Titus Andrei despre artiști români de neuitat: Constantin Drăghici


Cum să uit, prieten cunoscut și necunoscut, soliștii noștri mari pe care am avut onoarea să-i cunosc încă din perioada studenției: Gică Petrescu, Doina Badea, Aurelian Andreescu, Luigi Ionescu, Nicolae Nițescu, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dan Spătaru, Aura Urziceanu, Anda Călugăreanu sau Constantin Drăghici. Am dat doar câteva nume la care adaug formațiile anilor  ’70, pe Angela, Corina, Mirabela ș.a.

Cu ei și cu cei din generații anterioare îmi alcătuiam primele emisiuni la radio fără Constantin Drăghici, solist pe care îl apreciam pentru vocea lui și pentru felul de a fi. Bineînțeles, am aflat că era interzis cu toatîă originea lui sănătoasă.

Fiu de vatman, în timpul liceului se angajează ca vânzător la magazinul Vulturul de mare, ia lecții de canto, activează în ansamblul Armatei, la Cluj în corul Operei, tot la Cluj, Conservatorul. Apoi, la teatrul de operetă din București, remarcat fiind de celebrul tenor Ion Dacian, urmașul lui Nae Leonard, prințul Operetei. Din 1961 Constantin Drăghici intră în lumea muzicii ușoare și timp de un deceniu devine un simbol, după unii, chiar o legendă a muzicii românești.

Lansează zeci de șlagăre îndrăgite, fredonate de marele public: Am strâns toamnă după toamnă (Aurel Giroveanu), Ia te uită ce mai fete și Serenada tinereții (George Grigoriu), Luna la Mamaia (Vasile Veselovschi) sau un twist cu farmecul anilor ’60 Nicio dragoste nu e ca a noastră (Henri Mălineanu). Constantin Drăghici și orchestra de estradă radio dirijor Sile Dinicu.

{audio}

Nicio dragoste nu e ca acasă, avea să constate Constantin Drăghici la întoarcerea în țară după ce în 1970 se stabilise în Germania, apoi în Statele Unite. Nu pot trece peste participările lui la Festivalul Mamaia chiar de la prima ediție:  ’63 –Premiul Litoralului cu piesa Zorile de Temistocle Popa, ’64 – Marele Premiu: melodia “Tu” de Vasile Veselovschi,  ‘65 – premiul Uniunii Scriitorilor: “Dorule” (Temistocle Popa), ’66 – “Culori” de Nicolae Kirculescu  – premiul Uniunii Compozitorilor  și în ’69- mențiune cu propria-i piesă “N-ar trebui”.

În total Costică Drăgici, cum îi spuneau prietenii, a participat la cinci ediții „Mamaia”  cu 31 de piese dintre care 13 au fost premiate. Artiști români de neuitat.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *