VIDEO Laura Stoica, mereu în inimile noastre. Azi artista ar fi împlinit 46 de ani

„E toamnă iar pe străzi/ A mai trecut aproape un an / Pe un perete, un calendar / Îţi spune că e toamnă iar” cânta jucăuş Laura Stoica, în urmă cu câţiva ani, pe versurile regretatului Adrian Păunescu.

Din păcate această zi de toamnă ne aminteşte, nouă celor care am iubit-o pe Laura, de tragica ei dispariţie. În urmă cu 7 ani, artista a alergat spre un alt decor împreună cu logodnicul ei.

Adriana-laura stoica rememberLaurenția Stoica pe numele ei real, s-a născut la Alba Iulia pe data de 10 octombrie 1967.

Considerată a fi cea mai importantă solistă rock pe care a dat-o România, Laura a câştigat o mulţime de premii la numeroase concursuri și festivaluri muzicale.

A cântat şi a încântat o ţară întreagă cu piesele sale. „Un actor grăbit”, „Nici o stea” sau „Dă, Doamne, cântec”, sunt câteva şlagăre care au fost în vârful topurilor muzicale din România și pe care mulți dintre noi încă le ascultăm si azi cu plăcere.

Artista a decedat în urma unui accident de circulație împreună cu cel ce urma să-i devină soț, bateristul Cristian Mărgescu (ex-Metrock), în data de 9 martie 2006, pe când se întorcea de la un concert susținut la Urziceni. Era însărcinată în câteva luni şi urma să i se îndeplinească una intre cele mai mari dorinţe: aceea de a fi mamă. A fost înmormântată la cimitirul Bellu.

Azi, când Laura ar fi împlinit 46 de ani, colegii săi din lumea showbiz-ului arată ca nu au uitat-o şi au transmis diverse mesaje pe reţelele de socializare.

„Astăzi i-am fi spus La mulţi ani. Din păcate, de 7 ani încoace nu putem face altceva decât să ascultăm vocea ei şi să ne hrănim cu amintiri. O stea…”, a mărturisit cântăreţul Aurelian Temişan, bun prieten cu Laura.

În urmă cu câteva zile Adrian Enache şi-a amintit de debutul lui şi al Laurei, de emoţiile pe care le-au trăit împreună când au păşit pentru prima dată pe scena Festivalului de la  Mamaia.

Se apropie ziua Laurei Stoica, pe 10 octombrie. Nu voi uita niciodată ediţia din anul 1990 a Festivalului Mamaia când ne-am lansat împreună. O mare voce, un om deosebit, sora mea de scenă….„, a scris artistul pe o reţea de socializare.

Îndrăgita cântăreaţă Andra, şi-a amintit printr-un mesaj emoţionant de clipele frumoase pe care Laura Stoica le-a oferit de-a lungul timpului.

„Dacă am fi trăit într-o lume dreaptă, am fi sărbătorit ziua de naştere a Laurei Stoica pe 10 octombrie. Şi i-am fi dus un tort uriaş, şi am fi petrecut minunat alături de ea. Era o fată foarte veselă şi plină de viaţă. Pentru mine şi pentru mulţi alţi cântăreţi sau iubitori de muzică în general, Laura a fost una dintre cele mai bune şi interesante voci de rock şi pop din ţară.

Ar fi meritat să intre în topurile internaţionale. Sunt sigură că ar fi ajuns departe, dacă o tragedie cumplită n-ar fi luat-o de lângă noi. În ziua în care Laura ar fi implinit 46 de ani se cuvine să ne aducem aminte cu drag de ea şi de toţi cei cărora le datorăm culorile moderne ale muzicii româneşti…„, a scris cântăreaţa.

Soţul Andrei, cunoscutul realizator tv, Cătălin Măruţă, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, consideră că:

” La şapte ani de la dispariţia ei, încă nu putem trece indiferenţi peste ziua ei de naştere, îi datorăm acestei artiste foarte mult – hituri, inovaţii in muzică şi tot ceea ce am învăţat de la ea în general, de la atitudinea ei pozitivă, onestă şi plină de generozitate”.

Shaka Muv vorbeşte despre artistă ca fiind „cea care ne-a învăţat ce înseamnă adevăratul spirit rock, în copilaria sau adolescenta noastră”. „O stea apusă devreme…”, a adăugat ea.

 

Utilizatorii virtuali ai TVR pot vedea din arhiva televiziunii, un fragment din interviul Laurei Stoica din cadrul emisiunii „Scrinul cu amintiri”, realizată in anul 2002. Tot în acest material Laura interpretează şi melodia „Când eşti singur„, (1995).

Nu pot pleca de pe scenă fără să ştiu că tot ce am avut mai bun din mine a convins.” afirma artista în clipul pe care îl puteţi urmări mai jos.

Dragi prieteni Top Românesc, vă invităm  să ne reamintim de cea care s-a stins mult prea devreme, prin câteva înregistrări video realizate de-a lungul timpului de colegii ei de scenă, fiindcă nu-i aşa, nimic nu vorbeşte mai bine despre moştenirea muzicală pe care Laura Stoica a lăsat-o, decât generaţiile noi care-i cântă şi azi piesele.

Toţi îngerii v-aşteaptă Raiul s-a deschis /Să vă primească pe toţi trei / Parcă-i un vis / Un vis din care noi ne vom trezi / Dar ce păcat că voi nu veţi mai fi” cântau emoţionant după plecarea Laurei, Ovidiu Komornyik, Angela Similea, Sanda Ladoşi, Elena Cîrstea, Oana Sârbu, Cătălin Crişan, Silvia Dumitrescu.

Cea mai celebră artistă româncă de azi, Inna, realiza în urmă cu 2 ani un frumos cover al piesei „Mai frumoasă” în cadrul sesiunilor live, „Rock the Roof”.

Elena Baltagan, cunoscută publicului sub numele de scenă Ellie White, i-a adus în acest an un emoţionant omagiu Laurei Stoica, artista care a influenţat-o la începutul carierei sale, lansând propria variantă a celebrului şlagăr al anilor ’90, “Un actor grăbit”.

Cristina Săliştean, o talentată interpretă din Piteşti, participantă la Festivalul de la Mamaia ne încântă cu varianta proprie a piesei „În singurătate„.

Aceeaşi melodie ne dă fiori, în interpretarea Luciei Dumitrescu, câştigătoarea Festivalului de la Mamaia şi partenera de prezentare a lui Titus Andrei de la Top Românesc.

Piesa „Focul” i-a adus Loredanei Ciubotariu un premiu la Festivalul de la Mamaia din anul 2009. De atunci aţi mai putut s-o vedeţi pe Loredana la Vocea României.

Cristina Haioş, ex-Impact, actualmente membră a trupei ABCD, a avut şansa de a o cunoaşte pe Laura cu puţin timp înainte de tragicul accident. „Mi s-a părut o persoană explozivă, plină de viaţă” mărturisea Cristina după ce a interpretat un cover după evergreen-ul „Un actor grăbit„.

Nu în ultimul rând vă reamintim de impresionantul flashmob organizat în memoria Laurei Stoica, în Centrul Vechi, în luna martie a acestui an de coregrafa Judith State cu participarea a numeroşi artişti, printre care Paula Seling, Silvia Dumitrescu, Aurelian Temişan, Crina Matei, Jazzapppella, Pepe, Alexandra Velniciuc, Dalma, Dragoş Chircu, Monica Davidescu, Vicki Red, Ailin Cadir, Robert Patai, Cristina Cioran şi mulţi alţii.

 

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.