1989 – ULTIMUL AN DIN VIAŢA MIHAELEI RUNCEANU

17 februarie 1985 este data când, după aproape 10 ani de muncă titanică, Mihaela Runceanu întră în categoria celor mai bune şi de succes interprete de muzică pop din România. Remarcabilă realizare, mai ales că multe dintre colegele sale de generaţie (interprete lansate între anii ’75 -‘78), nu reuşiseră să pătrundă cu un asemenea succes pe firmamentul muzicii uşoare/pop sau plecaseră din ţară.

Era Gala Laureaţilor celei de-a 5-a ediţii a Concursului de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’84” (14-17 februarie 1985), ce a avut loc la Sala Polivalentă din Bucureşti. Piesa “Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu) a fost distinsă cu Marele Premiu la secţiunea “Muzică de dans în primă audiţie”, la egalitate cu “Nu te enerva” (Marius Ţeicu), interpretată de Corina Chiriac.

Celebrul compozitor Ion Cristinoiu, care i-a încredinţat “Să crezi în dragostea mea” la recomandarea textierei Roxana Popescu, a afirmat că, pentru Mihaela Runceanu, “Festivalul “Melodii’84” a fost momentul recunoaşterii, momentul “botezului” la categoria “grea” a muzicii uşoare”.

Succesul începuse încă din 1984, când “E-adevărat, iubirea mea”, preluată din repertoriul internaţional, a devenit un mare succes al artistei.

Astfel, pe 04 mai 1985, vârsta de 30 de ani, a găsit-o pe Mihaela Runceanu împlinită. Sărbătorea deja 10 ani de la debut şi, din septembrie 1980, era profesoară de canto-muzică uşoară la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti.

În acea perioadă, la catedra de canto a Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, existau 3 secţii: “Canto clasic”, “Canto muzică uşoară” şi “Canto popular”. În anii’80, Şcoala Populară de Artă a avut 4 clase de “Canto – Muzică uşoară”. Acestea aparţineau profesoarelor Gloria Bordea, Zina Nichita, Mihaela Runceanu, Mirela Vlad. Compozitorul Ionel Tudor a fost corepetitor la clasa Mihaelei Runceanu. Câţiva dintre elevii pregătiţi de Mihaela Runceanu au devenit vedete ale muzicii pop româneşti, cum ar fi (în ordine alfabetică): Silvia Dumitrescu, Adrian Enache, Marina Florea, Mădălina Manole, Miki (trupa K-Pital), (Nicoleta) Nicola, Carmen Trandafir.  Printre cei care i-au mai fost elevi se numără (în ordine alfabetică): Ovidiu Baciu, Mihai Balaban (stabilit în Texas), Otilia Bărbulescu, Maria Botta, Constantin Bruj, Marinela Chelaru (membră a grupului umoristic “Vouă”), Eugenia Dan, Dana Dorian (actualmente critic muzical), Mircea Dumitrescu, Coco Dumitriu (solist la Teatrul de Operetă), Doina Ghiţescu, Radu Ion, Cătălin Magdalinis, Paula Mitrache, Daniela Nicol, Geanina Olaru, Alexandru Oroş, Denis Roman, Doru Stelian, Angela Stoica, Aurel Toma şi mulţi alţii.

Perioada 1985-1989 a fost plină de realizări. Zeci de turnee şi spectacole în ţară şi străinătate (Cuba–1985, Republica Democrată Germană-1987), participări la cele mai mari festivaluri şi concursuri de gen (Festivalurile Mamaia, Melodiile Anului sau Concursul TV “Şlagăre în Devenire”), înregistrări la Radio România (singurul post de radio din România de la acea vreme) şi Electrecord (singura casă de discuri din România de la acea vreme), apariţii la Televiziunea Română (singurul post TV din România de la acea vreme) şi numeroase articole în presa de specialitate (“Contemporanul”, “Dobrogea nouă”, “Femeia”, “Flacăra”, “Informaţia Bucureştiului”, “Litoral”, “Săptămâna Culturală a Capitalei”, “Scânteia Tineretului”, “Tribuna”, etc.)

De asemenea, cântă la unele dintre cele mai renumite restaurante şi baruri din Bucureşti, cum ar fi: “Intercontinental”, “Bucureşti”, “Continental”, “Salonul spaniol”, “Dorobanţi”, “Melody” precum şi la “Internaţional” Sinaia şi Timişoara. În fiecare vară, în timpul vacanţelor, cântă pe litoral numai la baruri sau restaurante de mâna întâi cum ar fi Barul “Paradis” din Jupiter, Barul “Calypso” din Venus sau Barul “Internaţional” din Neptun.

După “E-adevărat, iubirea mea” (1984), şi “Să crezi în dragostea mea” (1985) au urmat piese de mare succes precum (în ordine cronologică), “Voi, oameni” (1985), “Viaţa începe cu tine” (1985), “Hai la drum” (piesă înregistrată în 1983, dar devenită şlagăr în 1985), “Zborul vântului” (1986), “De-ar fi să vii” (1986), “Nu, nu mai vreau să ştiu” (1986), “Nu ştiu nici eu” (1986), “Cu fiecare stea” (1986), “Nu te ascunde” (1987), “Iartă” (1987), “Haide, spune” (1987), “Să fim copii” (1987), “Vom fi mereu” (1987), “Pentru voi, muguri noi” (1987), “De câţe ori îţi spun la revedere” (1988), “Conga” (1988), “Cât aş fi vrut să te chem” (1988), “A doua zi” (1988).

Pentru mai multe detalii despre biografia ei artistică, puteţi accesa legătura de mai jos

http://mihaelarunceanu.blogspot.com/p/biografie.html

Şi a venit anul 1989. Nimeni nu bănuia atunci că acesta avea să fie ultimul an din viaţa Mihaelei Runceanu.

Pe 01 ianuarie 1989, este prezentă în programul Revelion’89 al TVR, cu un clip al piesei “Conga”, un cover după Miami Sound Machine.

Pe 28 ianuarie 1989, în cadrul rubricii “Autograf Muzical” a emisiunii TV “La sfârşit de săptămână” (TVR), prezintă în primă audiţie piesa “Clipe ce dor”, compusă de Eugen Mihăescu, liderul formaţiei Krypton, care o acompaniază la chitară. Eugen Mihăescu este şi orchestratorul mai multor piese din repertoriul artistei (cum ar fi “Pentru voi, muguri noi”). “Clipe ce dor” va fi primul succes al artistei din acest an. Celelalte piese prezentate în acest “Autograf Muzical” au fost “Iartă” (Ion Cristinoiu) şi “Toţi tinerii pot fi prieteni” (Marcel Dragomir), interpretată alături de un grup de elevi ai artistei de la Şcoala Populară de Artă.

Pe 30 ianuarie 1989, susţine un recital plin de succes, la o nouă ediţie a concursului TV “Steaua fără nume”, care are loc la Sala Radio. În concurs, au evoluat Denis Ştefănescu şi Anca Heroiu, două tinere interprete, ambele fiind în etapa a II-a a Stelei fără Nume (care avea trei etape). În cadrul acestui recital, Mihaela Runceanu este acompaniată de formaţia Cross din Tulcea şi, la piesa “Clipe ce dor”, de Eugen Mihăescu şi prezintă în primă audiţie “Eu nu te-am uitat”, piesă din repertoriul formaţiei hard-rock Scorpions.

A fost ceva cu totul inedit. Mihaela Runceanu a cântat heavy metal. Această femeie minionă, delicată, feminină şi cu o voce de cristal, cântă o baladă hard rock/heavy metal. Un gen neagreat de regimul comunist. Un gen pe care solistele noastre de atunci nu aveau voie să-l abordeze. Dida Drăgan era singura voce feminină care cânta acest gen de muzică.

Regretata textieră Roxana Popescu, o bună prietenă a Mihaelei, a creat versurile în limba română la “Eu nu te-am uitat“. Cu această ocazie, cele două s-au împăcat, după ce fuseseră certate mai bine de doi ani.

În 2007, Roxana Popescu a declarat pentru Jurnalul Naţional:

“Cu toţii ascultam muzică străină. Doar cine nu avea radio şi nu dădea pe Europa Liberă, nu ştia ce se ascultă afară. Era un mare curaj, însă, să interpretezi un astfel de hit capitalist în România comunistă. Iar Mihaela avea curajul de a cânta la televizor o baladă rock. Făcuse rost de Scorpions, prin Radio, şi mi-a dat cântecul să-i fac textul. Pot să vă spun că versul “Şi mă acopăr azi doar cu sufletul meu”, pe care am reuşit să-l creez atunci, se numără printre cele 10 versuri preferate din tot ce am scris până azi.”

Acest recitalul a fost filmat de către TVR, dar nu s-au difuzat decât nişte fragmente. Din fericire, Mihaela Runceanu şi-a înregistrat din carul TV, toate recitalurile filmate (de la festivaluri şi concursuri precum “Mamaia”, “Melodiile anului”, “Steaua fără nume”, etc.). Aceste recitaluri au rămas în arhiva video personală a Mihaelei Runceanu.

Pe la sfârşitul anului 1988, Mihaela Runceanu a reluat legătura cu interpreta Carmen Anton, una dintre cele mai bune prietene ale sale. Cele două se cunoscuseră în 1976, la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, la clasa doamnei Nina Bercaru. După 1983, viaţa le-a despărţit. Carmen Anton s-a căsătorit şi şi-a întemeiat o familie iar cariera Mihaelei a luat un puternic avânt. În paralel cu activitatea de interpretă, Carmen Anton lucra ca Şef de Cabinet la Regionala CFR de la Gara de Nord din Bucureşti. Aceasta o ajuta frecvent pe Mihaela Runceanu cu procurarea biletelor de tren pentru numeroasele turnee prin ţară.

Pe 12 februarie, Mihaela Runceanu este intervievată de Ana Maria Zaharescu în emisiunea “Muzicoteca pentru toţi” pe Programul 1 al postului Radio România.

Cu această ocazie, prezintă şi cea mai recentă înregistrare a sa. Este vorba de “Dacă totuşi vei pleca” (Zoltan Boroş), care, de asemenea, se va bucura de succes.

Pe 16 februarie, aşa cum ne este relatat în cartea domnului Peneş, “Mihaela Runceanu – Un cântec ucis”, la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, Mihaela Runceanu o cunoaşte pe Mariana Sâmbeteanu, o admiratoare care venise la artistă pentru un autograf. La scurt timp, Mariana Sâmbeteanu va lega o relaţie de amiciţie cu Mihaela Runceanu şi îi va fi alături până în fatidica zi de 31 octombrie 1989, când cele două s-au certat.

Pe 10 aprilie, are loc premiera filmului “Maria Mirabela in Tranzistoria” (regia: Ion Popescu Gopo ; muzica: Eugen Doga ; texte: Grigore Vieru). Mihaela Runceanu figurează pe coloana sonoră a acestui film. Artista a dublat  vocea personajului Farazitina.

În noaptea de 29 spre 30 aprilie, Mihaela Runceanu şi Roxana Popescu asistă la toată slujba de Înviere, care a durat 4 are, la biserica Izvorul Nou de pe Şoseaua Mihai Bravu. A fost prima şi ultima dată când cele două au stat la toată slujba de Înviere.

Pe data de 4 mai, în garsoniera sa situată la parterul unui bloc de pe Şoseaua Mihai Bravu, nr.293 din Bucureşti, Mihaela Runceanu şi-a serbat ziua de naştere. Împlinea 34 de ani. Printre invitaţi s-au numărat Roxana Popescu şi Mariana Sâmbeteanu. În 1982, cu multe greutăţi, artista îţi cumpărase această garsonieră.

Pe 20 mai, susţine un recital de mare succes in cadrul “Concursului de Dans”, realizat de Titus Munteanu şi prezentat de Octavian Ursulescu, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Ca şi alte recitaluri, acesta a fost filmat de către TVR, dar nu s-au difuzat decât nişte fragmente.

Coperta ultimului album, apărut cu doar 2 zile înaintea tragicului sfârşit.
Coperta ultimului album, apărut cu doar 2 zile înaintea tragicului sfârşit.

În vara anului 1989, este trecută în cartea “Merdianele cântecului” (1989, Editura Muzicală), scrisă de muzicologul Daniela Caraman Fotea şi lansată în luna iulie. Cartea este o enciclopedie de muzică uşoară românească.

În luna iunie, Mihaela Runceanu şi Elena Cârstea cântă la restaurantul “Perla Mării” din Eforie Nord, fiind invitatele formaţiei “Epilog”.

În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” (numărul 964 din 9 iunie 1989) şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obţine locul 6 cu piesa “Cât aş fi vrut să te chem” (Alexandru Willmany), piesă lansată în august 1988 la Festivalul de la Mamaia.

Tot în luna iunie, lansează “Fericirea are chipul tău” (Marcel Dragomir), care se va bucura de un imens succes. Piesa ocupă locul I, la categoria “Melodia lunii iunie”, în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei.

În vara acestui an, continuă să cânte la barul Hotelului “Internaţional” din Sinaia.

În perioada 03-06 august, la cea de-a 22-a ediţie a “Festivalului tinereţii de la Amara” (Ialomiţa), susţine un recital.

În perioada 30 august-03 septembrie, participă la secţiunea “Creaţie” a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’89”, cu piesele “Viers din inimă română” (Dragoş Nedelcu) şi “Pentru liniştea planetei” (Cornel Fugaru), cea din urmă prezentată în afara concursului şi interpretată alături de Mirela Voiculescu–Fugaru, Loredana Groza, Gabriel Cotabiţă şi Bogdan Bratu. Ovidiu Baciu şi Geanina Olaru, elevi al Mihaelei Ruceanu, obţin fiecare Premiul III la secţiunea “Interpretare” a Festivalului. La aceeaşi ediţie a Festivalului se lansează şi Adrian Enache, un alt elev, pe care aceasta l-a remarcat în anul 1988 într-un spectacol şi l-a sfătuit să se înscrie la Şcoala Populară de Artă.

Ultima lună din viaţa Mihaelei Runceanu, a fost o lună foarte aglomerată pentru aceasta. Ore la Şcoala Populară de Artă, înregistrări Radio şi Electrecord, filmări la Televiziune, spectacole în Bucureşti, turnee în ţară, etc. O lună la fel de aglomerată ca şi ultimii 5 ani din viaţa ei.

Pe 15 septembrie, intra cu succes, în cel de-al zecelea an de activitate profesorală, la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti.

În toamna anului 1989, Electrecordul a lansat două noi compilaţii cu titlul “Melodii de neuitat”. Mihaela Runceanu a figurat pe acestea cu trei piese: “Drum bun”, “În vals ne-am întâlnit” şi “Plouă”.

De asemenea, tot în această toamnă, figurează şi pe discul “Mamaia’89 (vol. 4)”.

În seara zilei de 07 octombrie 1989, TVR a difuzat, în primă audiţie, un nou videoclip al Mihaelei Runceanu pentru piesa “Cântă iubirea” (Zoltan Boroş/Eugen Dumitru), în cadrul emisiunii “Toamnă românească”, realizată de Mariana Şoitu şi Eugen Dumitru. În momentul difuzării emisiunii, Mihaela Runceanu susţine un spectacol la Cluj, în cadrul unui turneu în Ardeal.

“Cântă iubirea” a fost, din păcate, ultima înregistrare radio şi TV a Mihaelei Runceanu. Pe tot parcursul lunii octombrie, “Cântă iubirea” s-a difuzat foarte des la Radio. Piesa devenea cel de-al cincilea succes al artistei, pe anul 1989 (după “Clipe ce dor”, “Eu nu te-am uitat”, “Dacă totuşi vei pleca”, “Fericirea are chipul tău”).

Pe parcusul anului 1989, a avut în jur 15 apariţii la TVR. Un număr mare, având în vedere că, în ultimii doi ani ai “Epocii de aur” (1988-89), programele de varietăţi se reduseseră la numai 50-60 de minute pe săptămână.

În decursul lunii octombrie, cel mai sigur pe 21, a mai avut o apariţie la TVR, tot cu un clip la piesa “Cântă iubirea”.

Fotografie din ultimul turneu. (Arhiva famliei Runceanu)
Fotografie din ultimul turneu. (Arhiva famliei Runceanu)

În perioada 10–15 octombrie, aşa cum ne este relatat în cartea domnului Peneş, “Mihaela Runceanu – Un cântec ucis”, este capul de afiş la cinci spectacole de la Sala Polivalentă din Bucureşti, organizate de casa de modă “Venus”. La aceste spectacole, au mai evoluat şi alte mari vedete, precum Cornel Constantiniu, Silvia Dumitrescu (fostă elevă a Mihaelei) sau Loredana Groza.

Pe 21 octombrie, susţine un spectacol la Piteşti.

Pe data de 23 octombrie, în cadrul unui turneu de câteva zile în Ardeal, susţine un spectacol plin de succes la Turda. Aceasta este ultimul turneu al Mihaelei Runceanu şi a cuprins oraşele Baia Mare, Cluj şi Turda.

Revenită în Bucureşti, pe 26 octombrie, începea pregătirile pentru alte spectacole, recitaluri şi filmări pentru programul de Revelion.

Pe 27 octombrie, aşa cum ne este relatat tot în cartea domnului Nicole Peneş, Mihaela Runceanu primeşte ultimul telefon de ameninţare, dintr-o lungă serie ce începuseră cu o lună şi jumătate înainte. Artista făcuse o plângere la Miliţie şi urma să-şi schimbe numărul de telefon.

Pe data de 28 octombrie, la Sala Radio din Bucureşti, participă la cele două spectacole “Start Melodii’89”, realizate de Titus Andrei. Primul spectacol a avut loc la ora 17:00 iar al doilea la 19:30. Mihaela Runceanu este capul de afiş al spectacolului. Alături de ea, au mai evoluat (în ordinea de pe afiş) Gabriel Cotabiţă, Silvia Dumitrescu, Gabriel Dorobanţu, Anca Ţurcaşiu, Victor Socaciu, Daniel Iordăchioaie, Marius Voicu, Lucia Bubulac. Spectacolele au fost prezentate de Titus Andrei şi Florian Lungu. Mihaela Runceanu a avut un succes fantastic, fiind bisată de două ori. De emoţie, aşa cum obişnuia să facă la concertele sale, va îngenunchia la aplauzele publicului. Acestea sunt ultimele spectacole susţinute de Mihaela Runceanu şi au fost singurele la care Andreea şi Xenti Runceanu şi-au văzut verişoara primară pe scenă. La acest spectacol, artista îşi uitase trusa cu farduri acasă şi a rugat-o pe Silvia Dumitrescu, să i-o imprumute pe a ei. La acel moment, Silvia Dumitrescu, care fusese eleva Mihaelei, se afla în culmea popularităţii.

Pe 30 octombrie, Mihaela Runceanu are o altă mare realizare: apariţia la Electrecord, a albumului “Pentru voi, muguri noi”, cel de-al treilea album din cariera sa (dacă luăm în considerare şi single-ul lansat în 1983). Artista aştepta de câteva luni bune apariţia acestui album. Era foarte mulţumită de disc, care a apărut în format LP şi Casetă Audio. În doar 2 zile, vânzările albumului au atins cote maxime. Conform amintirilor unei admiratoare, în aceeaşi zi, a mers la Televiziunea Română, pentru a pregăti nişte piese pentru programul de Revelion, care trebuia să se filmeze la Ploieşti, la începutul lunii noiembrie.

Pe 31 octombrie 1989, merge la sediul Radio România, unde a avut o întâlnire cu Titus Andrei şi, timp de trei ore, a căutat în Cardex (arhiva radio) negativele unor cântece. Artista pregătea un spectacol cu elevii de la Şcoala Populară de Artă care trebuia să aibe loc pe 1 noiembrie, la ora 16,00. În acest sens, Mihaela Runceanu a invitat-o la spectacol şi pe doamna Nina Bercaru, fosta sa profesoară de canto şi cea care a adus-o la catedra de Muzica Uşoară a Şcolii Populare de Artă.

În aceeaşi seară, ajunsă acasă, în jurul orei 19 -19:30, telefonează părinţilor să le spună că, în sfârşit, i-a apărut discul mult aşteptat. Ceva mai târziu, în jurul orei 21, Daniel Cosmin Ştefănescu, un amic, vine la artistă acasă pentru a-i aduce nişte casete video. De peste un an şi jumătate acesta îi furniza artistei casete video şi o mai ducea cu maşina la spectacolele pe care le susţinea în Bucureşti.

Nu voi insista cu amănuntele care sunt redate de Nicolae Peneş în cele două cărţi publicate (“Mihaela Runceanu – Un cântec ucis”, “ Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu”), dar, pe 1 noiembrie 1989, în jurul orei 1:00 a.m., Mihaela Runceanu este asasinată în mod bestial, în garsoniera sa din Bucureşti. În după-amiaza acestei zile, după cum am relatat, artista trebuia să aibă un spectacol cu elevii săi, la Şcoala Populară de Artă.

Pe 2 noiembrie, Daniel Cosmin Ştefănescu a fost prins şi acuzat de crimă. Va fi găsit vinovat şi va face peste 15 ani de închisoare.

Tot pe 2 noiembrie, în jurul orei 13, trupul neînsufleţit al artistei este depus la biserica Izvorul Nou de pe Şoseaua Mihai Bravu, în apropiere de casa ei. În doar două ore, mii de oameni au venit să o vadă. Cu doar 6 luni mai devreme, în această biserică, în noaptea de 29 spre 30 aprilie, Mihaela Runceanu şi Roxana Popescu au asistat la toată slujba de Înviere, care a durat 4 ore, la. A fost prima şi ultima dată când cele două au stat la toată slujba de Înviere.

Peste 2 ore, în jurul orei 15, trupul neînsufleţit al artistei este dus la Buzău, la apartamentul părinţilor ei, într-un bloc de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. După ora 18, şi până pe 4 noiembrie, la ora 13, zeci de mii de oameni au venit să-şi ia adio de la artistă.

În noaptea de 3 spre 4 noiembrie, pelerinajul s-a oprit iar Silvia Dumitrescu a reuşit să  remachieze chipul Mihaelei Runceanu, după ce două machieuze profesioniste nu reuşiseră să-i dea aspectul cunoscut. Silvia Dumitrescu a machiat chipul Mihaelei Runceanu, cu acceaşi trusă de farduri Pupa, pe care i-o împrumutase cu 6 zile mai devreme, la spectacolul de la Sala Radio.

Înmormântarea artistei, pe 4 noiembrie 1989. (Arhiva Familiei Runceanu)
Înmormântarea artistei, pe 4 noiembrie 1989. (Arhiva Familiei Runceanu)

În după-amiaza zilei de 4 noiembrie, pe muzica celebrului cântec “Pentru voi, muguri noi”, Mihaela Runceanu este înmormântată la cimitirul “Dumbrava” din Buzău. Zeci de mii de oameni au condus-o pe ultimul drum.

Tot în după-amiaza zilei de 4 noiembrie, este înmormântată la cimitirul “Dumbrava” din Buzău. Zeci de mii de oameni au condus-o pe ultimul drum. În această zi, la TVR, în cadrul emisiunii “La sfârşit de săptămână”, era programat un “Autograf Muzical”, semnat Mihaela Runceanu, ce cuprindea piesele “De vei veni” (Octav Firulescu), “Eu nu te-am uitat“, “Fericirea are chipul tău” (Marcel Dragomir).

Din cauza dispariţiei tragice a artistei, acest “Autograf Muzical”, nu s-a mai difuzat. În locul Mihaelei Runceanu, s-a difuzat un calup de piese cu Mirabela Dauer. În “Epoca de aur” nimeni, mai ales o celebră artistă ca Mihaela Runceanu, nu trebuia să aibă un sfârşit tragic. Mai ales în preajma Congresului al–XIV–lea (20-24 noiembrie 1989) al Partidului Comunist Român.

Cu toate acestea, în perioada 02 – 11 noiembrie 1989, au apărut 25 de anunţuri despre moartea artistei la rubrica “Decese”, în ziarul “România liberă”.

Pe 07 noiembrie 1989, ar fi trebuit să susţină un spectacol la Buzău. Afişele promoţionale pentru spectacol au împodobit carul mortuar al artistei.

În perioada 12–17 noiembrie 1989, o parte din programul TV “Revelion’90” s-a filmat la Galeriile Comerciale “Omnia” din Ploieşti, unul dintre cele mai moderne centre comerciale din România, de la acea vreme. Mihaela Runceanu avea de filmat două piese. În timpul filmărilor, s-a dat banda audio cu piesele pe care artista trebuia să le interpreteze şi toţi artiştii şi spectatorii au ţinut un moment de reculegere.

Dacă ar fi trăit, la sfârşitul lunii decembrie 1989, ar fi plecat într-un turneu în Marrakech (Regatul Maroc).

Şi pentru a fi un pic sarcastic, voi încheia acest material cu o întrebare. De ce oare, în primele ore ale zilei de 01 noiembrie 1989, în preajma Congresului al – XIV – lea al PCR, atunci când întreg Bucureştiul era luminat şi împânzit de patrule ale Miliţiei (una dintre acestea fiind chiar vizavi de apartamentul Mihaelei, situat pe Şoseaua Mihai Bravu), s-a putut comite, în doar 2 ore şi în acelaşi loc (un bloc de 40 de apartamente), o crimă, un jaf şi un incendiu, fără ca nimeni să nu afle şi să nu audă nimic?  Putea face un singur om aceste lucruri într-un timp aşa de scurt şi fără nici un ajutor? Putea un singur om, în doar două ore, să care un videocasetofon marca “Panasonic”, un televizor “Telecolor” (numai televizorul cântărea 50-60 kg), un magnetofon stereo marca “Rostov”, un pick-up “Unitra”, două boxe “Unitra” de 75 W, staţie de amplificare “Delia”, două cartuşe ţigări “Kent”, şase casete video, benzi de magnetofon, cafea, băuturi fine, 2 canistre cu benzină, un material textil, încălţăminte, cosmetice, gablonţuri, 3 carnete C.E.C, un pachet cu carne? Ca să nu mai vorbim despre închisul şi deschisul uşilor de la apartament, din scară şi de la maşină.

Vom afla vreodată adevărul? Sau moartea Mihaelei Runceanu va rămâne, în continuare, una dintre enigmele criminalisticii româneşti? Orice ar fi, răul a fost comis.

Din cauza acestei morţi tragice, asemeni lui Marilyn Monroe sau Prinţesei Diana (păstrând proporţiile, bineînţeles), Mihaela Runceanu are o aură de mister şi va rămâne veşnic tânără.

Şi totul s-a întâmplat în acea toamnă tulbure a anului 1989, ultima din epoca Ceauşescu. Dealtfel, cuplul Ceauşescu i-a supravieţuit Mihaelei Runceanu doar o lună şi 3 săptămâni. Cei doi au sfârşit sub ploaia de gloanţe din spatele Unităţii Militare de la Târgovişte (unitate unde bunicul meu şi-a efectuat stagiul militar în 1932), chiar în ziua de Crăciun a anului 1989.

Aceasta a fost pe scurt, o trecere în revistă a ultimului an din viaţa Mihaelei Runceanu.

Sa dea Domnul, ca toţi admiratorii Mihaelei Runceanu şi ai muzicii pop/uşoare româneşti din anii ’60, ’70, ’80, să pastreze vie amintirea ei şi s-o transmită şi generaţiilor următoare.

 

AUTOR 

MIRCEA NICOLAU

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.