Sărbătoriții zilei de 2 septembrie: La mulți ani!
Sărbătoriții zilei de 2 septembrie sunt chitaristul Sorin Chifiriuc, interpreta Marcela Scripcaru și membra grupului Alesis Alina Romeo. Echipa site-ului TopRomanesc.ro le urează tuturor LA MULȚI ANI!
Sorin Chifiriuc este un muzician român. Cunoscut și ca Skifi, compozitorul, chitaristul, basistul și cântărețul s-a implicat în perioada anilor ’70-’90 în dezvoltarea muzicii rock din România. Mai jos, un portret al muzicianului rock realizat de jurnalistul senior TVR Doru Ionescu pentru emisiunea „Remix” de pe TVR.
Până când să se călugărească, mai exact în anul 2012, acesta a activat în multe trupe muzicale, altele mai cunoscute ca celelalte. Curtea Veche nr.43, Iris, Domino, Sfinx și Roata, Electric Red Roosters, Doi Galbini și Ceata melopoică sunt grupurile muzicale în care a cântat la chitară și bas. De asemenea, tot mai jos, un link cu melodia „Prefață” de la trupa Domino, acolo unde Sorin Chifiriuc a încurajat valul de muzică new wave.
Marcela Scripcaru este o interpretă româncă din Chișinău. Prima dată când a urcat pe scenă a fost la vârsta de patru ani, în perioada în care aceasta lua lecții de dans. Cu timpul, a participat la Festivalul „Dan Spătaru” unde a câștigat marele trofeu (2012).
În 2015, supra-numita ciocârlia din Chișinău a participat la două festivaluri și la o emisiune televizată, toate de renume: Festivalul Internațional „George Grigoriu”,Festivalul „Amara”, emisiunea X Factor România. În urmă cu un an, Marcela Scripcaru a cântat pentru Moldova melodia „Starlight” la Eurovision.
Alina Romeo este o interpretă de muzică din România. Aceasta formează, alături de soțul ei Romeo Negoiasa, trupa Alesis.
În noiembrie 2011, Octavian Ursulescu a spus despre cei doi: „Alina posedă o voce de exceptie, iar Romeo este un neîntrecut instrumentist, compozitor, orchestrator, textier (…)” Aceștia au mai multe albume lansate, sute de apariții televizate, spectacole, concerte în țară și în străinătate.
Leave a Reply