(Audio) Titus Andrei cu o pagină din rockul de azi și de ieri: Talisman și Nicu Covaci

Am onoarea, Felix! Strunele onoarei sunt bine întinse și răsună puternic ori de câte ori mă adresez cu acest salut ție și prietenilor Colecției. Zice-se că prietenii sunt un dar pe care ni-i facem singuri. Să ne bucurăm, nu? Și tot pentru prieteni am umblat un pic la conținutul rubricii din această seară. Poate chiar a meritat pentru că avem o primă audiție absolută are vine să sprijine ceea ce este specific artistului.

Mare surpriză prin această creație cu puternic accent sentimental. „Tu mă înalți”. Alin Oprea – Talisman – muzică, versuri, orchestrație și, înainte de toate, interpetare la limite superioare, total nebănuite. Reise clar trăirea profundă a omului și artistului.

Trecerea modelată de valurile vieții – îl citez pe talentatul compozitor, instrumentist și vocalist- de la zbucium, suferință și însingurare la vindecare, pace, lumină, armonie. Și vocea se-nalță tot mai mult, pe alocuri, surprinzător, chiar incredibil. Este puritatea unei confesiuni cântate din adâncul sufletului. Totul devine mai mult decât o declarație de iubire amplificată, măreață și sublimă în viața și creația lui Alin Oprea, talismanul care în decembrie 2026, împreună cu trupa, machează 30 de ani de scenă și succese.

{Audio}

Alin Oprea acompaniat de orchesta simfonică din Kiev și corul de cameră al acestui ansamblu. „Gând către Nicu Covaci, artistul cu spirit renascentist, muzician, pictor, autor de texte, cel ce rămâne spiritus rector al formației Phoenix.

Cu multă recunoștință și modestie, își începe cartea „Phoenix, însă eu” cu cele mai normale cuvinte adresate  – citez: celor care ne-au continuat existența, transformând-o aproape în mit. Mitul formației Phoenix. Dacă ar ști ce răspundere ne-au pus pe umeri? Păi ce răspundere se poate compara cu excelentele creații  în spiritul folclorului  mergând până la cele mai adânci rădăcini ale spiritualității noastre. Da, mi-a fost dor să revin la unele referințe critice privind imensul capitol Phoenix.

Acum, concret. „SymPhoenix” – 1992. Invitați: orchestra națională Radio și grupul Song. Și publicul, și specialiștii au apreciat fuziunea rock progresiv, elemente folk românești și simfonice. Sonoritatea este descrisă ca fiind una sobră ca o stemă și misterioasă ca o noapte-n pădure. „Vara”. E vară totuși, nu? Baladă etno-rock, picturală și calmă, exemplu de lirism pur românesc în imagini simple  și fără metafore complicate. Pământul ca un om însetat, lanurile are dorm, vara care și-a întins trupul cald ș.a.m.d. Imagini ale timișoreanului Victor Cîrcu  – poet și regizor care își începea colaborarea cu trupa lui Covaci în 1965. Sunetul Phoenix.

{Audio}