(Audio) Titus Andrei și dorul de prietenii care nu mai sunt: Doru Stănculescu și Victor Socaciu

Am onoarea, Felix! De multe ori, adevărata prietenie lasă adânci urme  de dor și însoțind gândul cu câteva cuvinte, ajungi la un fapt sufletesc cu valoare sufletească. Ei nu mai sunt, dar un clopot bate și acum. Doru Stănculescu și Victor Socaciu.

De când își pregătea materialul pentru albumul „De-alaltăieri și până ieri”, volumele I și II, am reținut ceea ce afirma Doru Stănculescu: Acest album este cel mai frumos eveniment din viața mea, numai că evenimentele cele mai frumoase, bucuria lor durează relativ puțin. Eveniment. Debutul său în 1968 cu piesa „Ion Crîșmaru”, versuri Octavian Goga. Eveniment. Calitatea lui de membru fondator al lui Cenaclului Flacăra. Evenimente. Creațiile de mare succes care au urmat: „Hai hai”, „Ecou de romanță”, „Fără petale”, „Maria și marea”, „Ioan Vodă Cumplitu”, „Avram Iancu”, apoi „Cântec între apele țării” și altele care au apărut pe dublul „De alaltăieri și până ieri” realizat cu muzicianul de înaltă clasă, Dan Andrei Aldea. Am fost colegi, mare talent, suflet nobil, neîntrecut violonist. Aldea despre Stănculescu: „Muzica lui păstrează acea rară calitate a perenității.” Probabil, așa se explică superba lor colaborare și inspirația din izvorul acestui neam. „Cântec între apele țării”. Simplu, chiar foarte simplu, dramatic, chiar tulburător. Se simt  căutarea și comunicarea celor doi. Poezia a fost scrisă de Constantin Săbăreanu – poet, publicist, autor de emisiuni Radio și cu multe spectacole de poezie prezentate pe scena sălii Radio. Am avut onoarea să-i fiu coleg câțiva ani. Nota un critic: dramatismul muzicii lui Doru Stănculescu se revarsă cu repeziciune spre a nu se stinge clopotul inițial.

{Audio}

Prietenia adevărată cu urme de dor. Victor Socaciu. M-au emoționat parcă și mai mult revăzând acum cele câteva rânduri scrise în 2003 pentru „Best of 30” realizat în studiourile Radio cu Big band-ul Radio – dirijor, orchestrații, pian Ionel Tudor. Un Best of al cantautorului profund, mereu împins din interior să reflecteze la greutatea lucrurilor.

Aproape tot ce a compus și cântat a avut forță să acceadă în lumea bună a muzicii și poeziei. Mi-a plăcut mult, de asemenea, ceea ce a lăsat scris Horia Moculescu pentru același album: „Nu este nevoie decât să vă deschideți mințile și inimile penru a vă bucura de ceea ce un creator este mândru să ofere publicului din adâncul sufletului său.” Da, să ofere publicului și să primească răspunsul cu atitudinea artistului liber și creativ, cu multe premii la activ. Nu le spun acum, voi reveni.

Într-o emisiune am auzit că Dan Verona – și el coleg de Radio câțiva ani – a scris texte pentru interpreți folk: Hrușcă, Șeicaru, Baniciu, Socaciu ș.a.m.d. Eu zic c-a scris versuri pentru cei amintiți ce i-au adus o popularitate ce a depășit-o un timp pe cea a poeziei tipărite. Scris special sau nu, versul lui Dan Verona izvorăște din neliniște în așteptarea cântecului și-l prinde foarte bine lirismul imnic.

Pe mine, de exemplu, m-au impresionat, m-au răscolit chiar versurile simple din cântecul „Caii liberi”. Simple, dar cu refugiu în spațiile superioare ale poeziei. Caii liberi alergând / Cerul trag peste pământ / Iar pământul trag spre cer, / Când se aud din zări venind / Caii sunt ca un colind / Caii sunt un ideal. Și aici vine superba imagine: mersul lor voievodal.

{Audio}