The Humans pregătesc o surpriză pentru semifinala Eurovision

he Humans au avut a doua sesiune de repetiții pentru semifinala concursului Eurovision vineri, pe 4 mai. Artiștii sunt mulțumiți de modificările aduse show-ului, realizate la cerința lor după prima tură de repetiții.

„Suntem foarte mulțumiți că am reglat toate detaliile spectacolului. Luminile, cadrele  și sunetul sunt așa cum ne-am dorit și așteptăm cu nerăbdare să ne urmăriți în a doua semifinală”, au declarat The Humans la sfârșitului repetițiilor de la Altice Arena. Solista, Cristina Caramarcu, a declarat că vom avea o surpriză în ziua concursului. „La 100 de ani de la Marea Unire, vom celebra Centenarul chiar pe scena Eurovision, într-un mod cu totul special. Nu vă spun mai multe acum, dar veți afla joi, în direct, la TVR 1”. 

A doua repetiție a mers strună, lipsită de emoții, iar reprezentanții noștri au fost vizibil mai relaxați, în special datorită faptului că la prima ediție au reușit să impresioneze jurnaliștii și organizatorii. The Humans au făcut și un tur al orașului Lisabona, au făcut poze cu fanii și au vizitat Mănăstirea Jeronimos, unde se află mormântul lui Vasco da Gama.

Puteți urmări cum a decurs al doilea set de repetiții al trupei The Humans la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de luni până duminică, de la ora 20.50 (în zilele de concurs, de la 21.30), cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR. De asemenea, știrile TVR vor difuza reportaje și transmisiuni în direct.

The Humans vor cânta în a doua semifinală Eurovision, pe 10 mai, unde vor avea nevoie de voturile românile din străinătate, care vor conta în proporție de 50%, iar restul de 50% vor fi decizia juriului. Marea finală are loc pe 12 mai, iar ambele pot fi urmărite în direct și în exclusivitate pe TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 22.00.

Toți participanții vor fi jurizați de Nicu Patoi, Anca Lupeș, Alexandra Cepraga, Gabriel Cotabiță și Mihai Alexandru, membrii de anul acesta ai juriului Eurovision. Ca să meargă în finală, România are nevoie de voturile românilor din străinătate în proporție de 50%, în timp ce restul de 50% va fi decizia juriului.

Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union, cea mai importantă asociație de televiziuni publice din Europa. Prima ediție la care a participat România a fost în 1994.

 

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.