(Audio) Titus Andrei cu trei momente speciale din generații muzicale diferite: Mihai Constantinescu, Delia, Paul Ciuci
Am onoarea, Felix! Se știe că oamenii sunt mereu alții, se schimbă continuu, la fel și adaptările lor la condițiile date. Rămâne ceva permanent, acel ceva tipic și reprezentativ. A rămas ambasadorul optimismului în muzica românească și a purtat mereu cu el o parte din copilăria noastră. Mihai Constantinescu. El, liantul dintre generații, care atunci când apărea pe scenă lumina sala. – spunea Angela Similea. Profesionistul care nu vorbea altceva decât ceea ce trebuie. – Marcel Pavel. Fair-play și corectitudine, grație educației sale sportive. – comenta un renumit comentator de specialitate. Simplu și melodios cu un statut pe care merită să-l respecte și generațiile de azi, și cele de ieri, pentru că au mers mână în mână cu cântecele lui. Mai puțin cunoscută, dar plăcută ca o adiere de iulie melodia „Ad-o, vântule înapoi” – o adiere – spun eu – a gândului către neuitare. Cum l-a numit Horia Moculescu, artistul iubit de toată lumea. Mihai Constantinescu.
{Audio}
Deși comentariile au cuprins aproape tot ce se poate spune despre evenimentul 2026 numit „Analog”, încă nu-ți poți reprima fiorii pe care ți-i dau piesa în sine, interpretarea Deliei și a tenorului Bogdan Mihai – bine pus în pagină – mesajul care lovește direct pledoaria pentru o viață autentică, simplă, fără filtre. Și mai cu seamă, îndemnul de a încetini ritmul nebun impus de IA. Și dacă varianta inițială te ridică de pe scaun, varianta simfonică te pune în genunchi. Totul are greutate, are o poveste captivantă și chiar lacrimă. Orchestratorul de înaltă clasă, talentatul compozitor, tânărul dirijor cu care orice ansamblu comunică ideal, Andrei Tudor, ridică tot conceptul piesei. Momentul „Analog” susținut de Delia, Bogdan Mihai chiar și cu apariție pasageră, Andrei Tudor – deja personalitate inconfudabilă în marea muzică și orchestra simfonică București reușesc să demontreze că muzica noastră poate suna perfect în contextul internațional al valorilor. Multă melodie, puțină filosofie și hit a fost să fie „Analog”.
{Audio}
Post factum. Se știe, după consumarea evenimentului. La mulți ani, Paul Ciuci, muzica bună ne adună când și tu și trupa Compact faceți parte din armonia omenescului. Nu degeaba ți se spune „domnul melodie”. Ceea ce am remarcat la Paul este că deși n-a ținut să iasă neapărat în față, trupa lui a reușit întotdeauna acest lucru. Într-o lume de ego -uri el a ales trupa Compact și a rămas prizonierul ei. Paul Ciuci – muzicianul cu o loialitate de invidiat. Tot talentul lui a fost destinat doar formației de suflet, titulatură sinonimă cu rockul melodic – direct, sincer, curat. „Cărare peste timp” – textul Zoia Alecu. La Colecție – COMPACT.
{Audio}


Leave a Reply