1989! – ULTIMELE SPECTACOLE ŞI EMISIUNI DE VARIETĂŢI DIN DECEMBRIE 1989

Iată că serialul realizat de mine, despre ce s-a întâmplat în muzica pop românească în 1989 se apropie de sfârşit.

În 2019, s-au împlinit 30 de ani de când s-a încheiat o epocă.

În 2019, eu, Mircea Nicolau, am scris o  serie de materiale despre evenimentele din muzica pop românească care au avut loc în anul 1989, de la Revelion, până în zilele din 16-25 decembrie 1989, când dictatura Ceauşescu a fost răsturnată.

1989, a fost ultimul an al unei epoci care acum se studiază în cărţile de istorie. Eu fac parte din generaţia „noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii”. Am fost ultima generaţie de „pionieri”.

Am trecut în revistă toate evenimentele majore care au avut loc în lumea muzicală: Festivaluri, Concursuri, Lansări de discuri, Turnee, Programe Radio şi TV, etc.

Deşi 1989 este anul în care artişti pe care îi îndrăgesc foarte mult, au avut o activitate bogată (Mihaela Runceanu, Doru Căplescu), voi fi cât se poate de obiectiv. Nu au existat nici „regine”, nici „regi”, nici „doamne”, nici „domni”. Toţi au fost şi sunt artişti. Sau, ca să-l citez pe Marian Stere, de la Radio România Internaţional, toţi aceşti artişti au fost şi sunt „slujitori ai muzicii uşoare”. Bineînţeles că unii artişti erau capete de afiş, alţii nu. Acest lucru se întâmplă peste tot în lume.

În România acelor ani nu au existat clasamente de specialitate adevărate şi obiective (nici acum nu există). Electrecord, singura casă de discuri din România, nu a publicat niciodată statisticile vânzărilor de discuri. Desigur, existau nişte topuri pe baza preferinţelor ascultătorilor dar acestea nu erau obiective.

Sper ca acest serial despre 1989 în muzica pop românească să vă placă. Nu trebuie să uităm ce a fost.

În acest episod voi scrie despre ultimele emisiuni şi spectacole de varietăţi, ce au avut loc până în 22 decembrie 1989.

Programul TVR - 16 decembrie 1989
Programul TVR – 16 decembrie 1989

O parte din programul Revelion’90 al TVR, s-a filmat, în perioada 12 – 17 noiembrie 1989, la Galeriile Comerciale „Omnia” din Ploieşti, unul dintre cele mai moderne centre comerciale din România, de la acea vreme. A fost pentru prima dată în mulţi ani, când Revelionul TVR s-a filmat în afara studiourilor.

Au participat artişti precum (în ordine alfabetică): Monica Anghel (“Cine ştie?” – Viorel Gavrilă), Dana Bartzer (“Nu voi uita” – Dan Creimerman), Doru Căplescu (“Pentru mine eşti doar tu”, alături de Grupul “Stil” – Doru Căplescu), Gabriel Cotabiţă (“Tu eşti lumea” – Horia Moculescu), Gabriel Dorobanţu (“S-aducem dragostea-napoi” – Dumitru Lupu), Silvia Dumitrescu, Viorela Filip (“Dacă-ţi spun la revedere” – Dumitru Lupu), Marina Florea (“Clipe de poveste” – George Grigoriu), Lelia Florescu (“Raza primului zbor” – Dinu Giurgiu), Loredana Groza (“Bună seara, iubito!” – Adrian Enescu), Natalia Guberna (“Timpul” – cover), Daniel Iordăchioaie (“Numai cântecul meu”), Sanda Ladoşi (“Un cântec pentru iubire” – Eugen Mihăescu), Mădălina Manole (“O floare pentru mai târziu” – Şerban Georgescu), Alina Mavrodin (“Vom fi nemuritori” – cover), Gina Pătraşcu (“Steaua iubirii” – Dan Dimitriu), Otilia Rădulescu (“Nu credeam că vii” – cover), Denis Roman (“Eşti poate singurul om” – Ion Cristinoiu), Oana Sârbu (“Pentru că te iubesc” – Virgil Popescu), Marina Scupra (“Întoarce-te, iubire” – Mihai Vanica), Doru Stelian (“Tu eşti speranţa mea” – Viorel Gavrilă), Denis Ştefănescu, Aurelian Temişan (“O viaţă întreagă” – Dan Beizadea), Anca Ţurcaşiu (“Devreme şi prea târziu” – Horia Moculescu), etc. În timpul filmărilor, s-a difuzat şi banda audio cu piesele ce trebuiau să fie interpretate de recent dispăruta Mihaela Runceanu şi toţi artiştii şi spectatorii au ţinut un moment de reculegere.

În studioul TVR s-au filmat clipuri cu Cornel Constantiniu (“O iubire” – cover), Adrian Daminescu (“Şi m-am îndrăgostit de tine” – Vasile Veselovski), Mirabela Dauer (“Cine iubeşte” – Jolt Kerestely, “Tangoul de demult” – Gherase Dendrino), Dida Drăgan (“Unde ai plecat?” – cover), Carmen Rădulescu (“De-aş uita iubirea ta” – Viorel Gavrilă), Angela Similea (“Ultimul tramvai” – Ionel Tudor), Ileana Şipoteanu (“Mica serenadă” – H. Mălineanu), şi alţii.

Programul TVR - 17 decembrie 1989
Programul TVR – 17 decembrie 1989

Ultimele emisiuni de varietăţi de la TVR, comform porgramului Radio-TV, au fost după cum urmează.

Sâmbătă, 16 decembrie 1989, de la 13:05 la 14:45, s-a difuzat cunoscuta emisiune “La sfârşit de săptămână”. Redactori coordonatori au fost Ana Potra şi Ovidiu Dumitru. Rubrica “Autograf pe portativ” l-a avut ca protagonist pe celebrul compozitor George Grigoriu. Cele trei creaţii ale acestuia au fost interpretate de Marina Florea, Eliza Peneoaşu (laureată la Mamaia’88) şi Nicolae Ţăranu.

De la 20:05 la 20:35, s-a difuzat emisiunea de varietăţi “Melodii, melodii”, redactor: Titus Munteanu. Protagonişti au fost Angela Similea, Marius Ţeicu, Elena Cârstea şi balerinii Mihai Tugearu, Mihaela Ţigănuş, Carmen Gheorghe, Gheorghe Angheluş.

Programul serii s-a încheiat la 22:30, cu fragmente înregistrate de la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Naţional al Romanţei “Crizantema de Aur” de la Târgovişte. Redactor: Florentina Satmari.

Anunt cu spectacolele de la Sala Polivalentă, preluat din ziarul "Informaţia Bucureştiului", devenit "Libertatea", după 22 decembrie 1989
Anunt cu spectacolele de la Sala Polivalentă, preluat din ziarul „Informaţia Bucureştiului”, devenit „Libertatea”, după 22 decembrie 1989

Duminică, 17 decembrie 1989, de la 13:05 la 15:00, s-a difuzat cunoscuta emisiune “Album Duminical”. Redactori coordonatori au fost Ioana Bogdan şi Nicoleta Păun. În cadrul emisiunii s-au difuzat, printre altele: Concert de prânz cu formaţia condusă de Ionel Tudor, “Iarnă românească” – muzică uşoară cu Grupul “Choralis”, “Cântec pentru o floare” – pagini instrumentale cu Anton Şuteu.

La ora 19:20, s-a difuzat pentru ultima dată “Cântarea României”. Emisiunea a fost realizată în judeţul Botoşani. De obicei, emisiunile TV din ciclul “Cântarea României”, aveau loc în fiecare judeţ al ţării, în fiecare an şi se difuzau duminca seara. Redactori: Nicolae Holban, Doru Dumitrescu, Ovidiu Dumitru. Regia: Nicolae Modreanu.

Pe 17 decembrie 1989, la Sala Polivalentă, au avut loc trei spectacole organizate de Ansamblul “Rapsodia Română”. Protagoniştii spectacolului au fost (în ordinea de pe afiş): actorii Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Radu Gheorghe, Valentin Uritescu, Florian Pittiş şi soliştii Aura Urziceanu, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Carmen Rădulescu, Mircea Baniciu, Victor Socaciu, Alexandra Canareica şi Formaţia Roşu şi Negru. Deşi nu au fost trecute pe afiş, în ultimul moment, Elena Cârstea şi Loredana Groza au participat la aceste spectacole. Prezentator a fost regretatul scriitor George Stanca

Afiş cu spectacolul de la Sala Radio din 18 decembrie 1989, preluat din cartea "Alexandru Jula" (editura Biblioteca Bucureştilor, 2012), scrisă de Oana Georgescu.
Afiş cu spectacolul de la Sala Radio din 18 decembrie 1989, preluat din cartea „Alexandru Jula” (editura Biblioteca Bucureştilor, 2012), scrisă de Oana Georgescu.

Pe 18 decembrie 1989, la ora 18:00, a avut loc la Sala Radio din Bucureşti, ultimul mare spectacol din 1989, intitulat “Un cântec vechi rămâne veşnic tânăr”. Realizator: Gheorghe E. Marian. Protagoniştii spectacolului au fost (în ordinea de pe afiş): Aura Urziceanu, Anda Călugăreanu, Bianca Ionescu, Eugenia Ilinca, Viorela Filip, Ileana Şipoteanu, Gina Pătraşcu, Denis Roman, Denis Ştefănescu, Elena Drăgan, Gică Petrescu, Nicolae Niţescu, Alexandru Jula, Cornel Constantiniu, Teodor Munteanu, George Enache, Cătălin Crişan, Florin Apostol. A acompaniat orchestra Radiotelevizunii Române (dirijor: Ion Cristinoiu). Spectacolul a fost filmat de către TVR şi urma să fie dat pe post pe 23 decembrie, dar, datorită evenimentelor ce au urmat, s-a difuzat abia în ianuarie 1990.

Pe 29 decembrie 1989, Aura Urziceanu trebuia să susţină un nou concert la Sala Radio. Artista susţinuse nişte concerte de excepţie în 1972, 1986 şi 1988, toate fiind filmate de TVR. Datorită evenimentelor din 21-25 decembrie 1989, acest concert nu a mai avut loc.

După 22 decembrie 1989, mulţi artişti au lansat sau au reluat o serie de piese care au devenit “Cântecele Revoluţiei”. Despre acestea, puteţi citi AICI.

ULTIMELE PREMIERE CINEMATOGRAFICE

Un studio în cautarea unei vedete (data premierei, 18 septembrie 1989) regia: Nicolae Corjos

Cei care plătesc cu viaţa (data premierei, 16 octombrie 1989) regia: Şerban Marinescu

Rochia albă de dantelă (data premierei, 27 octombrie 1989) regia: Dan Piţa

Mircea (data premierei, 17 noiembrie 1989) regia: Sergiu Nicolaescu

Enigmele se explică în zori (data premierei, 27 noiembrie 1989) regia: Aurel Miheleş

Există joi? (data premierei, 10 decembrie 1989) regia: Adrian Petringenaru

ULTIMELE PREMIERE TEATRU TV (TVR)

Familia (data premierei, 14 noiembrie 1989) de Tudor Băran; regia: Olimpia Arghir. În distribuţie (în ordinea indicată în programul TV): Marioara Sterian, Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Vistrian Roman, Constantin Diplan, Valentin Uritescu, Eusebiu Ştefănescu, Cristian Şofron, Dana Dembinski, Vasilica Stamatin-Andone, Eugenia Balaure, Victoria Dobre, Eugen Cristea, Ion Anghel, Ştefan Hagimă, Adrian Titieni, Mihai Cibu şi copiii: Agata Muler, Cristian Marinescu, Ana Maria Toader, Mihai Dragotă.

Unde vântul miroase a petrol (data premierei, 05 decembrie 1989) de Ioan Grigorescu; regia artistică: Constantin Dicu. În distribuţie (în ordinea indicată în programul TV): Tania Filip, Cornel Popescu, Corado Negreanu, Dorin Varga, Răzvan Vasilescu, George Buznea, Sabin Făgărăşanu, Irina Movilă, Radu Gh. Zaharia, Alexandru Pandele, Radu Buznea şi alţii

ULTIMELE PREMIERE TEATRU RADIOFONIC

Lorelei (data premierei, 15 decembrie 1989) de Ionel Teodoreanu. Dramatizare de Constantin Darie şi Ion Teodorescu. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie (în ordinea indicată în programul Radio): Mirela Gorea, Jeanine Stavarache, Dan Condurache, Virgil Ogăşanu, Ruxandra Sireteanu, Eugenia Bosânceanu, Lili Nica Dumitrescu, George Oancea, Rodica Sanda Ţuţuianu, Ştefan Velniciuc, Ion Pavlescu.

Epicene (data premierei, 17 decembrie 1989) de Ben Johnson. Adaptare de Eugen B. Marian. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie (în ordinea indicată în programul Radio): George Constantin, Petre Lupu, Mihai Mălaimare, Cornel Vulpe, Răzvan Vasilescu, Mitică Popescu, Monica Ghiuţă, Mariana Cercel, Ruxandra Sireteanu, Şerban Cellea, Ion Punea, Mircea Constantinescu, Eugen Cristea, Gheorghe Pufulete.

Gura satului (data premierei, 18 decembrie 1989) de Ioan Slavici. Dramatizare de Zoe Stanca Anghel. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie (în ordinea indicată în programul Radio): Gheorghe Cozorici, Dorina Lazăr, Virginia Mirea, Răzvan Ionescu, Victoria Mierlescu,Tatiana lekel, Elena Nica Dumitrescu, Rodica Popescu Bitănescu, Matei Alexandru, Catiţa Ispas, Şerban Cellea, Ion Besoiu, Liviu Crăciun, Sabin Făgărăşanu, Ozana Oancea, Dana Dembinski.

 

 

AUTOR

MIRCEA NICOLAU

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!