Îi împlinim și noi visul lui Țae?

Vă puteți imagina că minunata O lume minunată există în viețile noastre din ’79? Acest imn al copilăriei din toate timpurile,  compus și cântat de Mihai Constantinescu, cântărețul copiilor, cum i s-a spus deseori, poartă cu el amintirea copiilor atâtor generații.

Cântecul, firesc, a câștigat competiția pieselor de muzică ușoară care vor fi incluse anul acesta pe un CD cu melodii mari din toate țările europene, un album al Uniunii Europene.

Nu eram născută când acest cântec a fost lansat, dar am avut coregrafie pe el când eram la grădiniță la acele “minunate” serbări pentru prea iubiții conducători.

Astăzi, îmi zâmbește sufletul să văd copii care încă ascultă și fredonează minunatul cântec. Are farmec, are melodie, are versuri și, mai presus de toate, are mesaj. O melodie eternă. Un artist  care prin tot ce a compus a dat demult proba timpului.

Astăzi, Mihai sau Țae, așa cum i se spune în breasla artiștilor, zâmbește de sus și da, cât de mult și-ar fi dorit să fie prețuit în viață!

L-am auzit de multe ori la televizor, la radio, acuzând, pe bună dreptate, lipsa de atenție a oamenilor din spatele butoanelor pentru muzica lui, a celor din generația lui.

De ce s-a întâmplat asta? De ce nu știm să ne protejăm valorile? Sunt întrebări la care caut încă răspuns, pentru că e atât de simplu, să -l găsești, să-l difuzezi, să-l inviți într-un spectacol, să-l ai într-o emisiune atunci când el, artistul, trăiește, atunci când are în suflet bucuria de a trăi, când vrea să transmită, când are ce să-ți spună, când poate să simtă dragostea și bucuria oamenilor, recunoștința pentru ceea ce a creat. Dar noi punem ziduri, punem bariere între generații. Că așa se poartă, că așa-i modern, că asta se cere.

Mi se pare că lui Țae, Mihai Constantinescu, i s-a făcut cel mai mult nedreptate cât a trăit. De câte ori, în ultimii 20 de ani, mai cu seamă, l-ați văzut în emisiuni pentru a cânta, pentru a vorbi despre muzica pe care a compus-o? De câte ori v-ați bucurat în spectacole de muzica lui?

Luați un CD cu muzica lui, oricare,  și ascultați. Vers cu vers, linia melodică. Câtă diversitate, nu? Câtă sensibilitate! Cât mesaj! Cât șlagăr! Și da, ce voce! Așa-i c-a fost prea marginalizat? Așa-i că -i trist? Ne trezim și noi să ne iubim artiștii mari cât sunt în viață? Țae ar zâmbi de Sus, de Acolo, să vadă că în sfârșit visul i l-am împlinit.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.