A doua seară a festivalului „Mamaia”. Mai multă emoție și nostalgie

După prima seară de festival Mamaia în care am avut impresia că asistăm la repetiția generală a evenimentului, iată-ne în cea de-a doua zi.

Am avut bucuria să revedem artiști care au scris file în istoria acestui festival. Orchestra a sunat mai bine, publicul a cântat cu sufletul reamintindu-și fiecare notă, fiecare vers.

O seară în care ne-au fost reamintite multe dintre șlagărele lansate aici de-a lungul celor 60 de ani.

Anca Țurcașiu a cântat „Un albastru infinit”, aducând astfel un omagiu compozitorului Marcel Dragomir. Emoționată, Anca a amintit de toată admirația ce o poartă Angelei Similea.

Corina Chiriac și șlagărul carierei sale, „Strada Speranței” au ridicat publicul în picioare. Impresionată de reacția celor prezenți, artista a ieșit din scenă având lacrimi în ochi.

Cu respect, bucurie și admirație a fost primit și Gabriel Cotabiță. Acesta a cântat cu orchestra dirijată de Daniel Jinga o mică parte din numeroasele sale cântece lansate și premiate an de an în acest fastuos festival, ce a fost cândva… Mamaia.

Gabriel Cotabiță a primit distincția Mamaia 60, din partea organizatorilor. Același premiu a fost oferit și compozitorului Ionel Tudor. Elegant, în speech-ul său, Ionel Tudor le-a împrospătat memoria organizatorilor, cum că ideea reluării acestui festival i-a aparținut lui Nicki Constantinescu și că,  împreună cu el, au fost inițiate demersurile necesare pentru reluarea festivalului.

Compozitorul amintit a atras atenția că în culise  cu el se află și Adrian Romescu, care merita să fie pe scenă, anul acesta împlinind 50 de ani de când a debutat, ca tânăr interpret, la „Mamaia”.

Omagiații celei de a doua seri au fost Dan Spătaru și unicul Aurelian Andreescu. Despre cel din urmă, Aurelian Temișan, cel care a dat glas cântecelor acestuia, a spus că „e cea mai mare voce masculină pe care a avut-o România vreodată”.

Oamenii au vibrat la cântecele care le-au bucurat copilăria și anii tinereții. Le recunosc, știu versurile, le cântă și acum, și le vor cânta mulți ani de aici înainte.

Seara s-a încheiat cu recitalurile trupei Proconsul și Cargo.

În seara aceasta se va desfășura a treia și ultima seară de festival. Evenimentul se transmite pe TVR2, Magic Fm, Rock Fm și Kiss Fm.

Autor: Georgiana Barabulă

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!