Să ne amintim de Alexandru Imre…

Textul de mai jos nu ne aparține.

Prin amabilitatea doamnei Daniela Imre, soția regretatului muzician, reproducem o scurtă biografie, scrisă de muzicologul Florian Lungu (Moşu’).

Tot doamna Daniela Imre ne-a pus la dispoziție câteva fotografii cu totul speciale, din arhiva personală, pentru care îi mulțumim.

Să-l evocăm pe poli-instrumentistul, dirijorul, aranjorul şi compozitorul Alexandru „Şony” Imre (16 octombrie 1924 – 13 septembrie 1980).

Beneficiind de un mediu familial propice apropierii de timpuriu de arta sunetelor în oraşul natal Tîrgu Mureş (tatăl – Arpad,  secui de origine, a fost clarinetist al Filarmonicii tîrgumureşene, în orele libere cântând jazz; iar fiica – Margit, sora lui Alexandru, a studiat pianul), adolescentul Imre a plecat la Cluj (în 1940, după absolvirea liceului),  el urmând cursurile Academiei de Muzică şi Artă Dramatică din municipiul transilvan. De menţionat că pe perioada ocupaţiei horthyste din anii ’40, fiul Alexandru şi tatăl Arpad luaţi prizonieri, au ajuns într-un lagăr german, de unde au fost după un timp eliberaţi, revenind în ţară.

Pe la mijlocul veacului trecut, Alexandru Imre, instrumentist  (clarinet, saxofon alto) free lance în Bucureşti, a devenit în perioada 1951 – 1957 prim clarinetist al Orchestrei Simfonice a Cinematografiei. După ce pianistul / dirijorul Theodor Cosma a plecat la Paris, Alexandru Imre din anul 1957 doar component al Orchestrei Electrecord, a preluat în 1963 conducerea ansamblului şi a deţinut-o până în 1980 (până cu puțin timp înainte de a deceda) (n.n.).

Atâta timp cât s-a aflat la pupitrul Orchestrei Electrecord, solist totodată, neobositul muzician a realizat un mare număr de înregistrări valoroase, a susţinut concerte şi a întreprins mai multe turnee peste hotare în URSS, Suedia, Elveţia, Polonia, la Festivalul de la Knokke (Belgia), dar mai ales în Germania în oraşele Bonn, Bremen, Berlin, München, Bochum, Stuttgart.

A primit în 1957 „Medalia Muncii” din partea Marii Adunări Naţionale a României, la Festivalul de la Mamaia a obţinut în 1965 Premiul de interpretare, ca şi Premiul discului.

Profesionist fără egal, a fost estimat ani de-a rândul drept cel mai bun saxofonist improvizator şi clarinetistul numărul 1 al stilurilor Dixieland şi Swing în jazzul autohton.

A compus muzică pop, bossa nove, piese de jazz, muzică de scenă şi de estradă. Cu imaginaţie şi competenţă, a semnat numeroase aranjamente.

Alexandru Imre şi-a înscris numele pe genericele albumelor Electrecord „Evergreens”, ale celor purtând numerele 3, 5, 8 (EP-ul „Dixieland”) din „Seria Jazz”, ale celor trei LP-uri din serialul discografic „Istoria jazzului”. Invitaţi la Dresda, la una dintre ediţiile notoriului Festival de Dixieland de acolo, Alexandru Imre.şi Orchestra Casei de discuri Electrecord au uimit publicul şi specialiştii prin autenticitatea integrării în stil, prin fidelitatea tălmăcirii unor vechi teme de jazz tradiţional american! Muzicianul s-a bucurat de prietenia şi aprecierea celebrului dirijor, compozitor şi instrumentist James Last.

În 1975 a luat parte la înregistrarea discului live „Jam Session la Electrecord” avîndu-l ca oaspete pe cunoscutul pianist austriac de muzică clasică şi de jazz Friedrich Gulda.

S-a stins prematur din viață la vârsta de 56 de ani – în timp de conducea, întorcându-se de la un angajament muzical, în apropiere de Munchen, Germania,(n.n.) unde în ultimii ani a activat adesea.