Un actor prea grăbit: Laura Stoica

lauraÎncă îmi amintesc cu detalii ziua de 9 martie 2006. Și nu pot să uit nici acum după 10 ani de la acel nefericit accident cum Europa FM difuza neîncetat șlagărul ei mare. Un actor grăbit se auzea la postul ăsta de radio aproape la fiecare oră. N-am fost nicio secundă fericită pentru izbânda de a auzi un artist al anilor ’90 la postul acesta. Eram oripilată de-a dreptul. Mi se părea nedrept ca ei, oamenii, care lucrează acolo să o dea acum pe Laura Stoica, acum când draga de ea era pe buzele tuturor pentru că plecase dintre noi atât de fulgerător, atât de trist, atât de incapabil să descrii. La fel mi se pare și astăzi și iată că au trecut 10 ani de când refuz cu încăpățânare să mai ascult Europa FM. Mai aud o voce de acolo doar printr-un maxi taxi cu un radio rătăcit pe frecvențele acelui post de radio. Pentru mine, odată cu plecarea Laurei dintre noi, a dispărut și Europa FM. Total și irevocabil. Nu pot să accept ideea că la un post de radio, fie el și comercial, nu încap artiștii care au scris istorie în muzica românească, dar a-i difuza pentru un plus de audiență mi s-a părut rană pe suflet.

Laura Stoica a fost considerată vocea rock a muzicii românești și una dintre cele mai puternice și originale personalități feminine ale scenei muzicale autohtone. Să ne amintim recitalurile ei de la festivalul Cerbul de aur! E greu să uiți cum se manifesta artista pe scenă. Și da, până la momentul acela nefericit din 9 martie 2006, o vreme și-a declarat durerea și ea, ca toți ceilalți colegi ai ei, că nu e difuzată, că muzica ei nu ajunge la cei care doresc s-o asculte. Trist! Cum să nu difuzezi un artist ca Laura Stoica?!

S-a lansat în anul 1990 la Festivalul de la Mamaia, unde a câștigat premiul I la secțiunea de interpretare cu melodia „Dă, Doamne, cântec”.  A impresionat cu vocea ei puternică, cu o piesă sensibilă, o rugă către divinitate, pe care cu greu sau chiar deloc o găseai până atunci în muzica românească.

A avut mai multe apariții la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov, în anii 1992, 1997, 2003 și 2005. În 1992 și 1997 participă în concursul festivalului și câștigă premiul I pentru debut discografic și premiul al III-lea pentru interpretare cu melodia „Focul” în 1992 și premiul al II-lea la secțiunea discografie cu albumul Nici o stea în 1997. Cum spuneam, e greu să nu ți-o amintești! Și mai greu e să încerci s-o imiți. Laura Stoica e inimitabilă!

Ca actriță, Laura Stoica a jucat cu succes pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. A fost și actriță. Iată cât zbucium, câtă implicare pentru marea scenă. Și totuși, eu, una, deși n-am cunoscut-o, simt că a plecat Dincolo, ușor neîmplinită, neîmpăcată de acea durere că generația ei de artiști avea piedici în a intra pe radiouri, piedici pe care nici ei, artiștii nu le înțeleg, nici noi, cei care îi iubim, nu le înțelegem. Știu, mulți îmi vor spune că și ei, artiștii de atunci, au partea lor de vină, au obligația de a se adapta vremurilor, de a se încărca cu energiile lumii actuale. Da, de acord. Dar despre Laura, vulcanul nestins de pe scenă, în  mod clar, nu poți spune că nu avea acea scânteie care te făcea să întorci capul s-o vezi ori să articulezi urechea s-o auzi. Trist. Dumnezeu s-o aibă în pază pe draga noastră Laura!

Mai multe despre Laura Stoica puteți citi aici.

 

 

 

 

 

Share This:

Leave a Reply

Un comentariu la „Un actor prea grăbit: Laura Stoica

  • 9 martie 2016 la 12:52
    Permalink

    Ai perfecta dreptate in tot ce ai scris, inclusiv despre nemultumirea cu care a plecat Laura spre alte lumi. S-a zbatut foarte mult in ultimii ani, inainte de pleca dintre noi, iar spectacolul ei de retragere a fost o moarte brutala, care a adus-o pe buzele tuturor. Si ce oferta de „show” pentru media! Brusc, toata lumea si-a amintit cat de mare artista era Laura. Dar pana atunci? De ce nu era difuzata? De ce nu mai simtea ca era iubita? Atatea intrebari pe care si le punea si cu care a plecat dincolo. Laura nu a fost nici o secunda in urma vremurilor pe care le traia, nu a facut partea din categoria artistilor care nu erau „la moda”. Asa ca nu exista aceasta „scuza”. Ma bucur, totusi, sa constat ca, dupa 10 ani, nu a fost uitata. E important!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *