Festivalul Mamaia rămâne fără concurs la 50 de ani de existență

conferinta de presa festivalul MamaiaAjuns la cea de-a 50-a ediţie, festivalul de pe litoral se mută de la Teatrul de Vară în piaţeta Cazinoului, pentru a fi văzut gratis. Cu toate reţinerile preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, supărat că guvernul nu-i dă bani pentru organizare, cu toate declaraţiile că „este învechit şi îmbătrânit” ale primarului Radu Mazăre, Festivalul de la Mamaia nu moare.

Ediţia jubiliară, pentru că în vară aceasta se împlinesc 50 de ani de la primul gong al festivalului, se va desfăşura la sfârşitul acestei luni.

Cel care insistă pentru continuarea evenimentului cultural de tradiţie în muzica uşoară românească este deputatul de Constanţa, Mădălin Voicu, de altfel preşedintele constant al juriului. „Nici vorbă să nu se organizeze, am început deja pregătirile în piaţeta Cazinoului din staţiune, n-avem încotro pentru că Teatrul de Vară Soveja necesită pregătiri mai scumpe, aşa că totul se desfăşoară conform programului stabilit”, a declarat pentru EVZ, Mădălin Voicu. Deşi răspunsul lui Nicuşor Constantinescu a fost „nu ştiu”, consilierul judeţean Petrică Munteanu, membru al comisiei de cultură, susţine că „avem promisiuni certe din toate părţile, şi mâine (astăzi – n.r.), la şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa, vom lămuri cheltuielile festivalului pe care, sigur, îl organizăm”.

Pentru Mădălin Voicu însă, „nu finanţarea festivalului este problema, bani sunt, iar acest festival trebuie să existe precum cel de la San Remo sau Montreux, dar, pentru asta, cei care se ocupă de organizarea lui trebuie să colecteze banii din luna martie, nu în ultima clipă”.

Contactat de EVZ, primarul Constanţei a confirmat că „s-a înmuiat” în urma discuţiei cu Mădălin Voicu. „Eu nu am nicio contribuţie la organizarea lui, am convenit însă asupra a două condiţii. Pentru ca impactul să fie mai mare şi cheltuielile mai puţine, festivalul să fie adus între oameni, pe scena din piaţeta Cazinoului, să fie interactiv, adică între miile de turişti care să-l vadă gratuit”, a spus Radu Mazăre, care i-a făcut şi câteva recomandări lui Mădălin Voicu. „Pentru la anul, i-am recomandat domnului Mădălin să mai învigoreze festivalul, să-l întinerească. Sunt o groază de cântăreţi români cu milioane de vizualizări pe youtube, care au un succes extraordinar şi nu i-am văzut la acest festival”.

TVR filmează pe banii ei

Ediţia jubiliară de la sfârşitul acestei luni va fi diferită de cele din anii trecuţi. Parte de voie, parte de nevoie… Ca să taie din costuri, organizatorii nu vor mai organiza preselecţii, care ar fi presupus bani în plus de cazare, şi, profitând că se împlinesc 50 de ani de la debutul proiectului, îi vor aduce pe scenă pe laureţii celor cinci decenii, care vor defila prin faţa spectatorilor din piaţeta Cazinoului.

În plus, spre deosebire de alţi ani, televiziunea publică îşi va plăti singură oamenii deplasaţi în teritoriu să filmeze evenimentul. „Vor participa doar interpreţii şi compozitorii care în aceşti ani au câştigat diplome, premii şi trofee, va fi un cumul de personalităţi care vor urca pe scenă. Cheltuielile sunt de aceea, mai puţine, nu au mai fost preselecţii, concurenţi, cazări costisitoare, iar televiziunea îşi plăteşte singură oamenii”, a explicat Mădălin Voicu.

 

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!