mai multe despre perioada 1985-89, citind articolul “1988 – Un an de succes un muzica românească” publicat, pe 10 Aprilie 2012,  pe Top Românesc aici. Începând cu 1 noiembrie 1988, programul TV s-a mai lungit cu o oră, începând de la 19:00 şi terminându-se la 22:00. Programul 2 al TVR se întrerupsese pe 20 ianuarie 1985. Cu toate acestea, programele dedicate cuplului Ceauşescu deveniseră sufocante şi chinuitoare pentru români. Din păcate, în ultimii ani ai “Epocii de Aur”, programele de varietăţi, se difuzau doar o dată sau de două ori pe lună. Celelalte zile de sâmbătă, erau rezervate ciclului de emisiuni “Omagiu ţării, conducătorului iubit”.

1989 a fost un an plin de succes pentru Mihaela Runceanu. Din păcate, artista a fost asasinată pe 1 noiembrie 1989.
1989 a fost un an plin de succes pentru Mihaela Runceanu. Din păcate, artista a fost asasinată pe 1 noiembrie 1989.

Pe 12 aprilie 1989, în deschiderea lucrărilor Plenarei CC al PCR, Nicolae Ceauşescu a declarat: “Doresc să informez plenara, întregul partid şi întregul nostru popor că la sfârşitul lunii martie, România a plătit complet datoria externă”. Românii au sperat ca nivelul de trai să se îmbunătăţească. Nu a fost aşa. Pe parcursul anului 1989, a căzut comunismul în toate statele din estul Europei (Bulgaria, Cehoslovacia, Germania Democrată, Polonia, Ungaria). Pe 9 noiembrie 1989, cade zidul Berlinului. Pe 10 noiembrie, în Bulgaria, Todor Jivkov este înlăturat printr-o lovitură de palat. România rămăsese singura ţară comunistă din Europa. În ciuda avertismentelor primite de la Gorbaciov, Ceauşescu, complet rupt de realitate, a refuzat să părăsească puterea.

În perioada 20-25 noiembrie 1989, în cadrul Congresului al XIV-lea al PCR, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt realeşi. Cultul personalităţii acestora continuându-se.

Abia pe 16 decembrie 1989, scânteia se va aprinde la Timişoara, iar pe 22 decembrie 1989, la ora 12:09, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt înlăturaţi.

În această perioadă de austeritate, eram “răsfăţaţi” cu un program TV martaton doar 5 zile pe an. Acestea erau zilele de 1 mai şi 23 august,  când programul TV începea la 11:00 şi se încheia la 23:00, dar  aceste programe nu erau altceva decât o odă închinată cuplului Ceauşescu. Apoi, erau zilele de 31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie, când se difuza programul de Revelion. Programele de Revelion erau absolut fantastice.

Iată vedetele muzicii uşoare care au fost prezente pe micul ecran în cadrul programului “Revelion’89”. Dorin Anastasiu, Dana Bartzer, Doru Căplescu, Elena Cârstea, Corina Chiriac (deşi se afla în SUA, artista a fost difuzată de Revelion) Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Adrian Daminescu, Gabriel Cotabiţă, Ricky Dandel, Mirabela Dauer, Dida Drăgan, Silvia Dumitrescu, Viorela Filip, Lelia Florescu, Loredana Groza, Natalia Guberna, Ştefan Hruşcă, Daniel Iordăchioaie, Alexandru Jula, Mădălina Manole, Teodor Munteanu, Nicolae Niţescu, Gică Petrescu, Carmen Rădulescu, Denis Roman, Mihaela Runceanu, Savoy, Angela Similea, Dan Spătaru, Vasile Şeicaru, Denis Ştefănescu, Ileana Şipoteanu, Marius Ţeicu, Aura Urziceanu, Mirela Voiculescu. Iata un clip de la Revelion’89 aici.

Anul 1989 debutează cu mega spectacolul “Revelionul Tineretului”, organizat de CC al UTC şi Comitetul Municipal UTC Bucureşti, unde au participat peste 7000 de spectatori. În cadrul spectacolului au participat: Marcela Alexandru, Aura Buiac, Compact, Gabriel Cotabiţă, Adrian Daminescu,  Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Natalia Guberna, Holograf, Ştefan Hruşcă, Gabriel Manea, Aurel Moga, Doina Matei-Pocorschi, Mihai Pocorschi, Virgil Popescu, Denis Roman, Oana Sârbu (alături de distribuţia filmului “Liceeni”), Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Anca Ţurcaşiu. În cadrul spectacolului au mai evoluat şi artişti de muzică populară Au mai avut loc o paradă a modei prezentată de George Mihăiţă, precum şi nişte momente vesele cu Vasile Murariu şi Carmen Trocan..

Anul 1989 a fost cel mai sărăcăcios în materie de evenimente şi programe TV de divertisment. După cum am mai relatat, celebre festivaluri şi concursuri precum “Festivalul de Melodii” sau “Şlagăre în devenire” s-au interupt la începutul anului 1988.

Au continuat festivaluri cu tradiţie precum cele de la “Mamaia”, “Deva” sau “Amara”. La Radio muzica românească a continuat să fie promovată în emisiuni precum “Muzicoteca pentru toţi” sau “Start melodii” (actualul “Top Românesc”, realizat de Titus Andrei).

doru caplescu 1989
Doru Căplescu,unul dintre cei mai de succes compozitori ai anului

În luna martie 1989, este lansată cartea „Meridianele cântecului” (Editura Muzicală), scrisă de muzicologul Daniela Caraman Fotea. Cartea este de fapt un dicţionar al muzicii pop/uşoare româneşti şi internaţionale, în care au fost trecuţi cei mai populari artişti români şi străini.

Pe 2 aprilie 1989, a decedat Tudor Vornicu, redactor-şef Programe TVR. Tudor Vornicu, creatorul divertismentului TV de la noi, a fost unul dintre cei mai mari jurnalişti şi realizatori pe care i-a avut Televiziunea Română.

În’89 s-au difuzat cu succes şi piese care s-au lansat în 1988. “Buna seara, iubite!” (Loredana Groza), “Fără tine” (Mirabela Dauer), “Iubite” (Angela Similea), “Mai lasă-mă” (Nicu Alifantis), “Măi bădiţă, Ioniţă” (Monica Anghel), “Ninsorile de flori” (Angela Similea), “Noi am ales” (Silvia Dumitrescu), “Piaţa romană, nr.9” (Nicu Alifantis) sunt câteva dintre acestea.

Compozitorii s-au ridicat la înălţime şi în acest an. Mari nume precum Florin Bogardo, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Mircea Drăgan, Cornel Fugaru, Jolt Kerestely, Dumitru Lupu, Horia Moculescu , Ionel Tudor, Marius Ţeicu, Vasile Veselovski ş.a au creat piese de mare succes. S-au remarcat şi tineri compozitori (la acea vreme) precum Zoltan Boroş, Dani Constantin, Octav Firulescu, Alexandru Simu, Eugen Mihăescu.

O menţiune specială trebuie acordată compozitorului Adrian Enescu care a creat nişte şlagăre cu sound modern cu totul aparte. Piesele interpretate de Silvia Dumitrescu, Loredana Groza şi Gabriel Cotabiţă au avut un succes fenomenal.

În 1989, Doru Căplescu a fost unul dintre cei mai  de succes tineri compozitori. Acest an a însemnat pentru Căplescu turnee în ţară şi străinătate, precum şi colaborarea cu Silvia Dumitrescu la super-hiturile “Dansul” şi “Miracol Infinit”. Ca solist vocal, Doru Căplescu a lansat piesele “Poveste” (compoziţie proprie), “Aşteptând un tren” (compoziţie proprie), “La plimbare” (compoziţie proprie), interpretată în duet cu Crina Mardare şi “Pentru mine eşti doar tu” (compoziţie proprie), alături de grupul “Stil”. Pe lângă faptul că a fost un compozitor deosebit, Doru Căplescu, supranumit şi “omul orchestră”, a orchestrat piesele unor apreciaţi solişti şi compozitori din muzica românească cum ar fi: Nicu Alifantis (albumele “Piaţa Romană nr.9” – 1988,  “Risipitorul de iubire” – 1990), Mircea Baniciu (albumele “Secunda I – 1989), Anda Călugăreanu (albumul “Anda” – 1987), Aura Urziceanu (piesa “Vreau să vii în viaţa mea”). Pentru a afla mai multe despre Doru Căplescu citind articolul publicat pe Top Românesc aici.

Două dive ale muzicii româneşti: Mirabela Dauer şi Angela Similea
Două dive ale muzicii româneşti: Mirabela Dauer şi Angela Similea

În 1989, Angela Similea şi Mirabela Dauer, care nu mai au nevoie de nici o prezentare, au lansat fiecare câte un album, 4-5 piese de referinţă şi au avut numeroase apariţii la Radio, Televiziune, spectacole şi turnee, confirmându-şi binemeritatul titlul de “Doamne ale muzicii uşoare româneşti”. Angela Similea a lansat piese precum: “Ce-ar fi să fiu” (Marius Ţeicu), “Flacăra nestinei iubiri” (Marius Ţeicu), “Ninsorile de flori” (Adrian Enescu), “Ultimul tramvai” (Ionel Tudor), “Viaţa merge iubind înainte” (Marius Ţeicu). Mirabela Dauer a lansat piese precum: “Bine te-am găsit” (Marcel Dragomir), “Cine iubeşte” (Jolt Kerestely), “Dormeau pe-o frunză două stele” (Marius Ţeicu), “Hai, vino, vino iar!” sau “Revino” (Internaţional). De asemenea, ambele artiste au lansat câte un album, care, datorită evenimentelor din decembrie 1989, au apărut în 1990.

Una dintre cele mai de succes soliste ale anului a fost, fără îndoială, regretata Mihaela Runceanu . Dar, despre ea, vom scrie mai jos.

Începând cu 6 noiembrie 1988, Mihaela Runceanu, datorită solicitărilor foarte dese pentru turnee şi spectacole îşi împarte norma de profesor la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, cu binecunoscuta solistă, textieră si profesoară, Viorela Filip.

Viorela Filip - interpretă, textieră şi profesoară de canto
Viorela Filip – interpretă, textieră şi profesoară de canto

Îndrăgita interpretă Viorela Filip, în paralel cu munca de cadru didactic şi cea de textier, pregătea un album, care, din cauza evenimentelor din decembrie’89, a apărut în 1990. Albumul a inclus piese de mare succes ala artistei, precum “Doar un trandafir” (Gheorghe E. Marian), “Fără iubirea ta” (Corneliu Meraru), “La o fereastră” (Dumitru Lupu) sau “Vino, uită despărţirea” (Dumitru Lupu).

1989 este anul în care popularitatea Silviei Dumitrescu atinge cote maxime. După ce a absolvit Şcoala Populară de Artă, la clasa Mihaela Runceanu, Silvia a debutat oficial la Mamaia’85, unde a câştigat Premiul I la Interpretare. Din anul 1988, artista începuse colaborarea de mare succes cu compozitorul Adrian Enescu (“Noi am ales” şi “O poveste oarecare” , “Ochi căprui” au fost mari succese ale anului 1988). În’89, Silvia Dumitrescu a început colaborarea cu regretatul Doru Căplescu. În acest an, artista a  lansat piesele “Ce s-a întâmplat” (Adrian Enescu), “Cred în tine” (Adrian Enescu), “Dansul” (Doru Căplescu) şi “Miracol infinit” (Doru Căplescu) – patru mari succese ale muzicii uşoare româneşti.  De asemenea, piesele „Un pas spre infinit” (Gh. E. Marian) şi „Gândul meu curat” (Gheorghe Mihăilă) au avut mare succes. Artista a susţinut şi o bogată activitate de turnee în ţară şi în străinătate (Coreea de Nord, fosta URSS). Evenimentele din decembrie 1989, au găsit-o pe Silvia în turneu în URSS. Din această cauză, Silvia şi-a prelungit turneul din URSS, unde participă la o serie de spectacole de strângere de fonduri pentru Crucea Roşie din România. Ca angajaţi ai Ansamblului UTC (actualul “Tinerimea română”), Gabriel Cotabiţă, Silvia Dumitrescu şi Loredana Groza au efectuat numeroase turnee de mare succes prin ţară.

Loredana Groza şi-a continuat şirul de succese cu piese compuse de Adrian Enescu. Piese precum “Un buchet de trandafiri”, “Ninsori de mai”, “Scrisoare simplă” sau “Zăpada palmei tale” au avut mare succes. Toate aceste piese au fost reunite pe cel de-al doilea album al artistei, lansat în toamna anului 1989. Loredana Groza a efectuat şi o serie de turnee în ţară şi străinătate (Coreea de Nord, Germania).

Îndrăgitul cuplu Stela Enache – Florin Bogardo au lansat melodiile de mare succes “Balada pescăruşilor albaştri”, “Dăruieşte-mi acest ceas de iubire”, “Hai, vino şi stai lângă mine”. Deşi era foarte des plecată în turnee peste hotare (ca solistă a formaţiei “Electric-cord”), Stela Enache a participat la o serie de spectacole desfăşurate în Capitală.

Marina Florea a interpretat cu succes piese compuse de George Grigoriu şi Ionel Tudor.

Marina Scupra pregătea un album cu piese de Dan Dimitriu. Artista a continuat sa lanseze şlagăre de succes precum “Întoarce-te, iubire!

De altfel, casa de discuri “Electrecord”, a lansat un album inedit, intitulat “Marina, Marina, Marina”, ce a cuprins melodii interpretate de Marina Florea, Marina Scupra şi Marina Voica.

marina florea, marina voica, marina scupra
Trei Marine de succes: Florea, Scupra şi Voica

Carmen Rădulescu a început o colaborare de succes cu compozitorul Viorel Gavrilă. După o pauză de aproape un an, (pe 22 ianuarie 1989 a devenit mămică), artista lansat piese de succes precum “Dorule, măi dorule” (Corneliu Meraru), “De-aş uita iubirea ta” (Gavrilă) sau “Nu mai cred în jurăminte” (Jolt Kerestely).

Ileana Şipoteanu, pe atunci solistă a Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, avea deja la activ o serie de şlagăre iar piesa „Ai venit prea târziu” a fost un mare succes al acestui an. Din echipa de solişti vocali ai teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti mai făceau parte şi alte tinere vedete precum Florin Apostol (revelaţia Festivalului Mamaia’88), Daniel Iordăchioaie (care a participat în acest an la “8 şlagăre în studio” de la Praga), Otilia Rădulescu. Compozitorul Dumitru Lupu, pe atunci prim-dirijor al acestui teatru, a încredinţat melodii de mare succes acestor solişti.

1989 a fost un an deosebit pentru Gabriel Dorobanţu care a avut un mare succes cu piesele “Niciodată” (Viorel Gavrilă) şi “S-aducem dragostea-napoi” (Dumitru Lupu). Acestea sunt două dintre cele mai mari şlagăre ale sale.

Gabriel dorobantu
Gabriel Dorobanţu – un artist de mare succes (fotografie preluată de pe www.gabrieldorobantu.ro)

Angela Ciochină, Dida Drăgan, Gina Pătraşcu, Aura Urziceanu au lansat fiecare piese de succes.

Mădălina Manole şi-a continuat ascensiunea interpretând piese de Şerban Georgescu.

Elena Cârstea a lansat cu succes piese precum “Dragostea mereu învingătoare” (Dinu Giurgiu), “De ziua ta, iubirea mea” (Dan Iagnov) sau “Vreau dragostea ta” (compoziţie proprie).

Monica Anghel, Ramona Bădescu, Dana Bartzer,Alina Mavrodin, Daniela Nicol, Anca Ţurcaşiu au avut priză la public.

Oana Sîrbu, care devenise o mare vedetă după ce jucat în filmul “Liceeni” (1987), a avut succes cu piese compuse de Virgil Popescu.

Daniela Nicol, elevă a Mihaelei Runceanu, era una dintre cele mai apreciate tinere vedete. În octombrie 1989, la scurt timp după participările sale la Festivalurile de la Mamaia şi Costineşti, Daniela s-a stabilit în Italia.

1989 a fost un an foarte bun pentru solişti. Gabriel Cotabiţă, Adrian Daminescu sau Cătălin Crişan şi-au continuat şirul de succese. Gabriel Cotabiţă a avut vânzări foarte bune la albumul “Noi rămânem oameni”. Popularitatea interpretului era în continuă creştere, prin intermediul turneelor şi a apariţiilor Radio şi TV. La fel s-a întâmplat şi cu Adrian Daminescu, care a lansat albumul “Eu te voi iubi” şi a întreprins un turneu în URSS.

Veteranii Dorin Anastasiu, Cornel Constantiniu, Mihai Constantinescu, Riky Dandel, Alexandru Jula au rămas “pe baricade” continuând să atragă un mare număr de spectatori.

Dan Spătaru, revenit în martie 1989, după un turneu de trei luni în SUA, a rămas în continuare “regele aplauzelor”.

Trupa Iris fusese interzisă în 1988, fiind considerată un exemplu negativ pentru tineretul României comuniste.

Trupe precum Holograf, Compact, Pro Musica sau Krypton şi-au continuat cu succes cariera.

Vali Sterian şi Compania de sunet au lansat cel mai de succes album al carierei lor – “Nimic fără oameni”.

Liviu Tudan reîncepe munca alături de noi membri ai formaţiei Roşu şi Negru. “Val de mare”, “La ţărmul unei amintiri” şi “Imagini de vis” sunt înregistrări făcute în 1989.

Doina şi Mihai Pocorschi au lansat un album mare succes şi au efectuat numeroase turnee prin ţară.

Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă au fost în 1989 (şi nu numai) cele mai mari nume din folk.

Deşi mai puţine la număr ca în alţi ani, în Capitală s-au organizat o serie de concerte şi spectacole de varietăţi la Sala Polivalentă sau Sala Radio (Sala Palatului era rezervată aproape exclusiv Partidului Comunist Român). O parte dintre acestea au fost filmate de către TVR, dar nedifuzate. Până în 1990, mai toate recitalurile filmate nu erau date pe post. Multe dintre acestea, în special cele susţinute de Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Mihaela Runceanu sau Angela Similea le putem găsi astăzi pe Youtube, datorită faptului că artistele şi-au imprimat concertele din carul TV. O serie de artişti pop, rock sau folk au participat în cadrul unor spectacole desfăşurate la Arenele Romane (Accent, Cros, Holograf, Mihai Pocorschi, Vali Sterian şi Compania de Sunet) sau Rapsodia Română (Gabriel Basarabescu, Anda Călugăreanu, Florian Pittiş, Mircea Vintilă, Marius Voicu).

În aprilie 1989, s-au împlinit 20 de ani de la înfiinţarea celebrului Club A. În cadrul manifestării au participat: Alexandru Andrieş, Compact, Floare Albastră, Holograf, Sorin Minghiat, Florian Pittiş, Roata, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă şi Grupul “Song”, condus de Ioan Luchian Mihalea. Au mai luat parte şi reprezentanţi ai jazz-ului precum Decebal Bădilă, Garbis Dedeian, Marius Popp, Mircea Tiberian.

La sfârşitul lunii mai a avut loc, la Sala Polivalentă din Bucureşti, un concurs de dans, care a beneficiat de nişte recitaluri susţinute de Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Mihaela Runceanu şi Angela Similea. Aceste recitaluri au fost filmate şi Televiziunea Română a fost difuzat câteva fragmente.

Gabriel Cotabiţă, Holograf, Mihai Pocorschi şi Anca Ţurcaşiu, au efectuat un turneu în URSS, în cadrul evenimentului “Zilele culturii române în URSS”.

În perioada 1-8 iulie a avut loc, la Phenian, în Coreea de Nord, Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor. Din România au participat: Doru Căplescu, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Holograf şi Daniel Iordăchioaie.

În vara anului 1989 (perioada iunie-septembrie), ca în fiecare an, artiştii de muzică şi divertisment au venit pe litoral. Aceştia au fost prezenţi atât în concertele organizate de ARIA (fosta Agenţie Română de Impresariat Artistic), cât şi în programele de divertisment ale celor mai renumite baruri şi restaurante. Cele mai celebre baruri-cabaret de pe litoral erau: “Calypso” (Venus), “Internaţional” (Neptun-Olimp), “Melody” (Mamaia), “Paradis” (Jupiter).

La barul “Internaţional” (Neptun-Olimp) s-a desfăşurat spectacolul “Music-Hall la Internaţional”. În cadrul acestui spectacol au evoluat: Mircea Baniciu, Sanda Cârstea, Gabriel Dorobanţu, Daniel Iordăchioaie, Nicolae Moranciu, Mirela Scroban, Marina Scupra, Nae Tarnoczi, Doru Tufiş.

La barul “Melody” (Mamaia), condus de Viorel Păunescu, s-a desfăşurat spectacolul “Fantezii Melody”, unde au cântat: Elena Cârstea, Păuniţa Ionescu, Mariana Necula, Gabriela Sauciuc, Dan Spătaru, Marina Voica.

La barul “Paradis” (Jupiter) au cântat: Adrian Daminescu, Gil Dobrică, Mircea Dumitrescu, Ninet Freia, Eva Kiss, Aida Suciu, Doru Tufiş.

La barul “Calypso” (Venus), au cântat: Florin Anca, Dan Costin, Mircea Baniciu, Florentina Ion, Alexandru Timşa, Nae Tornoczi, Marcela Trană.

La restaurantul “Hanul Piraţilor” din Năvodari au cântat solişti de succes ai Teatrului “Leonard” din Galaţi: Alexandru Jula, Ionel Miron şi Theodor Munteanu. De asemenea au cântat şi tinerele soliste Iolanda Grecu, George Ignat, Lidia Moldoveanu, Emilia Savu.  

La restaurantul “Perla Mării” din Eforie Nord, a cântat formaţia “Epilog” iar invitate speciale au fost Elena Cârstea Mihaela Runceanu şi Ileana Şipoteanu.

Pe litoral au mai oferit programe şi formaţii rock cum ar fi: “Cargo” (restaurantul Pelican), “Epilog” (restaurantul “Perla Mării”)

“Delfinii şi muzica uşoară” a fost un şir de spectacole importante de pe litoral. Aceste spectacole s-au desfăşurat la piscina de vară a Delfinariului din Constanţa. Protagoniştii au fost: Florin Apostol, Mihai Constantinescu, Gheorghe Gheorghiu, Grupul Vocal Ton, condus de Gabriela Sauciuc.

Tot pe litoral, ARIA (Agenţia Română de Impresariat Artistic) a organizat o serie de spectacole şi concerte de muzică uşoară susţinute de artişti precum: Lucia Alexandru, Florin Apostol, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Cătălin Crişan, Adrian Daminescu, Mirabela Dauer şi formaţia “Romanticii”, Gil Dobrică, Duo Albu, Duo Lascu, Duo Angheluş, Duo Lascu, Duo Tomovici, Mircea Dumitrescu, Silvia Dumitrescu, Euxin, Gheorghe Gheorghiu, Loredana Groza, Ştefan Hruşcă, Păuniţa Ionescu, Daniel Iordăchioaie, Alexandru Jula, Ionel Miron, Dan Spătaru, Vasile Şeicaru, Denis Ştefănescu, Doru Tufiş, Anca Ţurcaşiu, Grupul “Ton”, etc.

Grupurile “Song” şi “Minisong”, conduse de regretatul Ioan Luchian Mihaela, au susţinut o serie de spectacole în colaborare cu celebrul Teatru de Revistă “Fantasio” din Constanţa.

Stela Enache si Florin Bogardo - "Balada pescăruşilor albaştri", "Dăruieşte-mi acest ceas de iubire" şi "Hai, vino şi stai lângă mine" au apărut în 1989!
Stela Enache si Florin Bogardo – „Balada pescăruşilor albaştri”, „Dăruieşte-mi acest ceas de iubire” şi „Hai, vino şi stai lângă mine” au apărut în 1989!

Costineştiul a fost, ca în fiecare vară, staţiunea muzicii rock. Nume precum Compact, Cristal, Holograf, Iris, Metropol, Pro Musica, Romanticii, au susţinut concerte la Costineşti. S-au desfăşurat programe de muzică pop şi în discotecile “Disco-Ring” (Cargo) şi “Vox Maris” (Alexandru Andrieş, Ducu Bertzi, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Doina şi Mihai Pocorschi, Anca Ţurcaşiu).

Trebuie amintit şi postul Radio Vacanţa – Costineşti, al cărui om de suflet era Andrei Partoş.

“Ritmurile tinereţii” de la Costineşti, a fost o altă serie de spectacole de succes din sezonul estival, ajunsă la cea de-a V-a ediţie. Dana Bartzer, Doru Căplescu, Dan Creimerman, Silvia Dumitrescu, Holograf, Luiza Petcu, Redivivus au fost vedetele acestor spectacole.

Un alt important moment estival a fost cea de-a VII-a ediţie a evenimentului “Decada discului românesc pe litoral”, organizată de Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Educaţie Socialistă, prin Centrul de librării Constanţa, în colaborare cu casa de discuri “Electrecord”. Evenimentul s-a deschis, la Librăria “Mihai Eminescu” din Constanţa, în prezenţa unor artişti, precum Gabriel Cotabiţă, Dan Dimitriu, Mihai Pocorschi sau Marina Scupra.

În perioada 3-6 august, a avut loc cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului “Tinereţii” de la Amara. Brânduşa Acsânte, Valentina Drăguţ (Trofeul Amara 1989), Aurel Moldoveanu şi Cristina Spătar s-au numărat printre laureaţi. Au oferit recitaluri: Angela Ciochină, Gabriel Cotabiţă, Marina Florea, Mădălina Manole, Marina Scupra, Mihaela Runceanu, Anda Adriana Vaciu. Puteţi găsi mai multe detalii despre această ediţie a festivalului aici.

“Festivalul de la Mamaia” a rămas singurul mare eveniment de amploare. În cadrul festivalului au oferit recitaluri: Florin Apostol, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiţă, Cătălin Crişan, Dida Drăgan, Mircea Dumitrescu, Loredana Groza, Oana Hanganu, Daniel Iordăchioaie, Sanda Ladoşi, Gabriel Manea, Lucia Mereuţă, Denis Ştefănescu, Dan Spătaru, Mirela Voiculescu-Fugaru.

La secţiunea “Interpretare” au debutat: Brânduşa Acsânte, Ovidiu Baciu, Georgeta Cernat, Alin Cibian (Trofeul), Marius Dragomir, Adrian Enache (descalificat pe motiv că s-a mişcat prea mult pe scenă), Geanina Olaru, Aurelian Temişan şi Roxana Vulpescu.

Piesele laureate au fost:

Trofeul Mamaia’89

“Românie” (m: & t: Temistocle Popa) – i: Otilia Rădulescu & Daniel Iordăchioaie

Piese Laureate

“Ce-mi eşti tu, mândruţo, mie?” (m: Dan Stoian; t: Dumitru Popescu-Chiselet) – i: Dan Spătaru

“Cine iubeşte” (m: Jolt Kerestely; t: Aurel Storin) – i: Mirabela Dauer

“Dorule, măi dorule” (m: Corneliu Meraru; t: Dan V. Dumitriu) – i: Carmen Rădulescu

“Izvorul meu de dragoste” (m: Horia Moculescu; t: Aurel Storin) – i: Bogdan Bradu

“Întoarce-te iubire” (m: Mihai Vanica; t: Gina Teodorescu) – i: Marina Scupra

“Învaţă să fii om” (m: Viorel Gavrilă; t: Eugen Rotaru) – i: Monica Anghel

“Liniştea mea” (Mişu Iancu; t: Aurel Storin) – i: Cornel Constantiniu

“Mama” (m: Aurel Manolache; t: Saşa Georgescu) – i: Cătălin Crişan

“Ne cheamă marea” (m: Şerban Georgescu; t: Aurel Storin) – i: Mădălina Manole & Cătălin Crişan

“Nopţi albastre la Mamaia” (m: George Grigoriu; t: Romeo Iorgulesci) – i: Marina Florea

“S-aducem dragostea-napoi” (m: Dumitriu Lupu; t: Viorela Filip) – i: Gabriel Dorobanţu

“Şi m-am îndrăgostit de tine” (m: Vasile Veselovski; t: Mihai Maximilian) – i: Adrian Daminescu

“Trepte spre albastru” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – i: Gabriel Cotabiţă

Diplomă Specială

Compozitorului Mişu Iancu, pentru întreaga sa activitate artistică

Carmen Rădulescu
După o pauză de un an, Carmen Rădulescu a revenit cu piesele „De-aş uita iubirea ta” şi „Dorule, măi dorule” (fotografie: Pagina de Facebook a artistei)

Tot în acest an, a avut loc cea de-a II-a şi, din păcate, ultima ediţie a “Festivalului de muzică de dans” de la Costineşti (8-10 septembrie). Această ediţie a festivalului a fost dominată de Doru Căplescu. Celebra piesa “Dansul”, interpretată de Silvia Dumitrescu a fost melodia festivalului. De asemenea, şlagăre precum “Mâine, de la capăt” (Mădălina Manole), Mă întorc la tine, mare albastră” (Daniel Iordăchioaie) sau “Te invit să dansăm” (Anca Ţurcaşiu) au figurat în cadrul festivalului de la Costineşti. Puteţi afla mai multe despre Festivalul de la Costineşti citind acest  articol publicat pe siteul nostru.

Piesele laureate au fost:

Premiul I

“Dansul” (m: Doru Căplescu; t: Dan V. Dumitriu) – i: Silvia Dumitrescu (ilustraţia coregrafică – formaţia de dans de societate şi modern – Piteşti)

“Pentru mine eşti doar tu” (m: Doru Căplescu; t: Dan V. Dumitriu) – i: grupul “Stil” şi Doru Căplescu

Premiul II

“Vacanţa la mare” (m: Virgil Popescu; t: Angel Grigoriu) – i: Oana Sîrbu (ilustraţia coregrafică – formaţia de dans modern – Târgu Mureş)

Premiul III

“Dacă vrei” (m: Octav Firulescu; t: Dan V. Dumitriu) – i: Loredana Groza

“Vom trăi un vis” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – i: Adrian Daminescu

Premiul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste

“Devreme şi prea târziu” (m: Horia Moculescu; t: Aurel Storin) – i:  Gabriel Cotabiţă (ilustraţia coregrafică – formaţia de dans modern – Târgu Mureş)

“Eşti lumea mea” (m: Horia Moculescu; t: Aurel Storin) – i: Gabriel Cotabiţă

Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor ex aequo

“Oare de ce îmi ieşi în cale?” (m: Cornel Fugaru; t: Dan V. Dumitriu) – i: Oana Hanganu (ilustraţia coregrafică – formaţia de dans modern – Târgu Mureş)

“Seara aceasta e doar a mea” (m: Cornel Fugaru; t: Dan V. Dumitriu) – i:  Daniela Nicol (ilustraţia coregrafică – formaţia de dans modern – Târgu Mureş)

Menţiune Specială a Ansamblului Artistic al UTC

“Muzica e glasul tinereţii” (m: Cristian Simionică; t: Andreea Andrei) – i: Cristian Simionică (ilustraţia coregrafică – formaţia de dans de societate şi modern – Piteşti)

Menţiuni

“De ziua ta, iubirea mea” (m: Dan Iagnov; t: Dan V. Dumitriu) – i:  Elena Cârstea (ilustraţia coregrafică – formaţia de dans de societate şi modern – Piteşti)

“Ora dansului” (m: Dan Dimitriu; t: Carmen Aldea) – i: Marina Scupra

În vara anului 1989, are loc ultima aniversare a zilei de 23 august, zi care a fost, vreme de 40 de ani, sărbătoare naţională a României. Din ordinul lui Ceauşescu a fost improvizată o tribună în faţa sediului viitorului muzeu al partidului (lângă Parcul Operei). Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu şi echipa lor au privit atunci defilarea din balconul drapat cu tapiserii al clădirii de pe cheiul Dâmboviţei. Clădirea era atunci neterminată la fel cum este şi azi. Deşi mai scurtă ca altădată, festivitatea a fost plină de osanale la adresa cuplului prezidenţial.

În 1989, Titus Andrei a demarat seria de spectacole “Start melodii”, desfăşurate la Sala Radio din Bucureşti. Mai toţi marii artişti ai muzicii româneşti au participat la această serie de spectacole. Pe 28 octombrie 1989, Mihaela Runceanu a dat ultimul spectacol din viaţa sa, în cadrul acestui spectacol.

Din 1985, Mihaela Runceanu începuse să aibă un mare succes, dar anii 1987 – 1989 au fost apogeul carierei sale. “Cântă iubirea”, “Clipe ce dor”, “Dacă totuşi vei pleca”, “Eu nu te-am uitat”, “Fericirea are chipul tău” au fost cinci piese de mare succes, lansate de Mihaela Runceanu, în 1989. Artista a avut numeroase apariţii la Radio, Televiziune, în spectacole din Capitală şi multe turnee prin ţară. În perioada 10-15 octombrie, artista a susţinut 5 spectacole la Sala Polivalentă, alături de artişti precum Cornel Constantiniu, Silvia Dumitrescu,  Loredana Groza. A urmat apoi un turneu în Ardeal. Ultimul concert live susţinut de Mihaela Runceanu, a avut loc pe 28 octombrie 1989, la Sala Radio, în cadrul seriei de concerte “Start Melodii”, realizată de Titus Andrei. Artista a avut un succes enorm, fiind bisată de trei ori. Pe data de 30 octombrie, i-a apărut la Electrecord, cel de-al doilea album “Pentru voi, muguri noi”. Din păcate, pe 1 noiembrie 1989, Mihaela Runceanu a plecat dintre noi, artista fiind asasinată în locuinţa sa din Capitală. Până la evenimentele din 16-25 decembrie 1989, dispariţia Mihaelei Runceanu a fost subiectul despre care a discutat toată România. Deşi dispariţia artistei nu a fost anunţată în presă decât la rubrica “Decese”, din ziarele “România Liberă” sau “Scînteia” (principalele cotidiane de atunci), întreaga ţară a aflat de sfârşitul său tragic. Pe 4 noiembrie, chiar în ziua în care Mihaela a fost înmormântată, TVR avea în program, difuzarea unei rubrici “Autograf muzical”, cu aceasta. Filmarea avusese loc cu puţin timp înainte.Din păcate, nici acest “Autograf muzical” nu s-a mai difuzat. În locul Mihaelei, s-a difuzat un calup de piese cu Mirabela Dauer. În “Epoca de aur” nimeni, mai ales o celebră artistă ca Mihaela, nu trebuia să aibă un sfârşit tragic. Mai ales în preajma Congresului al – XIV – lea (20-24 noiembrie 1989).

O parte din programul Revelion’90, s-a filmat, în perioada 12 – 17 noiembrie 1989, la Galeriile Comerciale „Omnia” din Ploieşti, unul dintre cele mai moderne centre comerciale din România, de la acea vreme. Au participat artişti precum Monica Anghel, Doru Căplescu, Cornel Constantiniu, Gabriel Cotabiţă, Silvia Dumitrescu, Viorela Filip, Loredana Groza, Marina Scupra, Angela Similea, Anca Ţurcaşiu, etc. În timpul filmărilor, s-a dat banda cu vocea Mihaelei Runceanu (care înregistrase vocal piesele) şi toţi artiştii şi spectatorii au ţinut un moment de reculegere.

“Melodii, melodii”, realizată de Titus Munteanu, a fost ultima emisiune TV de varietăţi pe anul 1989. Emisiunea i-a avut ca protagonişti pe Angela Similea, Marius Ţeicu şi Elena Cârstea şi a fost difuzată pe 16 decembrie 1989.

Pe 17 decembrie 1989, la Sala Polivalentă, au avut loc trei spectacole organizate de Ansamblul “Rapsodia Română”. Protagoniştii spectacolului au fost Mircea Baniciu, Radu Gheorghe, Loredana Groza, Carmen Rădulescu, Victor Socaciu, Aura Urziceanu, Mircea Vintilă.

Pe 18 decembrie 1989, la ora 18:00, a avut loc la Sala Radio din Bucureşti, ultimul spectacol de dinaintea răsturnării regimului communist intitulat “Un cântec vechi rămâne veşnic tânăr”. Printre soliştii care au evoluat în spectacol s-a numărat şi Florin Apostol. A acompaniat orchestra Radiotelevizunii Române (dirijor: Ion Cristinoiu). Acest spectacol trebuia sa fie difuzat la TVR pe 23 decembrie 1989.

Pe 29 decembrie 1989, Aura Urziceanu trebuia să susţină un nou concert la Sala Radio. Artista susţinuse nişte concerte de excepţie în 1972, 1986 şi 1988, toate fiind filmate de TVR. Datorită evenimentelor din 21-25 decembrie 1989, acest concert nu a mai avut loc.

După 22 decembrie 1989, mulţi artişti au lansat o serie de piese care au devenit “Cântecele Revoluţiei”. Despre acestea vom mai scrie.

Albumele anului (selectiv)

Discurile care au în dreptul lor semnul *, deşi au apărut în 1990, conţin piese din 1988 şi 1989. Multe dintre acestea erau programate să apară în magazine la sfârşitul anului 1989. Datorită evenimentelor din 16-25 decembrie 1989, discurile au apărut în 1990. Toate aceste albume au apărut la “Electrecord”, singura casă de discuri din România acelor ani.

“Acordul fin” – Marius Popp

“Anca Ţurcaşiu & Cătălin Crişan” – Anca Ţurcaşiu & Cătălin Crişan

“Bat în geam iubirii” – Marina Scupra*

“Bine te-am găsit” – Mirabela Dauer*

“Canon” – Canon

“Cântă iubire” – Mihai Constantinescu*

“Cântec pentru prieteni” – Compact

“Cred în tine” – Silvia Dumitrescu*

“De ziua mamei” – Ana Piuaru

“Ducu Bertzi & Roxana Popescu” – Ducu Bertzi & Roxana Popescu*

“Doar un trandafir” – Viorela Filip*

“Eu sunt un trubadur” – Cornel Constantiniu

“Eu te voi iubi” – Adrian Daminescu

“Fără teamă” – Krypton

“Flacăra nestinei iubiri” – Angela Similea şi Marius Ţeicu*

“Formaţii Rock nr.11” – Contrast, Timpuri Noi

“Garoafa albă” – Savoy

“Holograf IV” – Holograf*

“Ileana Şipoteanu & Puiu Năstase” – Ileana Şipoteanu & Puiu Năstase*

“Mamaia’89” – 7 discuri cu piesele şi interpreţii de la Festivalul Mamaia’89

“Marina, Marina, Marina” – Marina Florea, Marian Scupra, Marina Voica

“Melodii de neuitat 1” – Compilaţie

“Melodii de neuitat 2” – Compilaţie

“Mi-e dor de tine” – Cătălin Crişan*

“Nimic fără oameni” – Vali Sterian şi Compania de sunet

“Noi ramânem oameni” – Gabriel Cotabiţă

“Ochii tăi – Elena Cârstea*

“Pentru voi, muguri noi” – Mihaela Runceanu

“Prefă-te inimă în stea” – George Nicolescu

“Primii paşi” – Riff

“Secunda I” – Mircea Baniciu

“Succese’89” – Compilaţie

“Trei oglinzi” – Alexandru Andrieş

“Tu eşti raza mea de soare” – Gabriel Dorobanţu*

“Un dor, o speranţă” – Alexandru Jula

“Un buchet de trandafiri” – Loredana Groza

Vă prezentăm o listă în ordine alfabetică cu şlagărele, mai mici sau mai mari, lansate în anul 1989. Dacă unele piese au apărut în 1988, vă rugăm să ne sesizaţi! Lista a fost întocmită prin consultarea publicaţiilor din acea perioadă. Acestea au fost: Revistele “Săptămâna”, unde Andrei Partoş realiza un top, pe baza preferinţelor ascultătorilor, “Litoral”, “Programul Radio-TV” şi discurile “Electrecord”. De asemenea, am cercetat arhiva “Top Românesc”, realizată de Titus Andrei. Piesele care au fost prezentate la Festivalul “Mamaia’89” au în dreptul lor semnul: *

“Adio, prieteni de-o seară” – Savoy

“Ai venit prea târziu” (Dumitru Lupu) – Ileana Şipoteanu

“Alături de tine” (Dan V. Dumitriu) – Adrian Daminescu

“Albastrele ploi” (Romeo Vanica) – Ricky Dandel

“Albastrul cer al tinereţii” (Dragoş Nedelcu) – Constantin Bruj

“Alege viaţa” (Mihai Elekeş) – Dorin Anastasiu

“Alexandra” – Pro Musica

“Aminitiri” – Rond

“Ana-Maria” – Riff

“Atunci când ai de partea ta şi tinereţea” (Cornel Fugaru) –Marilena Iordache*

“Ascultă, copile” – Conex

“Aşteptând un tren” – Doru Căplescu

“Axioma copiilor” – Vali Sterian şi Compania de sunet

“Azi pentru tine” (Raul Pădurean) – Constantin Bruj

“Balada dragostei” – Mircea Baniciu

“Balada pescăruşilor albaştri” (Florin Bogardo) – Stela Enache

“Bat în geam iubirii” (Dan Dimitriu) – Marina Scupra

“Bine te-am găsit” (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

“Ca o zi cu soare” (Ionel Tudor) – Adrian Enache*

“Castele de nisip” – Mircea Vintilă

“Călător spre infinit” – Compact

“Călător spre mileniul III” (Virgil Popescu) – Oana Sâbu*

“Cântă, Dunăre” (m & t: Temistocle Popa) – Vanessa Radu*

“Cântă iubirea” (Zoltan Boroş) – Mihaela Runceanu

“Cântec de drumeţie” (Virgil Popescu) – Oana Sârbu

“Cântec pentru o nouă zi” (Temistocle Popa) – Daniel Iordăchioaie*

“Cât de frumoasă eşti” (Cornel Fugaru) – Gabriel Cotabiţă

“Cât vom fi o stea în mers” (Radu Simion Jr.) – Daniela Nicol

“Ce-mi eşti tu mândruţo, mie?” (Dan Stoian) – Dan Spătaru/Marian Stere*

“Ce-ar fi să fiu?” (Marius Ţeicu) – Angela Similea

“Cenuşăreasa” – Roata

“Ce s-a întâmplat?” (Adrian Enescu)  – Silvia Dumitrescu

“Chipul fericirii” (Eugen Rotaru) – Cristian Dicu*

“Cine iubeşte” (Jolt Kerestely) – Mirabela Dauer*

“Cine n-a iubit” – Eliza Peneonaşu

“Cine ştie?” – Monica Anghel

“Clipe ce dor” (Eugen Mihăescu) – Mihaela Runceanu

“Coincidenţe” (Adrian Ordean) – Victor Socaciu

“Corabie pentru doi” – Angela Ciochină

“Corăbii de lumină şi de dor” (Dan Stoian) – Sergiu Simionese*

“Costineşti, oraş al vacanţei” (Mihai Prisăcaru) – grupul “Choralis”

“Cred în forţa dragostei” (Ionel Tudor) – Gabriel Cotabiţă

“Cu un cer de iubire” (Horia Moculescu) – Anca Ţurcaşiu

“Cum aş putea să nu te iubesc” (Mihai Grigoriu) – Gabriel Cotabiţă*

“Cuvântul om” (Claudia Nacu) – Claudia Nacu şi Dorin Anastasiu*

“Dacă ochii mei îţi spun ceva” (Laurenţiu Profeta) – Roxana Popescu*

“Dacă totuşi vei pleca” (Zoltan Boroş) – Mihaela Runceanu

“Dacă toţi ar fi ca noi” (Corneliu Meraru) – Alina Mavrodin

“Dacă tu eşti lângă mine” – Medusa

“Dacă tu n-ai fi” (Ionel Tudor) – Daniela Nicol/Denis Roman

“Dacă vrei” (Octav Firulescu) – Loredana Groza

“Dans, dans, dans” (Repertoriu internaţional) – Mirabela Dauer şi Cornel Constantiniu

“Dansează tinereţea” (Angela Ciochină) – Angela Ciochină

“Dansul” (Doru Căplescu) – Silvia Dumitrescu

“Dă-mi speranţa ta” (Valentin Armeanu) – Mirabela Dauer

“Dă-mi o veste” – Compact

“Dă-mi mâna, dragul meu prieten drag” (Jolt Kerestely) – Angela Similea

“Dăruieşte-mi acest ceas de iubire” (Florin Bogardo) – Stela Enache

“De dragul zilei care vine” (Camelia Dăscălescu) – Roxana Popescu*

“De-aş fi o stea” (Mircea Drăgan) – Loredana Groza

“De-aş uita iubirea ta” (Viorel Gavrilă) – Carmen Rădulescu

“De dor curat” (Alexandru Dana) – Gina Pătraşcu

“De dorul tău” (Mihai Vanica) – Gabriel Dorobanţu

“De dragul zile care vine” (Camelia Dăscălescu) – Roxana Popescu

“De m-ai iubi cu-adevărat” (Jolt Kerestely) – Mirabela Dauer

“De mă vrei, voi reveni” (Adrian Enescu) – Loredana Groza

“De tine când mi-e dor” (Marius Ţeicu) – Mirabela Dauer

“De ziua ta, iubirea mea” (Dan Iagnov) – Elena Cârstea

“Devreme şi prea târziu” (Horia Moculescu) – Anca Ţurcaşiu

“Din întâmplare” – Mircea Vintilă

“Din lumina ce răsare” (m: Alexandru Simu; t: Eugen Dumitru) – Arina Băjenaru*

“Din prima clipă” (m: George Grigoriu; t: Romeo Iorgulescu) – Gabriela Moraru*

“Din prima zi, din primul ceas” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – Geanina Olaru*

“Dimineaţa în culori” – Mihai Constantinescu

“Doar iubirea să rămână” (Dan V. Dumitriu) – Carmen Mureşan

“Dorul călător” (Petre Găluşanu) – Gabriel Dorobanţu

“Dorule, măi dorule” (Corneliu Meraru) – Carmen Rădulescu*

“Dormeau pe o frunză două stele” (Marius Ţeicu) – Mirabela Dauer

“Dovezi de neclintit” – Vali Sterian şi Compania de Sunet

“Dragostea mereu învingătoare” (Dinu Giurgiu) – Elena Cârstea

“Drum spre stele” (Alexandru Simu) – Loredana Groza

“Drumul în doi” – Semnal M

“Duminica promisă” (Andrei Keresteley) – Marius Voicu

“E lung drumul până mâine” (Viorel Gavrilă) – Iunia Tănase*

“Ecouri” (Petre Magdin) – Luiza Petcu

“Este ţara mea” (Marius Marchiş) – Gina Pătraşcu*

“Eu cred în cântecul meu” (Marius Ţeicu) – Georgeta Cernat*

“Eu nu te-am uitat” (Repertoriu internaţional) – Mihaela Runceanu

“Eu nu zic, dar spun” (Horia Moculescu) – Bogdan Bradu*

“Eu şi tu, iubite Bucureşti” (Ion Cristinoiu) – Jean Păunescu*

“Eu te cunosc” (Ionel Tudor) – Constantin Dimitriu*

“Eşti lumea mea” (Horia Moculescu) – Gabriel Gotabiţă

“Fata cu ochi verzi” (Ionel Tudor) – Adrian Daminescu

“Fericire” – Vali Sterian şi Compania de sunet

“Fericirea are chipul tău” (Marcel Dragomir) – Mihaela Runceanu

“Fir de lumină” (Petre Magdin) – Luiza Petcu

“Flacăra nestinsei iubiri” (Marius Ţeicu) – Angela Similea

“Floare de colţ” – Ducu Bertzi

“Flori pentru August” (Temistocle Popa) – Grup solistic*

“Frunza” – Mircea Baniciu

“Gama prieteniei” – Contrast

“Gară pentru doi” (Horia Moculescu) – Claudia Ene*

“Garoafa albă” – Savoy

“Gândul meu curat” (Gheorghe Mihăilă) – Silvia Dumitrescu

“Hai, iubire, nu mă aştepta” (Cornel Fugaru) – Elena Laura Zavate*

“Hai vino şi stai lângă mine” (Florin Bogardo) – Stela Enache

“Hai, vino, vino iar!” (Repertoriu internaţional)– Mirabela Dauer

“Iartă-mă” (Ion Cristinoiu) – Gabriel Cotabiţă*

“Imagini de vis” – Roşu şi Negru

“Itinerar” – Floare Albastră

“Iubire” (Laurentiu Profeta) – Florin Apostol

“Iubirea mea” (Mircea Drăgan) – Romanticii

“Iubirea, cartea mea de oftat” (Adrian Enescu) – Loredana Groza

“Iubire nesfârşită” (Dan Dimitriu) – Gabriel Dorobanţu*

“Izvorul meu de dragoste” (Horia Moculescu) – Bogdan Bradu*

“În fiecare zi” (Ion Cristinoiu) – Loredana Groza

“În zadar tu n-ai să vii” – Roşu şi Negru

“Întâlnire cu dragostea” (Camelia Dăscălescu) – Daniel Iordăchioaie

“Întoarce-te, iubire” (Mihai Vanica) – Marina Scupra*

“Învaţă să fii om” (Viorel Gavrilă) – Monica Anghel*

“La început de drum” – Mircea Baniciu

“La plimbare” (Doru Căplescu) – Doru Căplescu şi Crina Mardare

“La ţărmul unei amintiri” – Roşu şi Negru

“Libertate” – Victor Socaciu*

“Liniştea mea” (Mişu Iancu) – Cornel Constaniniu*

“Lumea e pentru noi făcută” (Octav Firulescu) – Loredana Groza şi Adrian Daminescu

“Lumea ştie despre dragostea noastră” – Marius Ţeicu

“Lumină dintr-o stea” – Fonic

“Lumina marelui Pamânt” (Dan Dimitriu) – Florin Blaj*

“M-am îndrăgostit de rock” (Titel Popovici) – Angelica Caraiman*

“Mai e timp să iubeşti” (Marius Micu) – Constantin Bruj

“Mama” (Aurel Manolache) – Cătălin Crişan*

“Marea ca o eternintate” (Ion Cristinoiu) – Magdalena Cuşa*

“Mă gândesc de mii de ori” – Fonic

“Mă întorc la tine, mare albastră” (Dumitru Lupu) – Daniel Iordăchioaie

“Măi bădiţă, Petre” (Folclor) – Mirabela Dauer

“Mâine de la capăt” (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

“Mesaj” – Conex

“Mi-am amintit de mare” – Aura Urziceanu

“Mi-e dor de dorul tău” (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

“Mi-e dor de tine” (Temiscole Popa)– Cătălin Crişan

“Miracol infinit” (Doru Căplescu) – Silvia Dumitrescu

“Muguri pentru viitor” (Octav Firulescu) – Adrian Daminescu*

“Muzica e glasul tinereţii” (Cristian Simionică) – Cristian Simionică

“Ne cheamă marea” (Şerban Georgescu) – Madălina Manole şi Cătălin Crişan*

“Nici un vis nu e imposibil” (Bogdan Cristinoiu) – Adrian Daminescu

“Niciodată” (Viorel Gavrilă) – Gabriel Dorobanţu

“Ninsorile de flori” (Adrian Enescu) – Angela Similea

“Ninsori de mai” (Adrian Enescu) – Loredana Groza

“Noapte şi zi” (Viorel Covaci) – Carmen Mureşan*

“Noi navigăm pe mare de speranţe” (Dan Beizadea) – Marian Spînoche*

“Nopţi albastre la Mamaia” (George Grigoriu) – Marina Florea*

“N-am ştiut, iubire” (Iulia Duman) – Iulia Duman

“Nu crede în uitare” – Carmen Mureşan

“Nu mai cred în jurăminte” (Jolt Kerestely) – Carmen Rădulescu

“Nu mai sta supărat” (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

“Nu poţi uita” (Marius Ţeicu) – Adrian Daminescu

“Nu se poate trăi fără dragoste” (George Grigoriu) – Marina Florea*

“Nu te juca” (Cornel Fugaru) – Alin Cibian*

“Nu uita” (Vasile Veselovski) – Carmen Mureşan

“Nu vreau să fug de dragoste” (Vasile V. Vasilache) – Denis Ştefănescu

“Nopţi albastre la Mamaia” (George Grigoriu) – Marina Florea

“O floare pentru mai târziu” (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

“O noapte şi o zi” – Autostop

“O stea căzătoare” – Foileton

“O viaţă întreagă” (Dan Beizadea) – Aurelian Temişan*

“O zi frumoasă” (Dani Constantin) – Riky Dandel

“Oamenii muncii” – Totuşi

“Oare de ce îmi ieşi în cale?” (Cornel Fugaru) – Oana Hanganu

“Ochi căprui” (Adrian Enescu) – Silvia Dumitrescu

“Ochii tăi mă iubesc” (Corneliu Meraru) – Gabriela Sauciuc

“Omul chitară” – Victor Socaciu

“Ora dansului” (Dan Dimitriu) – Marina Scupra

“Orice vapor se-ntoarce” (Aurel Manolache) – Aneta Nedelescu*

“Orice zi din viaţa mea” (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer*

“Orologiul unei flori” (Dinu Giurgiu) – Carmen Mureşan

“Pacea, fericirea lumii” (Ştefan Elefteriu) – Oana Hanganu

“Păstrează-mă” – Riff

“Pe acest pământ” – Atlas

“Pe viaţă îţi dăruiesc inima” (Mihai Vanica) – Carmen Mureşan

“Pentru că te iubesc” (Virgil Popescu) – Oana Sârbu

“Pentru dragostea mea” (Ion Cristinoiu) – Loredana Otrocol*

“Pentru liniştea planetei” (Cornel Fugaru) – Bogdan Bradu, Gabriel Cotabiţă, Mirela Voiculescu Fugaru, Loredana Groza, Mihaela Runceanu*

“Pentru mine eşti doar tu” (Doru Căplescu) – Doru Căplescu şi grupul “Stil”

“Pentru voi” – Cros

“Ploaia” – Compact

“Ploaia” – Krypton

“Porumbei zburaţi spre soare” (Petre Găluşanu) – Aura Buiac

“Poveste” – Doru Căplescu

“Poveste cu un clovn” – Krypton

“Povestea unei simple întâmplări” (Ion Cristinoiu) – Ovidiu Baciu*

“Prima iubire şi ultima” (Horia Moculescu) – Gabriel Cotabiţă

“Prin viaţă amândoi” (Dumitru Lupu) – Dumitru Lupu

“Primăvara” – Canon

“Primul cântec de iubire” (Dan Beizadea) – Angela Stoica

“Prin noi trăieşte muzica” (Cornel Fugaru) – Marius Dragomir*

“Puterea dragostei” (Şerban Georgescu) – Mădălina Manole

“Răsărit” – Grup’74

“Românie” (Temsicole Popa) – Otilia Rădulescu şi Daniel Iordăchioae*

“Revino” (Repertoriu internaţional) – Mirabela Dauer

“Revino la ţărmul mării” (Cristian Simionică) – Cristian Simionică

“Rockul baroc” – Pro Musica

“S.F.” – Roata

“S-aducem dragostea-napoi” (Dumitru Lupu) – Gabriel Dorobanţu*

“Să dăruim pământului” (Dan Dimitriu) – Marina Scupra*

“Să fiu cu tine” (Mircea Drăgan) – Mirabela Dauer

“Să iubim Planeta albastră” (Dan Stoian) – Cvintetul “Luchian” *

“Să iubim tinereţea” (Cornel Meraru) – Daniela Nicol

“Să-mi spui mereu că mă iubeşti” (Ionel Tudor) – Ricky Dandel

“Să păstrăm un ţărm de vise” (Ionel Tudor) – Adrian Daminescu*

“Să te gândeşti la mine” – Compact

“Scrie-mi din Costineşti” – Marius Voicu

“Secunda cea fără de bătrâneţe şi fără de moarte” – Mircea Baniciu

“Secunda de viaţă” (Ştefan Elefteriu) – Camelia Cristian

“Seara acesta e doar a mea” (Cornel Fugaru) – Daniela Nicol / Oana Hanganu

“Stau pe o margine de lună” (Adrian Enescu) – Silvia Dumitrescu/Dida Drăgan (piesă înregistrată de Silvia Dumitrescu şi preluată de Dida Drăgan)

“Stai lângă mine” (Marius Ţeicu) – Gabriel Cotabiţă

“Scorpia şi ghionoaia” – Mircea Baniciu

“Scrie-mi din Costineşti” (Florin şi Cristian Nanu) – Marius Voicu

“Scrisoare” – Victor Socaciu

“Scrisoare de dragoste” – Contrast

“Scrisoare simplă” (Adrian Enescu) – Loredana Groza

“Sfârşit de romanţă” – George Nicolescu

“Soare şi flori” (Dragoş Nedelcu) – Luminiţa Dumitrescu*

“Spune-mi ce vrei tu?” (Virgil Popescu) – Virgil Popescu

“Spune-mi tu, nemărginită mare” (Aurel Manolache) – Marian Mihai*

“Stai lângă mine” (Mircea Rusu) – Mircea Rusu

“Steaua iubirii” (Dan Dimitriu) – Gina Pătraşcu

“Stropi de senin” – Octave

“Sunt fericit” (Dumitru Lupu) – Florin Apostol

“Suntem fericiţi” (George Grigoriu) – Gabriela Moraru

“Sunt vinovat” – Vali Sterian şi Compania de sunet

“Şi eu sunt” (Aurel Giroveanu) – Constantin Bruj

“Şi m-am îndrăgostit de tine” (Vasile Veselevski) – Adrian Daminescu*

“Ştiam că vei veni” (George Grigoriu) – Marina Florea

“Ştiu” – Marcel Dragomir

“Tango la malul mării” (Marius Micu) – Puiu Năstase

“Tatiana” – Krypton

“Te-am chemat” (Mihai Constantinescu) – Florin Apostol

“Te-am găsit” (Marius Micu) – Florin Apostol

“Te-am iubit atât de mult, Maria” (Marcel Dragomir) – Doru Tufiş

“Te-astept ca pe-o iubire” (Corneliu Meraru) – Gabriel Dorobanţu

“Te chem în viaţa mea” (Marcel Dragomir) – Mirabela Dauer

“Te invit să dansăm” (Mihai Constatinescu) – Anca Ţurcaşiu

“Te rog nu plânge” (Cristina Dumitru) – Angela Similea

“Te visez mereu” (Adrian Ordean) – Compact

“Te voi iubi mereu” (Mihai Porcorschi) – Doina Matei Pocorschi

“Timpul” (Cristina Dumitru) – Angela Similea

“Tinereţe, cer fără nori” (Dan Dimitriu) – Gabriel Dorobanţu

“Trepte spre albastru” (Ionel Tudor) – Gabriel Cotabiţă*

“Tu eşti raza mea de soare” (Mihai Vanica) – Gabriel Dorobanţu

“Tu eşti soare în viaţa mea” (Andrei Kerestely) – Gabriel Cotabiţă

“Ultimul tramvai” (Ionel Tudor) – Angela Similea

“Un buchet de trandafiri” (Adrian Enescu) – Loredana Groza

“Un cântec pentru iubire” (Mihai Constantinescu) – Sanda Ladoşi

“Un om cum mi-am dorit” (Aurel Giroveanu) – Lelia Florescu şi Florin Apostol

“Un pas spre infinit” (Gh. E. Marian) – Silvia Dumitrescu

“Un simplu joc” – Rond

“Unde eşti?” (Claudia Nacu) – Claudia Nacu*

“Unde eşti copilărie?” – Vali Sterian şi Compania de Sunet

“Urare” – Vali Sterian şi Compania de sunet

“Vacanţa la mare” (Virgil Popescu) – Oana Sîrbu

“Val de mare” – Roşu şi Negru

“Viaţa e aurul planetei” (Viorel Gavrilă) – Ioana Capanu*

“Viaţa este un dar” (Doru Căplescu) – Alexandra Canareica

“Viaţa în fiecare zi” (Şerban Georgescu) – Brânduşa Acsânte*

“Viaţa merge înainte” (Marius Ţeciu) – Angela Similea

“Viaţa pentru toţi” (Doru Căplescu) – Alexandra Canareica

“Viaţă, viaţă” (Cornel Fugaru) – Gabriel Cotabiţă

“Viers din inimă română” (Dragoş Nedelcu) – Mihaela Runceanu*

“Vino în vis” – Sistem

“Vis în doi” – Tranzit

“Voi” (Mira Moreno-Toroimac) – Mira Moreno-Toroimac*

“Voi reveni, cu drag, mereu” – George Nicolescu

“Voi, tinerii” – Evolutiv

“Vom trăi un vis” (Ionel Tudor) – Adrian Daminescu

“Vreau dragostea ta” – Elena Cârstea

“Vreau iubirea s-o păstrez” (Alexandru Wilmany) – Mircea Dumitrescu

“Vreau să fiu lumină” (Cornel Fugaru) – Mirela Voiculescu Fugaru

“Vreau să revii la malul mării” – Gheorghe Gheorghiu

“Vreme de viaţă, tinereţea” (Marius Ţeicu) – Carmen Floricel*

“Zăpada palmei tale” (Adrian Enescu) – Loredana Groza

“Zdreanţă” – Cupidon

“Zi de zi” (Viorel Gavrilă) – Roxana Vulpescu*

“Zori de zi” – Vali Sterian şi Compania de sunet

 

AUTOR: MIRCEA NICOLAU

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

2 comentarii la „Succese muzicale în anul 1989

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *