Un show care dă dependență: Adrian Enache

O să fiu subiectivă, dar o dată la 9 ani am dreptul ăsta. Am dreptul ăsta pentru că o dată la 9 ani reușesc să mă bucur la Botoșani de concertele artistului meu drag. Îl iubesc de când nici nu-mi luasem buletin. Am plâns pentru că ratam emisiuni cu el. Am parcurs kilometri prin țară pentru că la Botoșani vine atât de rar. Am plâns de fericire pentru gloriile lui și mi-am făcut nod de lacrimi pentru nedreptățile care i s-au făcut. Am îndurat ironii de la neaveniți care, pentru că nu beneficiază în spate de un trust media, l-au înjosit. Apoi, tot ei au strigat în gura mare: „E tare Enache!”. Da, Enache e tare pentru că înainte de toate cunoaște muzică. Pentru că, înainte de toate, el își construiește showurile cercetând ce este afară, ce iubește publicul și face o poveste de repetat o dată, de două ori, de ‘nspe mii de ori. Mereu cu updateul ăla necesar pe care îl înțelege. E mereu la modă, e mereu fresh. Da, și n-are trustul ăla puternic în spate ca să fie văzut și admirat doar pentru că cineva are grijă să-l dea ori de câte ori vrea.

Vineri, 8 septembrie, la Botoșani, a fost o furtună, o explozie, un triumf, un comentariu întreg. Am trăit fiecare piesă. Am cântat și am țipat pentru că mi-era dor să simt  energia lui acolo sus pe scenă. Cântă poate mai puțin de la el, dar felul cum preia melodiile românești și internaționale de la ceilalți artiști e unic, e magnetic.

Publicul reacționează imediat iar artistul nu-l lasă fără răspuns. O privire, o replică, o mișcare seducătoare de geană. A cobârât în public. S-a contopit cu zecile de tineri și mai puțin tineri, care mai de care mai apropiați de el, într-o horă românească, cu telefoane, pentru a nu rata o amintire-selfie. Adrian are răbdare cu toți. Cântă și se fotografiază cu ei. Oamenii, în delir.  Cântă de la Cargo, de la Phoenix, de la el. A fost un deliciu cu grupajul de melodii inspirate din personajele pe care el însuși le -a făcut la celebra emisiune „Te cunosc de undeva”.

A cântat cu Ovi, partenerul de platou de la emisiunea „Duelul Pianelor” (TVR2). L-am văzut transformat din nou în Marina Voica. L-a imitat pe Dolănescu. Își face trecerile de la  o piesă la alta cu poante, cu ziceri inteligente. E un showman în adevăratul sens al cuvântului. Fără artificii, fără chestii care să-i condimenteze spectacolul. E el acolo sus pe scenă și e suficient. Aaaa, el și trompeta aia din gât pe care a înghițit-o când era mic, după cum spune el, dar care îi place și care îi colorează showul.

Îmi place. Rămâne artistul perfect. El și Robbie Williams. Pentru mine. Dar da, poate am fost subiectivă, însă sunt sigură că veți trăi aceași stare, același sentiment, aceeași bucurie simțind muzica lui într-un show susținut de el oriunde în lumea asta. Încercați. Niciodată nu m-am chinuit să explic cuiva ce face, pentru că showul lui Enache nu trebuie povestit. Ori îl vezi, ori nu. Îl vezi și rămîi impresionat, surprins, uluit. Și mai vrei unul. Creează dependență. Una sănătoasă. Una de care deja mi-e deja dor.

 

 

App, în noul sezon, „Duelul pianelor” pe care Adrian Enache o prezintă la TVR2 va fi de acum înainte, sâmbătă seară și nu duminică.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *