Exclusiv! Andreea Andrei: „Cred că meseria de textier e pe cale de dispariție…”

Textele sale au pictat povești pentru îndrăgostiți și au dat culoare unor melodii care au ajuns mari șlagăre în muzica românească. „Te aștept să vii”, „Noapte albastră”, „Cât de frumoasă ești”, „Când vine seara”, „Un actor grăbit” sau „Stele perechi”, iată doar câteva dintre titlurile unor melodii ale căror texte îi aparțin și care pot fi fredonate cu ușurință de orice iubitor de muzica românească la orice oră din zi și din noapte. Sunt melodii care s-au așezat pe raftul istoriei muzicale românești tocmai pentru că publicul le-a îmbrățișat cu entuziasmul cu care primești prietenia unui om. Andreea Andrei este fiica celebrului compozitor George Grigoriu, dar și un textier recunoscut al muzicii românești. A scris texte pentru melodii compuse de Ionel și Andrei Tudor, soțul și fiul ei, dar și Bogdan și Ion Cristinoiu ori Dan Iagnov. Cu acesta din urmă a avut chiar o colaborare deosebită despre care ne-a povestit pe larg într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate. Și, tot în acest interviu, ne-a vorbit despre primele texte scrise, despre influența transmisă de părinți către muzică, dar și despre cât de dificil este să evaluezi tinere vlăstare ale muzicii românești…

Rep. Ați fost influențată de părinți pentru a vă desfășura activitatea în domeniul muzicii și aș vrea să ne povestiți care a fost prima întâlnire  cu muzica pentru dvs., în calitate de textier?

Andreea Andrei: Eram în clasa a XI-a și ca orice adolescent scriam poezii. Tatăl meu a ales din caietele mele de poezii două-trei pe care le-a modificat puțin, punându-le pe muzică, astfel devenind texte pentru piesele lui. Am debutat direct la festivalul „Mamaia”,  pentru că una dintre acele piese a intrat în 1976, la festival. Se numea  „De ar fi fost să fiu”. Pe vremea aceea, la festival, se cânta în două interpretări. Una din interpretări a fost a Doinei Stănescu și a doua a Mihaelei Runceanu. Am luat premiul I  la Creație cu această piesă, nu eu, ci tatăl meu.

Rep: De ce Andreea Andrei și nu Grigoriu sau Tudor? 

Andreea Andrei: Pe vremea aceea nu era bine ca o familie să aibă prea mulți reprezentanți în față, să fie popularizați mai mulți membri din aceeași familie. Trebuia să fie în față o singură familie și anume, Ceaușescu.  Mulți au ales această modalitate. De exemplu, băiatul lui Radu Șerban publica sub numele de  Vâlcu.  Mirela Voiculescu a rămas Mirela Voiculescu, nu Fugaru până după Revoluție … Și tatăl meu a spus să nu fie Grigoriu, să fie Andreea Andrei, un nume de care nu știa nimeni, nu auzise nimeni.

Rep: Ați avut și alte aspirații? Poate v-ați dorit să îmbrățișați altă carieră…        

Andreea Andrei: Am făcut și muzică, dar m-am lăsat pentru că nu eram o fire foarte studioasă. Ca să faci muzică, un instrument, în mod deosebit, îți trebuie mult studiu. Am renunțat la muzică și am trecut la arte plastice. Mi-a plăcut foarte mult, iar liceul pe care l-am terminat a fost „Nicolae Tonitza” din București. Am dat, ulterior, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, dar am picat și așa mi-a venit mintea la cap. M-am pus cu burta pe carte și în anul următor am dat la Filologie…  

„Mama a cântat și ea în tinerețe…”

Rep: Mama dvs. a cântat și ea. Nu mai miră pe nimeni de ce ați ajuns să vă întoaceți spre muzică chiar dacă ați ales să studiați altceva…

Andreea Andrei: Mama a cântat la tinerețe până să mă nască pe mine și în momentul în care m-a născut a renunțat la acest domeniu. Apoi, au venit sora mea și fratele meu și cu trei copii nu a mai putut profesa.

Rep: Totuși mama dvs a apărut pe un disc lansat la Electrecord, din câte am înțeles dintr-o discuție trecută…

Andreea Andrei: Mama apăruse pe mai multe discuri pe care le-am avut și eu acasă, dar, din păcate,  când eram mai mică, am căzut și m-am sprijinit pe ele și le-am făcut praf. Erau singurele amintiri ale mamei  mele! Am avut, însă, surpriza recent ca pe un disc produs de Electrecord, cred, despre Bucueștiul de altădată să aud și o melodie care se numea „Unde-i centrul în București?”, interpretată de mama pe care o chema Simona Casian, împreună cu Trio Grigoriu…

Rep: Cât de importantă este legătura textierului cu interpretul?

Andreea Andrei: E foarte importantă deoarece cuvintele sunt cântate de cineva, poate mai importantă decât legătura pe care textierul o face cu compozitorul… Tu ca textier pui în gura interpretului cuvintele și dacă el reușește să le transmită e minunat. Dacă nu le simte, nu le transmite și nu se mai înțelege mesajul piesei…

Rep: Vreau să-mi spuneți trei piese cu textul semnat de dvs. care v-au marcat într-un anume fel și de ce?

Andreea Andrei: Nu pot să spun doar trei, dar  prima piesă care a făcut furori și nu m-am așteptat la asta a fost „Fotoliul din odaie”, așa cum e cunoscută piesa „Te aștept să vii”. A  fost un șlagăr, a însemnat practic notorietatea noastră. Bineînțeles că au mai fost șlagăre după acest cântec: „Stele perechi”, „Noapte albastră”, „Un actor grăbit”, „Te rog, domnișoară nu pleca”. Ce m-a marcat, însă, foarte mult și mi-a dat satisfacții profesionale a fost colaborarea mea cu Dan Iagnov. Am avut, după părerea mea, cele mai frumoase texte în această colaborare. Împreună avem mai multe albume lansate cu Ștefan Iordache, Florin Piersic, Sanda Ladoși și albumul de autor al lui Dan Iagnov.

Rep: Cum era Dan Iagnov pentru că trebuie să mărturisesc, am încercat să fac odată un material despre el și nu am găsit nimic?

Andreea Andrei:  Dan Iagnov era un tip foarte retras, într-un fel semăna cu mine căci nici mie nu-mi  place să apar la televizor și nici cu radio nu mă împac foarte bine. Suntem niște persoane retrase, dar Dan era ceva ce depășea orice imaginație… De multe ori, când trebuia să luăm un premiu, nu voia să iasă pe scenă și mă trimitea pe mine. Era un tip introvertit, foarte franțuzist. Avea de altfel rude, mama și bunica lui erau franțuzoaice. Era îndrăgostit de Paris, stătea câte jumătate de an acolo. Nu mergea acolo să facă bani. Era fericit să stea într-o cârciumioară mică, să cânte într-un colț la pian. Era un boem! Îi plăcea să respire aerul Parisului. Cunoștea Parisul mai bine decât Bucureștiul. De orice străduță, colțișor, dacă îl întrebai, știa să-ți spună… Era și un tip foarte cultivat. Era un personaj deosebit Dan!  Pe ultimul CD scos cu OvoMusic sunt multe cântece pe textele mele, melodii care au ieșit foarte bine… În această colaborare am avut cele mai mari sartisfacții profesionale. Dan avea un stil liber de lucru, mă lăsa să spun ce vreau, să fac cum vreau. Ne potriveam de minune ca stil, mă inspira! Până și la textele care mie mi se păreau mediocre, Dan îmi zicea:  „Stai sa-l vezi cântat…”. Și aceasta e adevărul, nu poți citi un text de  muzică ușoară ca pe o poezie…

„Am colaborat cel mai bine cu Dan Iagnov…”

Rep: Cât de mare e diferența între textul unui  cântec și versurile unei poezii?

Andreea Andrei: Este o diferență foarte mare, în primul rând pentru că atunci când faci o poezie, alegi ce metrică a frazei vrei, ce rimă dorești, pui accentul cum simți, poți face versuri albe, cu rimă sau fără rimă. În muzică, de regulă, compozitorul vine cu melodia, iar tu, terxtier, ești încorsetat de metrica acelei compoziții, care niciodată nu e egală cu versul unei poezii…

Rep: Vi s-a întâmplat ca un compozitor să compună după textele dvs.?

Andreea Andrei: S-a mai întâmplat cu Ionel, poate cu Andrei și câteodată, cu tatăl meu, mai demult. Sunt, însă, cazuri izolate. De regulă, mai întâi se face muzica și apoi, vine textierul cu versurile…

Rep: Cu cine ați colaborat mai ușor, cu Ionel sau Andrei?

Andreea Andrei: Cu Dan Iagnov…

Rep: Sunteți unul din sufletele Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu” de la Brăila și vreau să vă întreb, recunoscându-va sinceritatea și obiectivitatea, care ar fi bila albă și bila neagră în acest festival?

Andreea Andrei:  Ca sa fiu sinceră, bile negre nu prea găsesc la festival, pentru că este foarte bine organizat. Poate, dacă am avea mai mulți bani, am putea face și mai multe. Am face și un hotel la Brăila, pentru că  la festival  o problemă e cazarea… Sistemul de vot e unul care nu lasă loc la influențe. Secretul jurizarii e până în ultimul moment. Nici concurenții, nici juriul, nu știu ce premii s-au dat dat… Nimeni nu știe notele, plicurile sunt deschise în prezenta președintelui de juriu și a președintelui Consiliului Județean Brăila care este organizator.

Rep: Poate la mediatizarea lui?

Andreea Andrei: Acest lucru nu mai depinde de organizatori. Dacă televiziunile sunt interesate să-l preia, o pot face, dar pentru asta e nevoie de bani. Pe vremuri, se transmitea la TVR2 și era destul de bine. La radio se difuzau anunțuri, se  realizau emisiuni, se mai fac și acum…La începuturile festivalului apăreau cronici despre festiva lîn ziarele importante ale vremii. Aveam chiar și un birou de presă senzațional. Din păcate, s-au mai pierdut din toate acestea…

„Prea mulți concurenți sunt admiși la preselecțiile concursurilor de interpretare…”

Rep: Sunteți, în ultimii ani mai ales,  membru de baza în juriile unor festivaluri, vreau să vă întreb ce va deranjează la concursurile de interpretare?

Andreea Andrei: Mă deranjează că este admisă prea multă lume de preselecții. Putem asculta în concurs mai puțini interpreți cu câte două piese și nu cu una, pentru a ne da seama mai bine de cum cântă fiecare. Mă deranjează că se cântă muzică străină, un lucru pe care nu-l suport. Aș stabili prin regulament obligativitatea interpretării de cântece din muzica românească. Chiar dacă sunt și piese cântate în limba engleză, acestea să aparțină unor compozitori și textieri români.  Mă mai deranjează că se dau prea multe premii la aceste concursuri. Eu aș da mai puține, astfel încât nivelul să fie unul ridicat.

Rep: Care ar fi mesajul dvs. la adresa tinerilor textieri?

Andreea Andrei:  Nu cred că există tineri textieri de meserie, cred mai degrabă că este o meserie care, ușor-ușor, dispare, cum se întâmplă și în cazul profesiei de orchestrator / aranjor care presupune multă carte. Cândva a fi textier era o meserie serioasă.  Acum sunt mai degrabă cantautori, DJ-ii, nu textieri profesioniști. Cei mai mulți compun probabil doar pentru piesele lor. A fi textier înseamnă să lucrezi cu mai mulți compozitori. Nu cunosc la ora actuală tineri textieri de meserie. Poate Dana Dorian, dar care nu e o începătoare, ca să-i dau eu sfaturi. Nu am idee de tineri textieri…

  9 martie 2012

 

Share This:

Leave a Reply

5 comentarii la „Exclusiv! Andreea Andrei: „Cred că meseria de textier e pe cale de dispariție…”

  • 9 martie 2012 la 10:42
    Permalink

    Frumos articol!L-am citit cu mult interes impreuna cu mama.Mult succes dnei Andreea Andrei !Ii doresc multa sanatate pentru a scrie si de acum incolo minunate texte.Si de ce nu…poate ,poate descopera un tanar talentat,viitor textier, pentru a-l initia in tainele scrisului!

    Răspunde
    • 9 martie 2012 la 17:27
      Permalink

      Multumim, Rebeca. Ne bucuram ca ti-a facut placere, iti dorim mult succes in cariera.

      Răspunde
  • 10 martie 2012 la 7:19
    Permalink

    in zilele minunate ale festivalului Martisor am avut sansa extraordinara sa stau alaturi de trei mari personalitai ale muzicii , doamna Andreea ANDREI , domnii Ionel Tudor si Titus Andrei. Tot ce pot sa va spun este ca au fost mai adevarate ca niciodata cuvintele dlui profesor Adrian Daminescu. Lasati-va atinsi de dumnezeire. Muzica e iubire si iubirea vine de la Dumnezeu. Atunci , in acele zile am simtit iubirea divina coborand peste mine. Si le multumesc din suflet pentru acest fapt acestor mari artisti, domnului director Ion Ilie si prietenei mele dragi, dra Ioana Matfeev.

    Răspunde
  • 31 octombrie 2012 la 23:22
    Permalink

    Felicitari doamnei Andreea Andrei pentru cariera pe care o are in spate si as vrea sa spun ca am ales acest drum de textier din placerea de a scrie si a transmite intregii lumi mesaje prin vocile pentru care compun.

    Răspunde
  • 23 ianuarie 2019 la 8:05
    Permalink

    La multi ani cu multe impliniri si bucurii In viata !
    Va port mereu in inima in toata lumea si va multumesc pentru cele mai frumoase versuri scrise la melodiile pe care mi le-a incredintat neuitatul si mult iubitul nostru Dan Iagnov:
    Cat mai aproape
    As vrea sa uit
    Atunci cand vei pleca
    Ce-ar mai fi de spus
    Ce daca mint
    Regretele tarzii
    Si daca vei pleca
    Album cu amintiri

    Mi-e tare dor sa le cant, le am in suflet pentru totdeauna !🙏❤️🌹

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!