LOREDANA GROZA – PRIMII ANI DE ACTIVITATE ARTISTICĂ

Doresc să adresesc mulțumiri lui Bogdan Ioniţă (solist vocal al Ansamblului Artistic “Ciocârlia” al M.A.I.) și Teodor Isaru (regizor muzical la Radio România și autorul siteului https://teodorisaru.blogspot.com) pentru ajutorul oferit.

De asemenea, mulțumiri lui Andreea Andronescu pentru fotografiile oferite.

Pentru toţi cei care ne-am trăit copilăria sau adolescenţa, în a doua jumătate a anilor’80, numele Loredana Groza nu mai are nevoie de nici o prezentare.

În acest material, voi scrie despre primii săi ani de activitate, mai precis perioada 1984-1990.

Aşa cum am mai scris, muzica anilor’80 a fost, este şi va rămâne la modă, prin calitatea liniei melodice, a versurilor şi a interpretării. Peste tot în lume, inclusiv la noi, există acea nostalgie optzecistă, care a început încă din prima parte a anilor’90. Este o epocă care acum se studiază în cărţile de istorie. Eu fac parte din generaţia „noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii”, adică Generația Y sau milenialii. Am fost ultima generaţie de „pionieri ai patriei”.

Pentru cei care nu ştiu, până în 1990, în România existau un singur post de televiziune (TVR1, TVR2 s-a întrerupt în ianuarie 1985), trei posturi de radio (România 1, România 2, România 3) şi o singură casă de discuri (Electrecord).

Anii’80 în România, au fost cei mai grei ani ai epocii Ceauşescu (1965-1989). Pentru a achita cât mai repede datoria externă a României, cuplul Ceauşescu a impus nişte măsuri de austeritate care au dus la crize de aprovizionare cu alimente şi bunuri de larg consum. Programul Televiziunii Române, a fost redus la doar două ore pe zi, începând cu 21 ianuarie 1985. Doar sâmbata şi duminica, românii aveau un program TV mai lung.

Cu toate acestea, muzica pop-rock românească din anii’80 a fost şi este la mare căutare. Câteva dintre cele mai mari succese ale muzicii pop româneşti au apărut în perioada 1980-1989.

După 1983-1984, au apărut în muzica românească tineri interpreţi talentaţi. Era nevoie de tineret pentru a reprezenta România la diferite manifestări culturale în ţară sau în străinătate.

Tinerii interpreţi din anii’80, debutau fie la concursul TV “Steaua fără nume”, fie la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, reluat în 1983 după o pauză de 7 ani, sau la diferite festivaluri interjudeţene din ţară, cel mai important fiind “Trofeul Tinereţii” de la Amara, care se desfăşoară anual din 1968. Din păcate, festivalurile interjudeţene nu se transmiteau la radio sau televiziune.

O bună parte dintre aceşti interpreţi, lansaţi în perioada 1982-1989, au ajuns vedete incontestabile ale muzicii pop româneşti. Aceştia sunt (în ordine alfabetică): Luminiţa Anghel (Halip), Monica Anghel, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiţă, Cătălin Crişan, Adrian Daminescu, Gabriel Dorobanţu, Silvia Dumitrescu, Adrian Enache, Marina Florea, Loredana Groza, Daniel Iordăchioaie, Sanda Ladoşi, Carmen Rădulescu, Oana Sârbu, Marina Scupra, Ileana Şipoteanu, Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, etc

În acea perioadă destul de grea, dar, pentru majoritatea care am apucat-o, liniștită și creativă (mai ales pentru muzica pop/ușoară), mulţi copii şi adolescenţi, fredonau în faţa blocului/casei, la şcoală sau în casă, cântecele de muzică pop/uşoară, apărute la casa de discuri “Electrecord”, pe discuri LP sau casete audio. Un disc LP (din vinil) costa 26 de lei, iar o casetă audio, 100, ulterior 125 de lei (în condiţiile în care un salariu mediu lunar era între 2000–2500 de lei).

Loredana Groza, în 1988, la Cazino, filmând un clip pentru TVR. Arhiva foto Andreea Andronescu.
Loredana Groza, în 1988, la Cazino, filmând un clip pentru TVR. Arhiva foto Andreea Andronescu.

Între 1986 și 1989, printre cele mai populare cântece din rândul copiilor și al celor tineri, se numărau și: “Mă întreb ce să fac” (Marius Ţeicu, 1986), “Despre dragoste” (Dan Beizadea, 1986), “Alege drumul” (Dani Constantin,  1987), “Nu pot să cred” (Alexandru Simu, 1987), “Când iubeşti” (Marius Ţeicu, 1987), “Să-ţi spun adio” (Adrian Enescu, 1987), “O inimă de 16 ani” (Adrian Enescu, 1987), “Măcar o clipă” (Adrian Enescu, 1987), “Tu şi eu” (Adrian Enescu, 1987), “Îţi citesc în ochi” (Adrian Enescu, 1987), “Bună seara, iubito!” (Adrian Enescu, 1988), “Nu poţi trăi fără dor” (Marius Ţeicu, 1988), “Să nu-mi spui bun rămas” (Marius Ţeicu, 1988), “Cine crede în iubire” (Marius Ţeicu, 1988), “Un buchet de trandafiri” (Adrian Enescu, 1988), “Joc matematic” (Adrian Enescu, 1988), “Scrisoare simplă” (Adrian Enescu, 1989), “Ninsoare de mai” (Adrian Enescu, 1989), “Cip Cirip” (Prelucrare folclorică de Adrian Enescu, 1990).

Toate cântecele enumerate mai sus, au fost lansate de Loredana Groza. Apariţia acesteia la secţiunea “Interpretare” a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia 1986 (26–31 august 1986), rămâne un moment memorabil în istoria muzicii uşoare/pop româneşti. La numai 16 ani, cucerea Trofeul secţiunii “Interpretare”, devenind, la acel moment, cea mai tânără vedetă de muzică pop/uşoară din România.

Loredana Groza s-a născut la Oneşti (județul Bacău) pe 10 iunie 1970. A primit acest nume după celebra piesă italiană “Loredana” (1963), lansată de Gianni Morandi.

Mama, Leonida Groza (originară din Căbeşti, Bacău), era învăţătoare iar tatăl, Vasile Groza (originar din Bogheşti-Bicheşti, Vrancea), economist (dar şi scriitor, autor de proză scurtă şi poezii pentru copii). Artista are un frate, Cristi Groza (n. 02 ianuarie 1969), cu un an mai mare.

Pe când avea doi ani, părinţii s-au mutat cu serviciul la Bacău, apoi, după doi ani, s-au reîntors în Onești.

Așa cum este scris în biografia sa de pe Wikipedia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Loredana_Groza), a început să cânte de la vârsta de 3 ani.

În perioada 1976-1984, urmează școala generală în Onești, mamai ei fiindu-i învățătoare.

Începând din clasa I, ia parte la numeroase evenimente cultural-educative pentru copii din Onești.

De la vârsta de 6 ani a studiat vioara, apoi chitara. Joacă în piese de teatru pentru copii. Una dintre acestea, intitulată “Problema problemei”, s-a montat la Casa de Cultură din Onești, pe când era în clasa I.

Începând cu clasa a V-a, ia parte la numeroase Forumuri Pionerești și olimpiade școlare, așa cum se obișnuia în acea perioadă. De asemenea, cântă în corul școlii.

Este menționată de mai multe ori în revista “Cutezătorii”, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor (numerele din august 1981, august 1982, august 1983).

De asemenea, face parte și din cenaclul de poezie “Zburătorul”, condus de scriitorul și poetul Gheorghe Izbășescu.

În perioada 1984-1988, urmează cursurile Liceului Industrial nr.1 din Onești.

Prima distincție importantă vine în primăvara anului 1984, la doar 14 ani, când i se acordă o Mențiune la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Concurs Interjudețean de Muzică Populară și Ușoară Românească “Retorta de Cristal” din Onești.

Anul următor, pe scena aceluiași festival, este distinsă cu Trofeul Festivalului la secțiunea “Muzică Ușoară”.

Pe 27 ianuarie 1985, participă la o ediţie a Cenaclului “Flacăra”, condus de Adrian Păunescu, care a avut loc tot la Casa de Cultură din Onești. Aici, a interpretat atât muzică populară, cât și ușoară, primind aprecieri din partea lui Adrian Păunescu. Cu această ocazie, este menționată în numărul 05 din 01 februarie 1985 al revistei “Flacăra”.

Pe 05 mai 1985, obține Premiul I la Etapa Județeană a celei de-a 5-a ediții a Festivalului Național “Cântarea României”, Secţiunea Interpreţi de Muzică Uşoară. Cu această ocazie, îi apare pentru prima dată numele în ziarul local “Steagul Roșu” din Bacău.

Festivalului Naţional “Cântarea României”, organizat bianual în perioada 1976–1989, era deschis profesioniștilor, dar mai ales amatorilor și avea patru etape de desfășurare (de Masă, Județeană, Interjudețeană și Republicană).

Coperta albumului "Buna seara, iubito!" (1988).
Coperta albumului „Buna seara, iubito!” (1988).

Pe 14 iunie 1985, la Focșani, acompaniată de Orchestra Casei de Cultură din Oneşti, dirijată de Eugen Bertea, participă la Etapa Republicană a aceluiași festival. Aici, este remarcată de compozitorul Jolt Kerestely și realizatorul TV Dumitru Moroșanu, care o sfătuiesc să se înscrie la preselecțiile pentru prestigiosul concurs TV “Steaua fără Nume”.

Pentru cei care nu ştiu, în perioada 1968-1989, “Steaua fără nume”, realizat de Sorin Grigorescu şi Simona Patraulea (în 1988, după pensionarea Simonei Patraulea, realizator a fost Titus Munteanu iar regia artistică a fost semnată de Anca Sandu), a fost cel mai important concurs TV pentru tinere talente, asemănător cu “Vocea României” sau “X-Factor” de azi, dar mult mai complex şi cu un juriu mai larg şi mai variat. Concursul avea trei etape. Artişti precum (în ordine alfabetică) Corina Chiriac, Angela Ciochină, Cornel Constantiniu, Eva Kiss, Mihaela Oancea, Gina Pătraşcu, Carmen Rădulescu, Mihaela Runceanu, Oana Sârbu, Doina Spătaru s-au lansat în cadrul acestui concurs. După 1975, datorită unui număr mare de concurenţi înscrişi, cele trei etape ale “Stelei fără nume” se parcurgeau în câţiva ani (între 3 şi 4 ani).

Regulamentul concursului prevedea următoarele “Se pot prezenta tineri interpreţi de muzică uşoară din întraga ţară, între 17 şi 25 de ani, elevi, studenţi, oameni ai muncii participanţi la Festivalul Naţional “Cântarea României”. Candidaţii vor pregăti melodii de muzică uşoară românească şi poezii din lirica românească contemporană. Informaţii suplimentare la Redacţia Emisiunilor Muzicale TV şi la comitetele judeţene pentru cultură şi educaţie.” (Revista “Teleradio”, nr. 02 din 1986).

Loredana Groza doar ce împlinise 15 ani, dar vârsta minimă de participare la “Steaua fără Nume” era 17 ani. Astfel, pentru a intra în concurs, organizatorii au îndemnat-o să nu își spună vârsta.

Pe 03 noiembrie 1985, are o altă realizare, fiind distinsă cu Premiul I și Trofeul Concursului la Secţiunea “Muzică Uşoară” a celei de-a 14-a ediții a Festivalului Concurs “Toamna Culturală Băcăuană”, desfășurată la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău. Anul următor, este prezentă pe scena aceluiași festival cu un recital.

Imediat după acest festival, pleacă la București, unde participă la Etapa 01 a concursului TV “Steaua fără Nume”, desfășurat la Sala Radio. Alături de Loredana Groza, în etapa 01, participă și tinerele interprete Camelia Florescu şi Eliza Ioan. Realizatorii acestei ediţii a fost Simona Patraulea şi Anca Sandu iar prezentator, binecunoscutul compozitor Marius Ţeicu. Juriul a fost alcătuit din (în ordinea prezentării): Camelia Dăscălescu (compozitoare), Ludovic Spiess (tenor, prim solist al Operei Române), Teodora Mogoşanu (reprezentantă a publicului), Valerian Mareş (din partea Comitetului Central al Uniunii Tineretului), Ion Cristinoiu (compozitor), Genoveva Cioacă (reprezentantă a publicului), Temistocle Popa (compozitor). Acompaniamentul a fost realizat de Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii Române, dirijor: Cornel Popescu.

Scanare din revista VIP, din 1998!
Scanare din revista VIP, din 1998!

În cadrul primei etape a concursului, care a avut patru probe, Loredana Groza a interpretat, printre altele, o piesa de repertoriul muzicii pop/ușoare cu acompaniament de orchestră, o piesa de repertoriul muzicii pop/ușoare cu acompaniament de pian, a recitat o poezie (ca probă de dicție) și a cântat în duet cu interpretul Dorin Anastasiu (la proba “Duet cu o vedetă”).

Tânăra artistă a făcut o impresie bună la juriu, obținând note mari, şi a promovat cu brio prima etapă a “Stelei fără nume”, care s-a difuzat la TVR pe 14 decembrie 1985.

În perioada 12–15 mai 1986, la Sala Savoy a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din București, participă la preselecția pentru Secţiunea de “Interpretare” a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, cel mai important eveniment muzical de gen de atunci. Au fost două etape de preselecție, pe care Loredana Groza le-a luat cu brio. Prima cu acompaniament de pian și a doua cu acompaniament orchestral

În perioada 01–16 august 1986, toţi cei 26 de concurenţi selecţionaţi pentru Mamaia (din peste 100 prezentaţi), au urmat cursuri intensive de pregătire (interpretare muzicală, actorie, mişcare scenică) la Centrul Special de Perfecţionare a Cadrelor din Bucureşti, ce se afla pe Calea Dorobanţilor, nr. 99.

Astfel, în perioada 27–31 august 1986, la Teatrul de Vară din Mamaia, participă la secţiunea “Interpretare” a Festivalului de la Mamaia, care s-a deschis şi închis cu piesa “E sărbătoare la Mamaia” (Cornel Fugaru/Lucian Avramescu), interpretată de toţi concurenții. Această piesă a fost un imn al Festivalului la ediţiile 1986, 1987, 1988, 1989. Prezentator a fost jurnalistul Octavian Ursulescu, unul dintre cei mai populari prezentatori pe care i-a avut România. Juriul de specialitate al secţiunii “Interpretare” fost  alcătuit din (în ordinea prezentării): Arta Florescu (artista a poporului, şefa Catedrei de Canto a Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti), Laurenţiu Profeta (compozitor, secretar al Uniunii Compozitorilor), Elvira Cârje (solistă a Operei Române), Georgeta Stoleriu (solistă a Operei Române), Dorin Teodorescu (solist al Teatrului de Operetă din Bucureşti), Marius Ţeicu (compozitor), Vasile Donose (muzicolog), Valerian Mareş (reprezentantul Comitetului Central al Uniunii Tineretului), Nicolae Tănase (directorul Casei de Cultură a Ştiinţei şi Tehnicii pentru Tineret din Buzău). Festivalul s-a transmis în direct la Radio România 1 iar Gala Laureaţilor, precum şi fragmente din concurs, s-au difuzat la TVR după câteva zile.

Pe 28 august 1986, Loredana Groza participă la secțiunea “Interpretare” cu piesele “Despre dragoste” (Dan Beizadea) şi “Mă întreb ce să fac” (Marius Ţeicu), ambele fiind prezentate în primă audiţie. Pe 31 august 1986, în cadrul Galei Laureaţilor, este distinsă cu Marele Premiu (Trofeul) la secţiunea “Interpretare”.

Astfel, la doar 16 ani şi 3 luni, Loredana Groza devine cea mai tânără laureată a Trofeului “Interpretare” din istoria Festivalului de la Mamaia, doborând recordul stabilit de Marina Scupra în 1984 (16 şi 8 luni), când a primit aceeaşi distincţie. Va păstra acest record până la ediţia din 2001, când, la doar 14 ani, Ana Maria Georgescu (14 ani şi 7 luni) câştigă trofeul Festivalului.

Secţiunea de “Interpretare” a Festivalului Mamaia’86 a fost de bun augur pentru majoritatea tinerilor interpreţi care au participat, mulţi dintre aceştia devenind vedete incontestabile ale muzicii pop/uşoară româneşti. Laureaţii ediţiei au fost (în ordinea importanţei premiilor): Loredana Groza (Marele Premiu), Daniela Nicol (Premiul I), Doru Stelian (Premiul I), Monica Anghel (Premiul CC al UTC – distincţie echivalentă cu Premiul I), Camelia Florescu (Premiul II), Alexandra Canareica (Premiul III), Valeriu Crişan (Premiul III), Trio R (Raclariu) (Premiul de Popularitate), Oana Sârbu (Premiul Tinereţii), Dana Bartzer (Premiul Criticii oferit de ATM), Ileana Şipoteanu (Menţiune), Anca Ţurcaşiu (Menţiune).

Tot la Mamaia, îl cunoaște pe Cătălin Cățoiu, cameraman TVR, actor și muzician, care o va susține pe Loredana Groza, în special în primii ani de activitate.

Fotografie apărută pe verso-ul copertei albumului "Buna seara, iubito!" (1988).
Fotografie apărută pe verso-ul copertei albumului „Buna seara, iubito!” (1988).

Pe 06 septembrie 1986, Gala Laureaților de la Festivalul Mamaia’86, s-a transmis la TVR, Loredana Groza devenind, peste noapte, cea mai tânără vedetă a muzicii pop/ușoare românești.

La scurt timp, la Radio România, efectuează primele înregistrări cu “Despre dragoste” (Dan Beizadea) şi “Mă întreb ce să fac” (Marius Ţeicu), ambele prezentate la Mamaia’86.

În toamna aceluiași an și în prima parte a anului 1987, primește noi cântece în primă audiție precum (în ordine cronologică): “Nu mă-ntreba dacă am iubit” (Viorel Gavrilă), “Nu te încrede” (Jolt Kerestely), “Pentru iubirea ta” (Jolt Kerestely), “Când ne întâlnim” (Dan Beizadea), “Un om egal un om” (Valenţiu Grigorescu), “Şi totuşi oamenii iubesc” (Marcel Dragomir), “Iubirea nu-i o fantezie trecătoare” (Valenţiu Grigorescu), “De n-ar fi iubirile” (Jolt Kerestely).

Este solicitată de importanți compozitori din muzica pop/uşoară românească. Până în 1994, a înregistrat piese compuse de (în ordine alfabetică): Gabi Axel, Dan Beizadea, Ion Cristinoiu, Dani Constantin, Vladimir Cosma (cunoscutul compozitor român, stabilit la Paris), Marcel Dragomir, Mircea Drăgan, Mihai Elekes, Adrian Enescu, Octav Firulescu, Cornel Fugaru, Viorel Gavrilă, Valenţiu Grigorescu, Mihai Grigoriu, Dinu Giurgiu, Andrei Kerestely, Jolt Kerestely, Aurel Manolache, George Natsis, Traian Păcuraru, Laurenţiu Profeta, Alexandru Simu, Vasile Şeicaru, Andrei Tănăsescu, Marius Ţeicu, Paul Urmuzescu.

De asemenea, participă și la realizarea unor piese de grup, pe muzica unor apreciați compozitori, precum: Cornel Fugaru, Viorel Gavrilă, Petre Magdin, Mihai Pocorschi, Anton Şuteu, Aura Urziceanu.

Continuă colaborarea de succes cu Marius Țeicu care, până în 1993, îi va încredința 11 cântece.

Începând cu 1986, articole cu şi despre Loredana Groza, apar în reviste şi publicaţii româneşti precum „Actualitatea Muzicală”, „Adevărul”, „Contemporanul”, „Dobrogea Nouă”, „Ecran Magazin”, „Femeia”, „Flacăra”, „Informaţia Bucureştiului”, „Jurnalul”, „Litoral”, „România Liberă”, „Săptămâna Culturală a Capitalei”, „Scânteia Tineretului”, etc.

Pe 17 noiembrie 1986, la Sala Radio din Bucureşti, Loredana Groza şi Ramona Bădeascu, participă la cea de-a doua etapă a Concursului TV “Steaua fără nume”, Realizatorii acestei ediţii a fost Simona Patraulea şi Anca Sandu iar prezentator a fost din nou Marius Ţeicu. Juriul a fost alcătuit din (în ordinea prezentării): Aurel Giroveanu (compozitor), Vasile Donose (muzicolog, compozitor), Petre Mihăescu (compozitor), Ionel Tudor (compozitor), Dan Ardelean (compozitor, dirijor), Camelia Dăscălescu (compozitoare), Vasile Veselovski (compozitor).

Acompaniamentul a fost realizat de Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii Române, dirijor: Cornel Popescu şi de Grupul Vocal “Studio B”.

Și de această dată, Loredana Groza a făcut o impresie deosebită la juriu, obținând 10 pe linie. Pe 20 decembrie 1986, această etapă a doua a Concursului s-a difuzat la TVR.

La cumpăna dintre ani, participă şi în programul “Revelion 1987” al TVR, cu piesa “Mă întreb ce să fac” (Marius Ţeicu), în cadrul rubricii “Cântați cu noi”. Până la jumătatea anilor’90, va participa la toate programele de Revelion ale TVR.

Participă la concursul Festivalul Melodii’86 (30 ianuarie – 01 februarie 1987) cu piesele pe care le-a prezentat la Mamaia: “Despre dragoste” (Dan Beizadea) și “Mă întreb ce să fac?” (Marius Ţeicu), care se bucurau deja de succes.

În perioada 10–12 iulie 1987, participă la cea de-a doua ediție a Concursului de Muzică de Dans de la Costineşti. Acest eveniment îi va schimba radical destinul artistic. În festival, prezintă trei piese în primă audiție: “Alege drumul” (Dani Constantin), “Nu pot să cred” (Alexandru Simu), distinsă cu Locul III și “Vremea tinereţii tale” (Viorel Gavrilă). Oamenii din spatele acestei ediții a concursului au fost Aurora Andronache (realizator TVR) și Valerian Mareș (membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului).

Cunoscutul compozitor Adrian Enescu, supranumit de mulți dintre admiratorii săi “Vangelis al României”, era membru al juriului. În plus, în afara concursului, acesta a prezentat piesa “Măcar o clipă”, interpretată de Sorina Moldvai. Adrian Enescu terminase de înregistrat cu Sorina Moldvai, albumul “Bună seara, iubito!”. La scurt timp după acest eveniment, în august 1987, când compozitorul masteriza albumul, Sorina Moldvai a fugit din ţară. Pentru cei tineri, trebuie menţionat că, în perioada comunistă, când un artist emigra în străinătate, acesta era considerat un trădător şi era interzis. Astfel, Adrian Enescu nu a mai putut lansa albumul pe piaţă.

Compozitorul s-a decis să refacă înregistrările acestui album cu Loredana Groza, luând legătura cu aceasta, prin intermediul realizatoarei TV Aurora Andronache.

Într-un interviu din numărul 526 al ziarului Dilema Veche din 13–19 martie 2014, realizat de Paul Breazu şi Marius Chivu, Adrian Enescu a declarat că “a luat-o de la zero, cu aceleaşi şase piese, de data asta adaptate vocii Loredanei.” Înregistrările au fost realizate în studioul compozitorului, care se afla în apartamentul său din Piața Romană din București. Pe atunci, Adrian Enescu se număra printre puținii compozitori români care aveau un studio privat de înregistrări.

La Festivalului Mamaia’87 (26–30 august 1987), participă la secțiunea “Creație” cu piesele “Cu tinereţea mereu în suflet” (Dan Beizadea) și “Hai, vorbeşte!” Aurel Manolache), cea din urmă primind titlul de Laureată. De asemenea, susține un recital unde a interpretat pentru prima dată două creaţii ale lui Adrian Enescu: “Să-ţi spun adio” şi “O inimă de 16 ani” (piesă lansată de Marina Scupra în 1986, refăcută cu o altă orchestraţie de Adrian Enescu pentru Loredana Groza). În cadrul recitalului, prezintă în primă audiție și “Când iubeşti” (Marius Ţeicu), lansată inițial de Mihaela Oancea.

Pe 12 decembrie 1987 (26 decembrie 1987, data difuzării la TVR), participă cu “Îţi citesc în ochi” (Adrian Enescu), la ultima ediţie a celebrului concurs TV “Şlagăre în devenire”. Piesa este distinsă cu Premiul Tinereţii și are un mare succes. De asemenea, în afara concursului, participă cu piesa de grup “Melodii, melodii” (Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru), interpretată de un grup de interpreți format din: Dana Bartzer, Valeriu Crişan, Marilena Dobre, Mircea Dumitrescu, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Daniel Iordăchioaie, Daniela Nicol, Doru Stelian, Angela Stoica.

Pe 21 decembrie 1987, Loredana Groza și interpretul Florin Balcan participă la cea de-a treia etapă (finala) a concursului TV “Steaua fără nume”, desfăşurat la Sala Radio din Bucureşti, prezentat de Octavian Ursulescu şi realizat de Simona Patraulea (redactor) şi Anca Sandu (regia artistică). Atât Loredana Groza, cât şi Florin Balcan, au obţinut un punctaj mare, ambii fiind distinși cu Trofeul “Steaua fără nume”.

Fotografie apărută pe verso-ul copertei albumului "Un buchet de trandafiri!" (1989).
Fotografie apărută pe verso-ul copertei albumului „Un buchet de trandafiri!” (1989).

Participă în programul “Revelion 1988” al TVR, cu “Măcar o clipă” (Adrian Enescu) şi o glumă muzicală, alături de Adrian Daminescu şi Mihaela Runceanu, în cadrul rubricii “Dansaţi cu noi”. De asemenea, apare și în clipul piesei de grup “Voi oameni de mâine” (Anton Şuteu).

“Bună seara, iubito!”, interpretată de Loredana Groza în duet cu actorul Ion Caramitru, este lansată la începutul anului 1988. În perioada regimului comunist, orice piesă care se lansa pe piaţă era analizată de către o comisie de cenzură. Astfel, “Bună seara, iubito!” a întâmpinat greutăţi datorită versurilor, scrise de Lucian Avramescu (“Bună seara, iubito, sunt destui care vor să ne pună la uşa iubirii zăvor/Să pună cătuşe cuvântului dor”). La început, piesa a fost difuzată la Radio România, la ore târzii, iar la TVR, doar o singură dată, în vara anului 1988, în cadrul unei rubrici “Autograf Muzical” semnată Loredana Groza, care a mai inclus și piesele “Cine crede în iubire” (Marius Țeicu) și “Îți citesc în ochi” (Adrian Enescu). Cu toate acestea, “Bună seara, iubito!” a fost un succes de proporţii şi a devenit piesă de referinţă din istoria muzicii pop româneşti şi o emblemă atât pentru Adrian Enescu, cât şi pentru Loredana Groza, care a popularizat această piesă, precum şi celelalte de pe album, în numeroasele sale turnee prin ţară.

În perioada 11–13 martie 1988, la Sala Polivalentă din București, participă cu “O inimă de 16 ani” şi “Îţi citesc în ochi”, la Festivalul Melodii’87, ambele piese aducându-i lui Adrian Enescu Premiul CC al UTC. Mai prezintă în concurs “Cu tinereţea mereu în suflet” (Dan Beizadea) și piesa de grup “Melodii, melodii” (Viorel Gavrilă). De asemenea, pe scena festivalului susține un recital cu piese de Adrian Enescu, Alexandru Simu și Marius Teicu.

Imediat după Melodii’87, efectuează un turneu în Polonia, alături de Gabriel Cotabiță și formația “Holograf”.

În iunie 1988, termină liceul și dă examenul de bacalaureat, care a avut loc în perioada 21–29 iunie 1988.

La scurt timp, în iulie 1988, albumul “Bună seara, iubito!”, pe muzica lui Adrian Enescu şi textele lui Lucian Avramescu, este lansat de casa de discuri “Electrecord”, devenind cel mai bine vândut album al anului. Cele 6 piese care alcătuiesc albumul “Bună seara, iubito!”, toate fiind mari succese ale muzicii pop româneşti, sunt (în ordinea intrării în Cardex Radio România): “Să-ţi spun adio”, “O inimă de 16 ani”, “Măcar o clipă” (toate trei în august 1987), “ Tu şi eu” (octombrie 1987), “Îţi citesc în ochi” (decembrie 1987), “Bună seara, iubito!” (februarie 1988).

Din păcate, “Electrecord” nu a publicat niciodată cifre oficiale privind vânzările de discuri, așa că cifra exactă nu se știe. La începutul anilor’90, într-un articol din revista “Femeia”, s-a scris ca albumul s-a vândut în 350.000 de exemplare, cifră enormă pentru România, într-o perioadă când, un disc de mare succes, se vindea în 100.000 de exemplare.

În vara aceluiași an, devine angajata Ansamblului Artistic al UTC (actualul „Tinerimea Română”), unde va rămâne până în 1990. Astfel, a părăsit Oneștiul natal și s-a stabilit definitiv la București.

Deși pe TVR era difuzată mai rar, popularitatea Loredanei Groza era foarte mare, mai ales datorită numeroasele turneele în țară, efectuate alături de Ansamblul Artistic la UTC (din care mai făceau parte și Silvia Dumitrescu și Gabriel Cotabiță). Adesea artista susținea câte 3 spectacole pe zi, în stadioane, săli de sport sau cămine culturale din orașe, comune sau sate.

În biografia sa, dar și în numeroase interviuri, artista a povestit că, în iunie 1989, la Galaţi, a cântat în faţa unui număr record de spectatori – aproximativ 120.000 – în trei spectacole care au avut loc în aceeaşi zi pe stadionul din localitate.

Vocea sa figurează pe coloana sonoră a filmelor artistice românești: Zâmbet de soare (1988, muzica: Marius Țeicu), Rezervă la start (1988, muzica: Adrian Enescu), Maria Mirabela în Tranzistoria (1989, muzica: Eugen Dogsa), Liliacul înfloreşte a doua oară (1990, muzica: Dan Ardelean) sau în serialul TV Ochii care nu se văd (1996, filmat înainte de 1989).

În iulie 1988, participă alături de Ramona Bădescu, Dana Bartzer, Gabriel Cotabiță, Adrian Daminescu și Radu Gheorghe în show-ul TV “Robotul”, realizat de Titus Munteanu, pe muzica lui Cornel Fugaru. Din păcate, acest show nu a primit aprobarea de a fi difuzat pe post.

La Festivalului Mamaia’88 (31 august – 04 septembrie 1988), participă la secțiunea “Creație” cu “Nu te cred” (Aurel Manolache), care este distinsă cu Premiul III și “Poate dragostea” (Mihai Grigoriu). De asemenea, susține un nou recital de succes, unde interpretează piese de Adrian Enescu și Marius Țeicu. În cadrul recitalului, lansează “Să nu-mi spui bun rămas” (Marius Ţeicu).

În perioada 21–24 septembrie 1988, reprezintă România la Festivalul Şlagărelor de la Dresda (Republica Democrată Germană), cu „Îţi citesc în ochi” (Adrian Enescu) şi „Nu pot trăi fără dor” (Marius Ţeicu), acompaniată de orchestra festivalului, dirijată de compozitorul Dan Ardelean.

În perioada 09–20 octombrie 1988, efectuează un turneu în Israel, alături de Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, din care au mai făcut parte (în ordinea de pe afiș): Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Radu Simion și Adrian Daminescu .

Până în decembrie 1989, efectuează turnee în Bulgaria și Rusia (pe atunci URSS).

Participă în programul “Revelion 1989” al TVR, cu “Lalele!” (Temistocle Popa, lansată de Luigi Ionescu), în cadrul rubricii “Melodii de neuitat” și cu “Îţi citesc în ochi” (Adrian Enescu), clip filmat la discoteca “Vox-Maris” din Costineşti, în cadrul rubricii “Braţ la braţ cu tinereţea”.

În mai 1989, este trecută în cartea “Meridianele cântecului” (Editura Muzicală), scrisă de muzicologul Daniela Caraman Fotea.

Coperta albumului "Un buchet de trandafiri!" (1989). Sursa: discogs.com
Coperta albumului „Un buchet de trandafiri!” (1989). Sursa: discogs.com

Pe 20 mai 1989, susține un recital la Spectacolul-Concurs de Dans Sportiv, realizat de Titus Munteanu, ce a avut loc la Sala Polivalentă din București. Tot concursul, precum şi recitalurile au fost înregistrate de către TVR, dar, din păcate, nu au primit aprobarea de a fi difuzate pe post. Din fericire, recitalurile artistei de “Mamaia’87”, “Mamaia’88”, “Mamaia’89”, “Melodii’87” (difuzat parțial), Concursul TV “Steaua fără Nume” (ediția din 30 ianuarie 1989) au fost filmate de către TVR și păstrate în arhivă.

În perioada 01–08 iulie 1989, participă, alături de Doru Căplescu, Silvia Dumitrescu, Holograf şi Daniel Iordăchioaie și alți artiști, la cea de-a 13-a ediţie a Festivalui Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Phenian, Coreea de Nord.

În perioada 06–22 iunie 1989, efectuează un turneu ăn Republica Democrată Germană.

În iulie 1989, efectuează un turneu de o săptămână și în Republica Federală Germană, unde participă la un Festival de Muzică Etno, în cadrul căruia interpretează piese din repertoriul său, dar şi cântece tradiţionale româneşti.

La Festivalului Mamaia’89 (30 august – 03 septembrie 1989), participă la secțiunea “Creație” cu “Muguri pentru viitor” (Octav Firulescu) și “Pentru liniștea planetei” (Cornel Fugaru), cea din urmă interpretată alături de Mihaela Runceanu, Mirela Voiculescu-Fugaru, Gabriel Cotabiţă şi Bogdan Bradu. În 1990, “Pentru liniștea planetei” a fost premiată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. De asemenea, susține un nou recital pe scena festivalului.

În perioada 08–10 septembrie 1989, participă la cea de-a treia (și ultima) ediție a Concursului de Muzică de Dans de la Costineşti, cu “Dacă vrei” (Octav Firulescu), distinsă cu Premiul III, “De-aş fi o stea” (Mircea Drăgan), “Drum spre stele” (Alexandru Simu).

În octombrie 1989, apare pe piaţă al doilea album, intitulat “Un buchet de trandafiri”, din nou pe muzica lui Adrian Enescu și versurile lui Lucian Avramescu. Piesele de pe acest album au fost (în ordinea intrării în Cardex Radio România): “Un buchet de trandafiri” (prima variantă lansată în noiembrie 1988, a doua în aprilie 1989), “Scrisoare simplă” (aprilie 1989, o variantă instrumentală a acestei piese, apăruse pe colonana sonoră a filmului “Tănase Scatiu” (1976), “Joc matematic” (prima variantă lansată în mai 1988, a doua în aprilie 1989), “Iubirea, cartea mea de oftat” (august 1989), “Zăpada palmei tale” (septembrie 1989), “Ninsoare de mai” (octombrie 1989), “De mă vrei, voi reveni” (octombrie 1989).

Pe 17 decembrie 1989, participă la ultimele trei spectacole care au avut loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, înainte de căderea regimului Ceauşescu. Aceste trei spectacole, care au avut loc orele 11, 15 şi 19, au fost organizate de Ansamblul “Rapsodia Română”.

Evenimentele din 21-25 decembrie 1989, când regimul Ceauşescu a fost înlăturat, o prind pe artistă la Bucureşti.

Pe 30 decembrie 1989, apare în prima emisiune de divertisment de după căderea regimului Ceaușescu, realizată și prezentată de Liviu Tudor Samuilă. Tot atunci, Televiziunea Română a realizat un nou clip la piesa “Bună seara, iubito”, folosind imagini din Piaţa Revoluţiei, distrusă de gloanțe.

Participă şi la programul Revelion’90 al TVR cu “Bună seara, iubito”. O parte din program s-a filmat, în perioada 12–17 noiembrie 1989, la Galeriile Comerciale „Omnia” din Ploieşti, unul dintre cele mai moderne centre comerciale din România de la acea vreme.

În martie 1990, efectuează un turneu în Marea Britanie, alături de Mircea Baniciu, Vali Sterian și alții, unde participă la Gala Umanitară “Concert for Romania”, ce a avut loc la Londra.

În primăvară, lansează “Cip-Cirip”, o prelucrare folclorică realizată de Adrian Enescu, care se va bucura de succes.

Tot în primăvara anului 1990, lansează variantele în limba engleză a pieselor “Cip-Cirip” și “Zăpada palmei tale”.

În perioada 01-22 august 1990, efectuează un turneu în Italia, alături de Elena Cârstea şi Silvia Dumitrescu. Turneul a fost organizat de coregraful Constantin Duţu, care a şi semnat regia acestui spectacol, la care au participat şi solişti de balet ai Operei Române din Bucureşti.

Imediat după turneul din Italia, participă la secţiunea “Creaţie” a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’90” (22–26 august 1990), cu “O poartă de vis” (m: Andrei Kerestely; t: Ovidiu Dumitru). În penultima seară a Festivalului, susţine un recital, unde a lansat un cover după celebra piesă “Volare”, din repertoriul muzicii italiene.

Tot în august 1990, întrerupe colaborarea cu Adrian Enescu. Cei doi vor reîncepe colaboarea 10 ani mai târziu, la albumul “Diva Inamorata”.

În perioada 1999–1993, efectuează frecvent turnee în Italia.

Aceștia au fost, pe scurt, primii ani de activitate ai Loredanei Groza. La doar 20 de ani, atât cât avea în 1990, era deja o vedetă de primă mărime a divertismentului românesc și avea un palmares de invidiat. În doar 5 ani (1985–1990), a lansat două albume de succes, a apărut pe 13 compilații, a înregistrat peste 60 de piese pe muzica celor mai cunoscuți compozitori români, a figurat pe coloana sonoră a patru filme artistice, a participat la toate festivalurile și concursurile de gen din țară și a efectuat numeroase turnee în țară, dar și în străinătate.

Mai jos puteţi citi discografia, repertoriul, filmografia şi participările Loredanei Groza la diferite festivaluri şi concursuri naţionale, în perioada 1984–2000.

PARTICIPĂRI LA CONCURSURI ŞI FESTIVALURI NAŢIONALE

FESTIVALUL CONCURS INTERJUDEŢEAN DE MUZICĂ POPULARĂ ŞIU UŞOARĂ ROMÂNEASCĂ “RETORTA DE CRISTAL”, ONEŞTI 

Ediţia 17 (primăvara 1984)

Secţiunea “Muzică Uşoară”

Menţiune

Ediţia 18 (primăvara 1985)

Secţiunea “Muzică Uşoară”

Trofeul Festivalului

FESTIVALUL NAŢIONAL “CÂNTAREA ROMÂNIEI” (1976 – 1989)

Ediţia 05 – Etapa Judeţeană. Secţiunea Interpreţi de Muzică Uşoară (12 februarie – 05 mai 1985)

Premiul I (Marele Premiu)

Ediţia 05 – Etapa Republicană. Secţiunea Interpreţi de Muzică Uşoară (14 iunie 1985 Focşani)

Laureată

FESTIVALUL CONCURS “TOAMNA CULTURALĂ BĂCĂUANĂ”, BACĂU

Ediţia 14 (Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău, 30 octombrie – 03 noiembrie 1985)

Secţiunea “Muzică Uşoară”

Premiul I şi Trofeul Concursului (la egalitate cu Liliana Velea)

Ediţia 15 (Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău, 23 – 26 octombrie 1986)

Recital

CONCURSUL TV “STEAUA FĂRĂ NUME” (1968-1989)

Etapa 01 (Sala Radio, 14 decembrie 1985, data difuzării la TVR)

Concurenţi: Camelia Florescu, Loredana Groza, Eliza Ioan

Etapa 02 (Sala Radio, 17 noiembrie 1986/20 decembrie 1986, data difuzării la TVR)

Concurenţi: Loredana Groza, Ramona Bădescu

Etapa 03 (Sala Radio, 21 decembrie 1987) – Trofeul “Steaua fără Nume

Concurenţi: Loredana Groza, Florin Balcan

FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICĂ UŞOARĂ DE LA MAMAIA (1963-2012)

Mamaia’86 (Teatrul de Vară din Mamaia, 27 – 31 august 1986) – Ediţia 16

Secţiunea Interpretare

Loredana Groza – Marele Premiu

“Despre dragoste” (m: Dan Beizadea; t: Angel Grigoriu) – primă audiţie

“Mă întreb ce să fac?” (m: Marius Ţeicu; t: Eugen Rotaru) – primă audiţie

Mamaia’87 (Teatrul de Vară din Mamaia, 26 – 30 august 1987) – Ediţia 17

Secţiunea Creaţie

“Cu tinereţea mereu în suflet” (m: Dan Beizadea; t: Viorela Filip)

“Hai, vorbeşte!” (m: Aurel Manolache; t: Saşa Georgescu) – Laureată

Recital, în seara zilei de 29 august 1987, în cadrul căruia a interpretat:

“Despre dragoste” (Dan Beizadea/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

“Când iubeşti” (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – primă audiţie

“O inimă de 16 ani” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – primă audiţie

“Să-ţi spun adio” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – primă audiţie

“Nu pot să cred” (Alexandru Simu/Eugen Dumitru)

Mamaia’88 (Teatrul de Vară din Mamaia, 31 august – 04 septembrie 1988) – Ediţia 18

Secţiunea Creaţie

“Nu te cred” (m: Aurel Manolache; t: Saşa Georgescu) – Premiul III

“Poate dragostea” (m: Mihai Grigoriu; t: Romeo Iorgulescu)

Recital, în cadrul căruia a interpretat:

“Măcar o clipă” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

“Îţi citesc în ochi” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

“Să nu-mi spui bun rămas” (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – primă audiţie

“Nu poţi trăi fără dor” (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

“Bună seara, iubito!” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

“Să-ţi spun adio” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

Mamaia’89 (Teatrul de Vară din Mamaia, 30 august – 03 septembrie 1989) – Ediţia 19

Secţiunea Creaţie

“Muguri pentru viitor” (m: Octav Firulescu; t: Dan V. Dumitriu)

“Pentru liniştea planetei” (m: Cornel Fugaru; t: Dan V. Dumitriu) – i: Bogdan Bradu, Gabriel Cotabiţă, Loredana Groza, Mihaela Runceanu, Mirela Voiculescu-Fugaru – piesă prezentată în afara concursului

Recital

Mamaia 1990 (Teatrul de Vară din Mamaia, 22 – 26 august 1990) – Ediţia 20

Secţiunea Creaţie

“O poartă de vis” (m: Andrei Kerestely; t: Ovidiu Dumitru)

Recital în seara zilei de 26 august 1990.

Mamaia 1992 (Teatrul de Vară din Mamaia, 16 – 19 august 1992) – Ediţia 22

Secţiunea Creaţie–Prime audiţii

“Te-am uitat” (m: Marius Ţeicu; Dan V. Dumitriu)

Secţiunea Creaţie/Şlagăre

“Ce va fi cu iubirea mea?” (m: Marius Ţeicu; t: Eugen Rotaru) – Premiul I

Mamaia 1993 (Teatrul de Vară din Mamaia, 22 – 25 iulie 1993) – Ediţia 23

Secţiunea CreaţieŞlagăre

“Vino la mine” (m: Cornel Fugaru; t: Mirela Fugaru) – Premiul Special acordat de Marinco SRL

Recital

Mamaia 1994 (Teatrul de Vară din Mamaia, 28 – 31 iulie 1994) – Ediţia 24

Secţiunea CreaţieŞlagăre

“Poate că astăzi, poate că mâine” (m: Andrei Tănăsescu & Bogdan Toader; t: Mihai Maximilian) – în duet cu Aurelian Temişan – piesă retrasă din concurs în ultimul moment

Recital, în seara zilei de 28 iulie 1994.

Mamaia 1995 (Teatrul de Vară din Mamaia, 26 – 30 iulie 1995) – Ediţia 25

Secţiunea Creaţie–Şlagăre

“O fată singură-n noapte” (m: Marian Ionescu; t: Loredana Groza) – Premiul II

În prima seară, pe 26 iulie 1995, alături de alte mari nume ale muzicii uşoare/pop româneşti, participă la spectacolul “Retrospectiva Mamaia 25 de ani”, unde interpretează fragmente din piese ce s-au lansat de-a lungul timpului pe scena festivalului.

Mamaia 1996 (Teatrul de Vară Soveja din Constanţa, 29 august – 01 septembrie 1996) – Ediţia 26

Secţiunea CreaţieŞlagăre

“Nostalgia” (Marian Ionescu/Loredana Groza)

Secţiunea Case de Producţie

Casa de Producţie Electrecord – Premiul III cu recitalul Loredana şi Direcţia 5, în seara zilei de 29 august 1996.

Mamaia 1997 (Teatrul de Vară Soveja din Constanţa, 28 august – 01 septembrie 1997) – Ediţia 27

Secţiunea CreaţieŞlagăre

“Tomilio” (Marian Ionescu/Loredana Groza) – piesă retrasă din concurs

Recital Loredana şi Direcţia 5, în seara zilei de 01 septembrie 1997.

Mamaia 2004 (Teatrul de Vară din Mamaia, 01 – 04 septembrie 2004) – Ediţia 34

Recital Loredana şi Direcţia 5

Gala Mamaia 60 (Piațeta Perla din Mamaia, 25 – 27 august 2023) – Ediție Aniversară

Microrecital. În seara zilei de 27 august 2023, acompaniată de Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia, dirijată de Daniel Jinga, interpretează:

“Mă întreb ce să fac?” (m: Marius Ţeicu; t: Eugen Rotaru)

“Ce va fi cu iubirea mea?” (m: Marius Ţeicu; t: Eugen Rotaru)

În aceeași seară, susține un recital, acompaniată de trupa sa. Invitat special: compozitorul Horia Moculescu.

FESTIVALUL CÂNTECULUI OSTĂŞESC (Sala Radio, 1972 – 1988)

Ediţia 08 (10 – 14 octombrie 1986)

Secţiunea Muzică Uşoară”

“La ceas de împlinire” (m: Viorel Gavrilă; t: Eugen Rotaru) – Mențiune

CONCURSUL INTERJUDEȚEAN DE INTERPRETARE A MUZICII UȘOARE ROMÂNEȘTI “FLORI DE TEI”, IAȘI (1986 – 1989)

Ediţia 01 (Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași, 30 – 31 octombrie 1986)

Recital în ambele seri.

CONCURSUL DE CREAŢIE DE MUZICĂ UŞOARĂ ROMÂNEASCĂ MELODIILE ANULUI (1979–1987)

Melodii’86 (Sala Polivalentă, 30 ianuarie – 01 februarie 1987) – Ediţia 08

“Despre dragoste” (m: Dan Beizadea; t: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

“Mă întreb ce să fac?” (m: Marius Ţeicu; t: Eugen Rotaru)

Recital, în seara zilei de 01 februarie 1987.

Melodii’87 (Sala Polivalentă, 11 – 13  martie 1988) – Ediţia 09 (ultima ediţie)

“Cu tinereţea mereu în suflet” (m: Dan Beizadea; t: Viorela Filip)

“Îţi citesc în ochi” (m: Adrian Enescu; t: Lucian Avramescu) – Premiul CC al UTC

“Măcar o clipă” (m: Adrian Enescu; t: Lucian Avramescu) – Premiul CC al UTC

“Melodii, melodii” (m: Viorel Gavrilă; t: Eugen Rotaru) – piesă de grup interpretată de: Dana Bartzer, Valeriu Crişan, Marilena Dobre, Mircea Dumitrescu, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Daniel Iordăchioaie, Daniela Nicol, Doru Stelian, Angela Stoica – piesă prezentatată în afara concursului

Recital, în seara zilei de 12 martie 1988, în cadrul căruia a interpretat:

“Când iubeşti” (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

“Bună seara, iubito!” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

“Nu pot să cred” (Alexandru Simu/Eugen Dumitru)

“Îţi citesc în ochi” (m: Adrian Enescu; t: Lucian Avramescu)

CONCURSUL DE MUZICĂ DE DANS DE LA COSTINEŞTI (1985–1989)

Ediţia 02 (Teatrul de Vară din Costineşti, 10 – 12 iulie 1987)

“Alege drumul” (m: Dani Constantin; t: Eugen Dumitru)

“Nu pot să cred” (m: Alexandru Simu; t: Eugen Dumitru) – Locul III

“Vremea tinereţii tale” (m: Viorel Gavrilă; t: Eugen Rotaru)

Ediţia 03 (Teatrul de Vară din Costineşti, 08 – 10 septembrie 1989)

“Dacă vrei” (m: Octav Firulescu; t: Dan V. Dumitriu) – Premiul III

“De-aş fi o stea” (m: Mircea Drăgan; t: Gina Teodorescu)

“Drum spre stele” (m: Alexandru Simu; t: Eugen Dumitru)

CONCURSUL TV “ŞLAGĂRE ÎN DEVENIRE” (1980–1987)

Ediţia 21 (Sala Radio, 12 decembrie 1987, difuzată la TVR pe 26 decembrie 1987) – ultima ediţie

“Îţi citesc în ochi” (m: Adrian Enescu; t: Lucian Avramescu) – Premiul Tinereţii

“Melodii, melodii” (m: Viorel Gavrilă; t: Eugen Rotaru) – piesă de grup interpretată de: Dana Bartzer, Valeriu Crişan, Marilena Dobre, Mircea Dumitrescu, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Daniel Iordăchioaie, Daniela Nicol, Doru Stelian, Angela Stoica – piesă prezentatată în afara concursului

CONCURSUL CÂNTECULUI POLITIC PENTRU TINERET (Sala Radio, 1975–1988)

Ediţia 07 (Sala Radio, 15 – 17 aprilie 1988)

Secţiunea „Muzică Uşoară”

“Alergăm către soare” (m: Mihai Grigoriu; t: Romeo Iorgulescu) – Premiul Ansamblului Artistic al UTC

FESTIVALUL TINEREŢII DE LA AMARA (Ialomiţa, 1968 – )

Ediţia 21 (Grădina de Vară din Amara, 04 – 07 august 1988)

Recital, în seara zilei de 06 august 1988. În cadrul recitalului a lansat și albumul “Bună seara, iubito”.

Ediţia 29 (Grădina de Vară din Amara, 02 – 04 august 1996)

Recital

CONCURSUL INTERJUDEŢEAN DE MUZICĂ UŞOARĂ “STELELE CETĂȚII”, DEVA

Ediţia 09 (Sala Sporturilor din Constanţa, 25 – 27 noiembrie 1988)

Recital

FESTIVALUL-CONCURS INTERJUDEŢEAN DE INTERPRETARE A MUZICII POPULARE ŞI UŞOARE ROMÂNEŞTI “STEAUA LITORALULUI”, CONSTANŢA (1971–1990)

Ediţia 19 (Sala Sporturilor din Constanţa, 31 martie – 02 aprilie 1989)

Recital, în seara zilei de 02 aprilie 1989.

CONCURSUL TV “O MELODIE DINTR-O SUTĂ” (1991)

Ediţia 01 (13 ianuarie 1991/27 ianuarie 1991, data difuzării la TVR)

“Nu mai vreau” (m: George Natsis; t: Angel Grigoriu)

FESTIVALUL ŞI CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE MUZICĂ UŞOARĂ BUCUREŞTI (1991-1993)

Bucureşti’91 (Sala Palatului, 03 – 07 Iulie 1991)

Concursul de Creaţie

“Dacă pleci” (m: Marin Petrache Pechea; t: Dan V. Dumitriu) – i: Loredana Groza / Greta Pope (SUA) – Premiul I

Recital, în seara zilei de 03 iulie 1991.

Bucureşti’93 (Sala Palatului, 23 – 25 aprilie 1993)

Concursul de Creaţie

“Vino la mine” (m: Cornel Fugaru; t: Mirela Voiculescu-Fugaru) – i: Loredana Groza / Michele Bavaro (Italia)

CONCURSUL TV „3 DIN 10” PENTRU UN SHOW (1992–1995)

Ediţia 05Etapa 02 (Sala Radio, 05 iunie 1993)

“Mai rămâi” (Vasile Şeicaru/)

SELECŢIA NAŢIONALĂ EUROVISION (în ordinea intrării în concurs)

1994 – 20 martie 1994 (Sala Polivalentă din Bucureşti)

“Nu adio” (m: Marian Ionescu; t: Loredana Groza)

“Lili şi puştiul” (m: Marian Ionescu, Răzvan Mirică; t: Loredana Groza) – piesă respinsă deoarece a mai fost cântată anterior într-o variantă remixată

1996 – 08 martie 1996 (Palatul Copiilor din Bucureşti)

“Visam America” (m: Marian Ionescu; t: Loredana Groza) – alături de Direcţia 5

2005 – 05 martie 2005 (TVR)

“Lele” (Loredana Groza, Mihai Ogăşanu/Florin Busuioc, Loredana Groza)

FESTIVALUL  INTERNAŢIONAL “CERBUL DE AUR” – BRAŞOV (1968 – )

Ediţia 07 (Piaţa Sfatului din Braşov, 30 august – 04 septembrie 1994)

Secţiunea “Videoclip”

A participat cu clipul piesei “Ce va fi cu iubirea mea” (m: Marius Ţeicu; t: Eugen Rotaru), realizat de Luminiţa Dumitrescu (regia) şi Aurel Aldea (imagine) şi produs de TVR (Televizunea Română)

Recital, în seara zilei de 02 septembrie 1994.

Ediţia 09 (Piaţa Sfatului din Braşov, 08 – 13 iulie 1996)

Microrecital, în cadrul Recitalului Etno-Pop, ce a avut loc în prima seară a Festivalului.

Coprezentator

Ediţia 17 (Piaţa Sfatului din Braşov, 02 – 06 septembrie 2009)

Recital

Ediţia 18 (Piaţa Sfatului din Braşov, 29 august – 02 septembrie 2018)

Recital

Ediţia 19 (Piaţa Sfatului din Braşov, 22 – 25 august 2019)

Recital

APARIȚII ÎN TOPUL REVISTEI „SĂPTĂMÂNA” (1963  1989)

În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna Culturală a Capitalei” şi realizat de Cornel Ionescu şi ulterior de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, Loredana Groza a avut următoarele apariţii:

Numărul 854 din 24.04.1987

“De n-ar fi iubirile” (Jolt Kerestely/Ion Ruş) – locul 6

Numărul 882 din 06.11.1987

“Nu pot să cred” (Alexandru Simu/Eugen Dumitru) – locul 1

Numărul 894 din 05.02.1988

“Tu şi eu” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – locul 1

Numărul 900 din 18.03.1988

“Îţi citesc în ochi” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – locul 1 (trei săptămâni)

“Pentru voi” (Mihai Pocorschi/Mihai Pocorschi) – interpretează (în ordinea apariţiei): Mihai Pocorschi, Ioan Luchian Mihalea, Loredana Groza, Doina Matei şi grupul “Song” – locul 2

Numărul 909 din 20.05.1988

“Bună seara, iubito!” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – locul 1 (două săptămâni)

Numărul 947 din 10.02.1989

“Poate dragostea” (Mihai Grigoriu/Romeo Iorgulescu) – locul 1

Numărul 968 din 07.07.1989

“În fiecare zi” (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu) – locul 1

Numărul 974 din 19.08.1989

“Un buchet de trandafiri” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – locul 1 (cinci săptămâni)

Numărul 991 din 15.12.1989 (ultimul număr)

“Iubirea, cartea mea de oftat” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – locul 1 

APARIŢII ÎN CADRUL PROGRAMLUI DE REVELION TVR (selectiv)

Revelion 1987 – Clip “Mă întreb ce să fac” (Marius Țeicu), în cadrul rubricii “Cântaţi cu noi”.

Revelion 1988 – Clip “Măcar o clipă” (Adrian Enescu) şi o glumă muzicală, alături de Adrian Daminescu şi Mihaela Runceanu, în cadrul rubricii “Dansaţi cu noi”. Apariţie în piesa de grup “Voi oameni de mâine” (Anton Şuteu).

Revelion 1989 – Clip “Lalele!” (Temistocle Popa), în cadrul rubricii “Melodii de neuitat”. Clip “Îţi citesc în ochi” (Adrian Enescu), filmat la discoteca “Vox-Maris” din Costineşti, în cadrul rubricii “Braţ la braţ cu tinereţea”.

Revelion 1990 – Clip “Bună seara, iubito!” (Adrian Enescu) filmat la Galeriile Comerciale “Omnia” din Ploieşti.

Revelion 1991 – Clip “Volare” (Cover).

Revelion 1992 – Clip “(Rămâne) doar gelozia” (Marcel Dragomir).

COLOANE SONORE (până în 2000)

Zâmbet de soare (29.02.1988) regia: Elisabeta Bostan; muzica: Marius Ţeicu. Pe coloana sonoră, Loredana Groza interpretează: “Rock piaţă” (cu Gabriel Dorobanţu, Grupul Vocal Choralis, Carmen Galin, Mircea Diaconu, Ileana Stana Ionescu), “Turnul”, “În viaţa mea” (în duet cu Gabriel Dorobanţu), “Final” (cu Gabriel Dorobanţu, Grupul Vocal Choralis, Carmen Galin, Mircea Diaconu). Toate aceste piese, pe muzica lui Marius Ţeicu și versurile lui Eugen Rotaru, au fost scrise special pentru film. Film vizionat de 1,341,493 spectatori

Rezervă la start (18.04.1988) regia: Mihai Diaconescu/Anghel Mora; muzica: Adrian Enescu. Pe coloana sonoră a filmului figurează piesa “Să-ţi spun adio” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu). Film vizionat de 1,178,112 spectatori.

Maria Mirabela în Tranzistoria (10.04.1989) regia: Ion Popescu Gopo; muzica: Eugen Doga – voce Omidee. 450,159 spectatori. Pe coloana sonoră a filmului figurează piesa “Cel mai frumos desen al iubirii” (Eugen Doga/Grigore Vieru),  înterpretată de Loredana Groza și Mihai Constantinescu, scrisă special pentru film.

Liliacul înfloreşte a doua oară (23.04.1990) regia Cristina Nichituş; muzica: Dan Ardelean. Film vizionat de 119,610 spectatori. Filmat înainte de decembrie 1989.

A doua cădere a Constantinopolului (06.01.1994) regia: Mircea Mureşan; muzica: Andrei Tănăsescu. Pe coloana sonoră a filmului figurează piesa “Poate că astăzi, poate că mâine” (Andrei Tănăsescu & Bogdan Toader/Mihai Maximilian), interpretată în duet cu Aurelian Temişan și scrisă special pentru film. Film vizionat de 1,319,161 spectatori.

Paradisul în direct (06.01.1995) regia: Cornel Diaconu; muzica: Marian Ionescu. Pe coloana sonoră a filmului figurează piesa “Ei şi?” (Marian Ionescu/Loredana Groza). Film vizionat de 571,484 spectatori.

Ochii care nu se văd (23.10.1996 – 25.12.1996) – serial TV în 10 episoade ; regia şi adaptarea TV: Dan Necşulea (episoadele 03 şi 04); muzica: Cornel Fugaru. Pe coloana sonoră, Loredana Groza, Dana Bartzer, Ramona Bădescu Gabriel Cotabiţă, Adrian Daminescu interpretează “Dragostea e totul în viață/Mai sus” (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu). Filmat înainte de decembrie 1989.

FILMOGRAFIE (până în 2000)

A doua cădere a Constantinopolului (06.01.1994) regia: Mircea Mureşan – în rolul Aishe. 1,319,161 spectatori

Paradisul în direct (06.01.1995) regia: Cornel Diaconu – în rolul Lori. 571,484 spectatori

Ochii care nu se văd (23.10.1996 – 25.12.1996) – serial TV în 10 episoade ; regia şi adaptarea TV: Dan Necşulea (episoadele 03 şi 04) – în propriul rol, alături de Dana Bartzer şi Ramona Bădescu

Asfalt Tango (04.04.1997) regia: Nicolae Caranfil – în propriul rol. 126,897 spectatori

DISCOGRAFIE (1986 – 1990)

Bună seara, iubito! (1988, Electrecord ST-EDE 03367, STC 00550) – LP & Casetă Audio

Muzica: Adrian Enescu

Text: Lucian Avramescu

01. Îţi citesc în ochi (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

02. Toate femeile (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – recită Ion Caramitru

03. O inimă de 16 ani (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

04. Să-ţi spun adio (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

05. Tu şi eu (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

06. Măcar o clipă (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

07. Bună seara, iubito! (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – cu Ion Caramitru

Bonus pe casetă audio:

Când iubeşti (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

Mă întreb ce să fac? (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

Nu poţi trăi fără dor (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

Cine crede în iubire (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

Un buchet de trandafiri (1989, Electrecord ST-EDE 03626, STC 00596) – LP & Casetă Audio

Muzica: Adrian Enescu

Text: Lucian Avramescu

01. De mă vrei, voi reveni (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

02. Joc matematic (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

03. Iubirea, cartea mea de oftat (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

04. Ninsoare de mai (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

05. Scrisoare simplă (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

06. Un buchet de trandafiri (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

07. Zăpada palmei tale (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

Bonus pe casetă audio:

În fiecare zi (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)

Nu pot să cred (Alexandru Simu/Eugen Dumitru)

Să nu-mi spui bun rămas (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

Poate dragostea (Mihai Grigoriu/Romeo Iorgulescu)

DISCOGRAFIE COLECTIVĂ (perioada 1986 – 1996)

Melodii’86 – 3 (1987, Electrecord ST-EDE 03074) – LP

01. Mă întreb ce să fac? (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

Melodii’86 – 4 (1987, Electrecord ST-EDE 03075) – LP

01. Despre dragoste (Dan Beizadea/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Mamaia’87 – 2 (1987, Electrecord ST-EDE 03196) – LP

01. Cu tinereţea mereu în suflet (Dan Beizadea/Viorela Filip)

07. Hai, vorbeşte! (Aurel Manolache/Saşa Georgescu)

Melodii’87 – 2 (1987, Electrecord ST-EDE 03292) – LP

04. Îţi citesc în ochi (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

Melodii’87 – 3 (1987, Electrecord ST-EDE 03293) – LP

01. Măcar o clipă (Adrian Enescu/Lucian Avramescu)

Mamaia’88 – 2 (1988, Electrecord ST-EDE 03433) – LP

Live recordings

05. Nu te cred (Aurel Manolache/Saşa Georgescu)

Mamaia’88 – 7 (1988, Electrecord ST-EDE 03434) – LP

Live recordings

07. Poate dragostea (Mihai Grigoriu/Romeo Iorgulescu)

Dida Drăgan – Deschideţi poarta soarelui (1988, Electrecord ST-EDE 03448) – LP

B3. Voi, oameni de mâine (Anton Şuteu/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Aura Urziceanu, Adrian Daminescu, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiţă, Marina Florea, Loredana Groza, Angela Stoica, Cornel Fugaru, Daniela Nicol, Mirela Voiculescu, Carmen Mureşan, Ricky Dandel, Dida Drăgan.

Puterea dragostei – Şlagăre (1989, Electrecord ST-EDE  03553, STC 00600) – LP & Casetă audio

04. Alege drumul (Dani Constantin/Eugen Dumitru)

Mihai Pocorschi (1989, Electrecord ST-EDE 03554) – LP

B4. Pentru voi (Mihai Pocorschi/Mihai Pocorschi) – interpretează (în ordinea apariţiei): Doina Matei, Ioan Luchian Mihalea, Loredana Groza, Mihai Pocorschi

Mamaia’89 (2) (1989, Electrecord, ST-EDE 03622) – LP

08. Muguri pentru viitor (Octav Firulescu/Dan V. Dumitriu)

Mamaia’89 – 4 (1989, Electrecord ST-EDE 03624) – LP

09. Pentru liniştea Planetei (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Loredana Groza, Gabriel Cotabiţă, Bogdan Bradu, Mihaela Runceanu şi Mirela Voiculescu-Fugaru

Jolt Kerestely – Lumea de dragoste (1990, Electrecord ST-EDE 03763, STC 00650) – LP & Casetă audio

02. Pentru iubirea ta (Jolt Kerestely/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Mamaia’90 (1) (1991, Electrecord ST-EDE 03901) – LP

06. O poartă de vis (Andrei Kerestely/Ovidiu Dumitru)

10 Top’91 (1992, Electrecord ST-EDE 04114, STC 00801) – LP & Casetă audio

06. Ce va fi, cu iubirea mea? (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

Eurovision’94 – Selecţia Naţională (1994, Eurostar TVRR 0001) – Casetă audio

04. Lili şi puştiul (Marian Ionescu, Răzvan Mirică/Loreana Groza)

08. Nu adio (Marian Ionescu, Răzvan Mirică/Loreana Groza)

Romanian Super Hits (2) (1994, Music Box MB 1118) – Casetă audio

B6. Alege drumul (Dani Constantin/Eugen Dumitru)

Şlagăre de Marius Ţeicu (1994, EDE 04318, STC 0986) – LP & Casetă audio

01. Ce va fi cu iubirea mea? (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

Te-am uitat (Marius Ţeicu/Dan V. Dumitriu) – doar pe casetă audio

Mircea Drăgan – Succese Pop Româneşti (2) (1995, Roton P 3017) – Casetă audio

A5. De-aş fi o stea (Mircea Drăgan/Gina Teodorescu)

Gala Tele7abc (29 aprilie 1995) – Ediţie limitată nr.4 (1995, CMMC 95.S5.03.003) – LP 

01. La un macaz (Marian Ionescu/Loredana Groza)

08. Amintiri (Marian Ionescu/Loredana Groza)

Marius Ţeicu – Parada vedetelor (1997, Zone Records 9712110-2, 9712118-4) – CD & Casetă Audio

30. Când iubeşti (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

31. Ce va fi cu iubirea mea? (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)

PIESE ÎNREGISTRATE LA RADIO, TVR ŞI CASA DE DISCURI ELECTRECORD (1986 – 1994) – în ordine cronologică

Despre dragoste (Dan Beizadea/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – 1986

Mă întreb ce să fac? (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1986

Nu mă-ntreba dacă am iubit (Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru) – 1986

Nu te încrede (Jolt Kerestely/Corina Brăneanu) – 1987

Pentru iubirea ta (Jolt Kerestely/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) –1987

Când ne întâlnim (Dan Beizadea/Dumitru Popescu Chiselet) – 1987

Un om egal un om (Valenţiu Grigorescu/Eugen Dumitru) – 1987

Şi totuşi oamenii iubesc (Marcel Dragomir/Roxana Popescu) – 1987

Iubirea nu-i o fantezie trecătoare (Valenţiu Grigorescu/Ovidiu Dumitru) – 1987

Alege drumul (Dani Constantin/Eugen Dumitru) – 1987

Nu pot să cred (Alexandru Simu/Eugen Dumitru) – 1987

Vremea tinereţii tale (Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru) – 1987

De n-ar fi iubirile (Jolt Kerestely/Ion Ruş) – 1987

Cu tinereţea mereu în suflet (Dan Beizadea/Viorela Filip) – 1987

Hai, vorbeşte! (Aurel Manolache/Saşa Georgescu) – 1987

Să-ţi spun adio (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1987

O inimă de 16 ani (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1987

Măcar o clipă (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1987

Nu cred în vorbe (Jolt Kerestely/Dan V. Dumitriu) – 1987

Când iubeşti (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1987

Tu şi eu (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1987

Îţi citesc în ochi (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1987

Nu poţi trăi fără dor (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1988

Bună seara, iubito! (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1988

Iubirea când va fi (Paul Urmuzescu/Aurel Storin) – 1988 – în duet cu Catălin Crişan şi Choralis

Să nu-mi spui bun rămas (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1988

Cine crede în iubire? (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1988

Joc matematic (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1988 – prima variantă

Alergăm numai către soare (Mihai Grigoriu/Romeo Iorgulescu) – 1988

Tehnica e o minune (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu) – 1988 (din show-ul TV “Robotul”) – cu Dana Bartzer, Ramona Bădescu, Gabriel Cotabiţă, Adrian Daminescu

Dragostea e totul în viaţă/Mai sus (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu) –1988 – cu Dana Bartzer, Ramona Bădescu, Gabriel Cotabiţă, Adrian Daminescu

Nu e vreme de pierdut (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu) – 1988 (din show-ul TV “Robotul”) – cu Ramona Bădescu, Dana Bartzer

Sintetizatorul (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu) – 1988 (din show-ul TV “Robotul”) – în duet cu Gabriel Cotabiţă

Nu te cred (Aurel Manolache/Saşa Georgescu) – 1988

Poate dragostea (Mihai Grigoriu/Romeo Iorgulescu) – 1988

Rock piaţă (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1988 (din filmul artistic “Zâmbet de soare”) – cu Gabriel Dorobanţu, Grupul Vocal Choralis, Carmen Galin, Mircea Diaconu, Ileana Stana Ionescu

Turnul (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1988 (din filmul artistic “Zâmbet de soare”)

În viaţa mea (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1988 (din filmul artistic “Zâmbet de soare”) – în duet cu Gabriel Dorobanţu

Final (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1988 (din filmul artistic “Zâmbet de soare”) – cu Gabriel Dorobanţu, Grupul Vocal Choralis, Carmen Galin, Mircea Diaconu

Un buchet de trandafiri (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1988 – prima variantă

Lalele (Temistocle Popa/Aurel Storin) – 1989 – înregistrare TV

În fiecare zi (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu) – 1989

Lumea e pentru noi făcută (Octav Firulescu/Dan V. Dumitriu) – 1989 – în duet cu Adrian Daminescu

Cel mai frumos desen al iubirii (Eugen Doga/Grigore Vieru) – în duet cu Mihai Constantinescu – 1989 (din filmul artistic „Maria Mirabela în Tranzistoria”)

Scrisoare simplă (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1989

Joc matematic (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1989 – a doua variantă

Un buchet de trandafiri (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1989 – a doua variantă

Iubirea, cartea mea de oftat (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1989

Zăpada palmei tale (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1989

De-aş fi o stea (Mircea Drăgan/Gina Teodorescu) – 1989

Dacă vrei (Octav Firulescu/Dan V. Dumitriu) – 1989

Drum spre stele (Alexandru Simu/Eugen Dumitru) – 1989

Muguri pentru viitor (Octav Firulescu/Dan V.Dumitriu) – 1989

Ninsoare de mai (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1989

De mă vrei, voi reveni (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) – 1989

Dac-ai ştii ce simt (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu) – 1990

Cip Cirip (Prelucrare folclorică de Adrian Enescu) – 1990

Volare (Repertoriul muzicii italiene) – 1990

O poartă de vis (Andrei Kerestely/Ovidiu Dumitru) – 1990

Ce greu e drumul pentru mine (Mihai Grigoriu/Romeo Iorgulescu) – 1990

Nu mai vreau (George Natsis/Angel Grigoriu) – 1991

(Rămâne) doar gelozia (Marcel Dragomir/Aurel Storin) – 1991

A trăi înseamnă a iubi (Mihai Elekes/Gina Teodorescu) – 1991

Ce va fi cu iubirea mea? (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – 1991

Armură contra dragostei (Mihai Elekes/Gina Teodorescu) – 1992

Te-am uitat (Marius Ţeicu/Dan V. Dumitriu) – 1992

Singurătatea e tot ce mi-a rămas (Gabi Axel/Gabi Axel) – 1992

Vino la mine (Cornel Fugaru/Mirela Voiculescu-Fugaru) – 1993

Mai rămâi (Vasile Şeicaru/) – 1993

Vara noastră (Laurenţiu Profeta/C. Ilica) – 1993

Uitare (Traian Păcuraru/Traian Păcuraru) – 1993

Mai ştii (Vladimir Cosma/) – 1993

Am nevoie de tine (Antonello Venditti) – 1993

Hollywood’93 (Repertoriu internaţional) – în duet cu Aurelian Temişan – 1993

Poate că astăzi, poate că mâine (Andrei Tănăsescu & Bogdan Toader/Mihai Maximilian) – în duet cu Aurelian Temişan – 1994

Nu mă uita (Ion Vasilescu/N. Constantinescu, N. Vlădoianu) – ST

PIESE DE GRUP  (în ordine cronologică)

Vis peste timp (Aura Urziceanu/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Dana Bartzer, Doru Căplescu, Cătălina Dobre, Loredana Groza, Ioan Luchian Mihalea) – 1987

Melodii, melodii (Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru) – interpretează (în ordinea apariţiei): Loredana Groza, Daniel Iordachioaie, Dana Bartzer, Doru Stelian, Marilena Dobre, Daniela Nicol, Valeriu Crişan, Angela Stoica, Silvia Dumitrescu, Mircea Dumitrescu – 1987

Voi, oameni de mâine (Anton Şuteu/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Aura Urziceanu, Adrian Daminescu, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiţă, Marina Florea, Loredana Groza, Angela Stoica, Cornel Fugaru, Daniela Nicol, Mirela Voiculescu, Carmen Mureşan, Ricky Dandel, Dida Drăgan, Adriana Vasilache, Razvan Vasilache (copiii regretatului compozitor Vasile V. Vasilache), membrii ai grupului “Song” şi alţii – 1988

Ţară de dor (Petre Magdin/Eugen Dumitru) – interpretează (în ordinea apariţiei): Luiza Petcu, Loredana Groza, Silvia Dumitrescu, Anca Ţurcaşiu, Puiu Nastase şi Gabriel Dorobanţu – 1988

Pentru voi (Mihai Pocorschi/Mihai Pocorschi) – interpretează (în ordinea apariţiei): Mihai Pocorschi, Ioan Luchian Mihalea, Loredana Groza, Doina Matei şi grupul “Song” – 1987

Pentru liniştea Planetei (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Mihaela Runceanu, Gabriel Cotabiţă, Mirela Voiculescu-Fugaru, Bogdan Bradu, Loredana Groza – 1989

 

AUTOR

MIRCEA NICOLAU

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!