Titus Andrei si mica poveste a unui tango interbelic: „Marcitta”

Alte povestioare din Bucureștiul interbelic. Micul Paris al Balcanilor cu oameni mulți, trăsuri, tramvaie, magazine, vitrine colorate, olteni cu copilițe din Jii, turci din Dobrogea, bragă în butelculțe aurite, plăcinte ca băsmăluțele, cafenele pe trotuare, grătare, mititei, halbe, flori, domni și domnișoare, milogi, gospodine, restaurante, băcănii și mașini luxuoase care ocoleau carele cu boi ale țăranilor veniți la oraș. Pasaj din “Amintiri” – Mia Braia, editura Lumea liberă, New York. Mia Braia, celebra noastră interpretă de romanțe, tangouri și muzică populară care a cunoscut toată lumea artistică a epocii, evenimente, întâmplări.

1932. Revista “Realitatea Ilustrată” organizerază un concurs muzical pentru lansarea de noi tangouri. Se transmite la radio, bineînțeles. Chiar de la prima ediție, cititorii revistei cari au votat și ei împreună cu juriul, cum scriu ziarele vremii, aleg tangoul “Marcitta” al domnului Eugen Seno, compziitor, dirijor, un adevărat vrăjitor muzical. Eugen Seno, care, trebuie s-o spun, a compus apoi “Să-mi cânți cobzar” considerat cântec național.

Marcitta între numele aproape dispărute astăzi, dar tangouri foarte cunoscute pe vremuri: “Nunuțo”- Ionel Fernic, „Ilona” și „Nușa” – Elly Roman, „Anișoara”- Claude Romano, „Mimi” -Ion Vasilescu, „Nana” –Nello Manzatti și multe altele.

Marcita, ispita primului păcat. Titi Botez, eternul îndrăgostit.

 

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *