Titus Andrei despre Anda Călugareanu

Anda Călugăreanu, artista inconfundabilă în muzica ușoară, muzica folk, actorie. Aș spune, toate la același înalt nivel. Anda, artista cu voce particulară și talent scenic, personaj ludic, tenace și carismatic, trăsături care o definesc perfect, de aceea le repet. S-a scris despre ea că se bucura la fiecare cântec de parcă i se oferea jucăria visului din copilărie, că citea mult și că era altfel decât ceilalți; cu un plus de trăire afectiv ideatic. Descătușare? Protest? Apropierea de marile sensuri? S-a mai scris că nu prea agrea ideea de concurs și că doar scena și publicul din fața sa erau adevăratele lumini și umbre pe chipul său. De fapt… nu știu dacă le-am citit undeva. Așa am cunoscut-o eu: transferată în neobișnuit. Cu siguranță se vor scrie multe într-o carte despre Anda care va apărea peste câteva luni, în primăvară, carte de care se ocupă fiica sa, Ioana și Ilinca Teodorescu, secretar literar la Teatrul Național. Vin cu gândurile lor în această carte Horia Moculescu, Horațiu Mălăiele, Ion Dichiseanu, Nicu Alifantis, Adrian Daminescu, Marius Țeicu, Silvia Dumitrescu, Anca Țurcașiu, Adrian Enache, studenți ai Andei și mulți, mulți alții. Iar eu revin la o piesă a lui Alifantis pe versurile Mariei Stan, poeta adolescenței neliniștite. Anda – prima secvență.

{audio}

Cu permisiunea dvs și a distinsului coleg, Felix Crainicu voi propune acum un mare șlagăr internațional al anilor ’70 care, zic eu, are forța să clatine puțin și cele mai insensibile suflete. Pe mine mă tulbură, mă cutremură chiar prin vocea artistei, prin textul Flaviei Buref și prin faptul că oferă clipe de aduceri aminte. Când se înregistra această piesă eram în studio și cântam împreună cu grupul vocal care o acompania pe Anda Călugăreanu.

{audio}