Titus Andrei si povestioara cânecului ”Pământul deocamdată”

Pământul deocamdată. Numai că adverbul deocamdată, cu sensul pentru moment, parcă s-a transformat, se transformă și nu se mai sfârșește într-un prezent continuu în ideea falsă că ar putea înfrunta timpul. Nu, timpul e al nostru ca și dragostea, ca și libertatea. Versurile fac parte, clar, din poezia-spectacol ce se cere acompaniată de muzică, iar acest lucru se întâmpla pentru prima dată în 1974.

Într-una din zile, artiști ai cenaclului Flacăra, între care Anda Călugăreanu, Florian Pitiș, Doru Stănculescu, Valeriu Sterian, Marcela Saftiuc, Mircea Vintilă și mulți alții se aflau în drum spre Râmnicu Vâlcea. La un popas, Adrian Păunescu îl întreabă pe Mircea Vintilă: mai ai ceva, vreo linie melodică? Da, ar fi ceva, răspunse cantautorul. Atunci, hai, ia-ți chitara și vino să vedem ce iese. Mai povestește Vintila, am început să fredonez cu lalala, acompaniindu-mă trupa. Poetul marca ritmul, bătând cu degetele în masa, conform metrului iambic cerut de linia melodică. Seara, am cântat piesa la Râmnicu Vâlcea, nebunie, succes incredibil.

Nu fusese o poezie publicată, iar volumul Pământul deocamdată apăruse în 1976. Nu vom asculta varianta inițială. Am optat pentru secvența care deschide albumul ”Opere și operete” lansat în 2005. Prin orchestrație, interpretare și un mesaj deloc oarecare, se crează, zic eu, un moment în sine de nimeni confundabil.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.