Titus Andrei despre Raluca Ocneanu

Chiar dacă nu s-a mai auzit de ea vreo zece ani, ’98-2008,  perioadă în care s-a aflat în Italia, ceva parcă mă îndemna să n-o ocolesc pe Raluca Ocneanu în emisiunile radio pe care le prezentam atunci și știu ce mă îndemna: interpretarea exactă, vocea puternică, determinarea, atitudinea de artist și  o sobrietate a cântării la întâlnirea cu emoția. Din câte îmi aduc aminte, o remarcasem în ’91, la Festivalul ploieștean “Când castanii înfloresc”.

La 14 ani, eleva Raluca Ocneanu se situa pe locul al III-lea. Peste un an, trofeul “Steaua Prahovei”, festival de care se ocupa acum chiar ea. 1993, tânără de 16 ani câștigă trofeul “Mamaia” și atrage atenția unor compozitori de marcă precum: Marius Țeicu, Ionel Tudor, Viorel Gavrilă, Dan Teodorescu, Dragoș Docan care scriu special pentru ea. Ba chair, piesa lui Marius Țeicu “Dragostea fugară”, textul Angel Grigoriu, câștiga în ’95 “Top Românesc”, aici, la Radio România Actualități.

Odată stabilită în Italia, în ’98, cum spuneam, Raluca Ocneanu începe colaborări și pe plan internațional: Germania, Bulgaria, Italia, evident, și revenită în țară, cel care se arată încântat să-i compună, este Mihai Alexandru a cărui piesă “Time is on my side” se clasează pe locul 6 în finala națională Eurovision 2012.

Că timpul a fost de partea ei, o demonstrează activitatea mzuicală pe multiple planuri așa cum se întâmplă în cazul multor câștigători de-a lungul anilor ai festivalului de la Mamaia pe care Radio România i-a susținut pentru că au meritat, care au meritat și asupra cărora îmi propun să revin din când în când în această emisiune de muzică românească. Ce a mai spus Raluca:

Raluca Ocneanu: „Mulțumesc mult pentru acest telefon care este unul de suflet, pentru faptul că au trecut 25 de ani de la Festivalul Mamaia și tot cu dvs am început. Iată-ne acum după 25 de ani, vorbim tot despre acest festival frumos. Mulțumesc mult. La momentul actual sunt tot atât de preocupată de muzică, chiar mai mult, sunt profesoară la Palatul Culturii din Ploiești, unde se nasc tinere talente și în paralel, îmi continui activitatea mea artistică prin organizare de spectacole cu muzică de calitate, cu muzică românească foarte bună pe care eu am iubit-o dintotdeauna. Mulțumesc înca o dată, Radio România Actualități, radioul meu de suflet cu care am început și continui să-l ascult cu mare plăcere. Este radioul pregătit cu toate genurile muzicale și vă păstrez în suflet cu mult drag”

Share This:

Leave a Reply

Un comentariu la articolul “Titus Andrei despre Raluca Ocneanu

  • 27 februarie 2018 la 19:02
    Permalink

    Va multumim din suflet! doamna profesor Raluca Ocneanu, un om deosebit, talentat si felicitari maxime.
    Ma bucur din suflet ca ati fost profesoara mea de canto, la Scoala populara de arta din Ploiesti.
    Cu stima,
    Liviu Marin

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.