Titus Andrei: Muzica românească are nevoie de "Mamaia"

Cu câţiva ani în urmă Titus Andrei a acordat un interviu publicaţiei Jurnalul Naţional referitor la Festivalul de la Mamaia. Căutând acum informaţii şi statistici despre festival ca urmare a iniţiativei noastre de a promova festivalul pe tot parcursul lunii august, am dat întâmplător peste acest interviu care cuprinde o serie de răspunsuri cu valoare de document. Vă las pe voi să le descoperiţi….
NUANŢE

Despre Festivalul „Mamaia”, cu bune si rele, ne-a povestit Titus Andrei, care cunoaste fenomenul şi din sală, şi din culise, şi de pe scenă.

Jurnalul National: În calitate de membru al juriului, vă mai aduceţi aminte de tinere talente lansate la festivalul de la „Mamaia”? Doar câteva nume…
Titus Andrei: Talente au fost, talente-s înca şi vor fi. Are ţara, are. Chiar din ’63, când se lansa „Mamaia”, concureţii au avut trei direcţii: unii au făcut carieră chiar până la statutul de mari vedete, alţii au confirmat sporadic şi mulţi au fost sortiţi anonimatului total. Din ’90, de când, într-un fel sau altul, am fost cu inima alături de Festivalul Naşional „Mamaia” (pe care la secţiunea „interpretare” l-am considerat mereu deasupra „Cerbului”), i-aş enumera cronologic pe: Laura Stoica, Adrian Enache, Carmen Trandafir, Daniela Gyorfi, Daniel Robu, Malina Olinescu, Paula Seling, Romeo Zaharia (vocal Centrul Civic), Mihai Traistariu, Pepe (era cu Latin Expres), Rafael, Vlad Miriţă (acum solist la Opereta), Ionuţ Ungureanu (care se lansase deja cu Provincialii) şi, în ascensiune, Cristian Nistor. Sunt şi nume lansate prin secţiunea „creaţie”: Luminiţa Anghel, Cristian Faur, Dan Teodorescu, Nico, Marcel Pavel, Andra (trei mari voci, nu?). Inainte de ’90 participa la comandă toată floarea cea vestită a muzicii româneşti; dar şi din plăcere. Loredana Groza, Oana Sârbu, Aurelian Temişan, Cătălin Crişan, Daniel Iordăchioaie, Anca Ţurcaşiu, Ileana Şipoteanu, Marius Dragomir şi mulţi aţii au fost lansaţi tot de „Mamaia”. Ca să nu mai vorbesc de marile vedete dinaintea lor: Aurelian Andreescu, Dan Spataru, Angela, Aura, Dida, Corina, Marina sau Margareta – cea care, chiar în ’63, câştiga Premiul Uniunii Scriitorilor cu piesa lui Florin Bogardo „Cum e oare”. Şi Gică Petrescu obţinea, în ’69, premiul discului.
De ce mai există „Mamaia”? Mai este folositoare muzicii uşoare? Sau daunează grav sănătăţii…
Acum, dacă tot am spus ce-nseamnă afectiv pentru mine „mamaia” muzicii româneşti, aş ocoli (cu scuze) răspunsurile frivole. De ce există Eurovisionul, atât de contestat la multe ediţii, mai ales în 2006? De ce există San Remo, care n-a mai dat nimic de ani buni, iar italienii îl văd cel-mai-cel, pentru că-i al lor?
La cate ediţi aţi contribuit la alegerea câştigătorilor?
La ediţiile la care am fost în juriu. Şi chiar dacă uneori am fost naiv, neştiind ce se mai întâmplş pe ici-pe colo, m-am considerat totuşi printre cei realişti. Rămâneam perplex când eu dădeam 9 şi altul 5, sau invers. Nu înţelegeam criteriile unora, cum nu le-nţeleg şi-acum pe la diferite festivaluri.
Vă mai aduceţi aminte de vreun câştigator care s-a pierdut pe nedrept, după părerea dumneavoastră, în negura muzicii mioritice?
Pe nedrept? Eu cred că au (şi s-au) pierdut pe mana lor. Lista e lungă (tot din ’90 încoace): Raluca Ocneanu (premiul I în 93, acum e prin Italia), Marius Manea (s-a reorientat către operă-operetă), Valentina Fărcăşanu (I în 95, a încercat colaborări cu teatre muzicale, ceva n-a mers), Adrian Serban (I în  96, mare voce… păcat… n-a mai vrut să cânte), Natalia Barbu (I in 98, care nu ştiu ce face pe la Chisinau), trupa No Name (I în 2001, s-au desfiinţat), Răzvan Crivaci (trofeul în 2003, o fi tot pe la Cluj?), Florentina Tuchel (I în 2004, o fi tot prin croaziere?).
Nu suntem la concursul „Ştii şi cîştigi”, dar ştiţi câte melodii lansate la „Mamaia” (nu neapărat câştigătoare) au devenit şlagăre?
O-ho, multe; multe premiate care n-au avut nici o şansă la public şi invers. Doar un exemplu: „Salcia” lui Moculescu n-a trecut nici de preselecţie.
V-aduceti aminte de perioada anilor 70. Era interzis să se aplaude?
Da, eram student şi cântam în sextetul vocal Cantabile, condus de soprana Smaranda Toscani. Era cel mai bun grup de backing, dar aveam şi piesele noastre. Deci, cunosc fenomenul şi din sală, şi din culise, şi de pe scenă. Nu-mi amintesc să fi interzis cineva aplauzele. Poate intensitatea lor, să nu fie mai puternice ca la… mai ştii? Oricum, absurdul era la el acasă.
La ediţiile la care aţi fost implicat direct (ne referim, bineînţeles, la faptul că aşi fost in juriu), ne puteţi spune care a fost cea mai bună (de la organizare, până la nivelul competitiv).
Dupa 90 cred că fiecare ediţie s-a remarcat prin ceva, prin cineva. De răutăţi nu va scapa Mamaia. Dăm în ea până la desfiinţare, dar o iubim că-i a noastră. Au fost şi ediţii slabe, fie la creaţie, fie la interpretare, dar au fost într-un fel salvate de şlagare. Aş putea da mai multe exemple, dar cred că m-am întins prea mult.
Puteti să ne daţi un verdict în ceea ce priveşte viitorul „Mamaiei”?
Da, va continua. Iar pentru valoare, ideală ar fi o colaborare cu axa Constanţa – case producatoare – Uniunea Compozitorilor – radio – tv; poate şi Ministerul Culturii. Şi toţi să se implice ăn organizare – producţie – finanţare. Şi totul „live”.
Să se fi îmbolnăvit „Mamaia”? Poate fi vindecată de vreun „doctor”?
Ca-n butada, „operaţia a mers, pacientul e mort”? Nu. Muzica românească are nevoie de „Mamaia”.
Echipa Top Românesc, 7 august 2010

Share This:

Leave a Reply

2 comentarii la „Titus Andrei: Muzica românească are nevoie de "Mamaia"

  • 7 august 2010 la 22:24
    Permalink

    Sunt putin surprinsa, si nu placut, pentru ca nu ati amintit-o si pe Madalina Manole printre artistii lansati la Mamaia. Si ea, in muzica usoara, s-a lansat la Mamaia…Sper sa-i dedicati si un medalion cu premiile obtinute la acest festival. Multumesc.

    Răspunde
    • 8 august 2010 la 8:11
      Permalink

      Vine si randul Madalinei in retrospectiva nstra despre Mamaia. N-am uitat-o. N-avem cum. Are foarte multe slagare, multe lansare la acest festival si chiar ar fi culmea s-o uitam. Fii alaturi de noi si vei avea parte de surprize. Pana una alta ne poti propune o piesa a Madalinei premiata la Mamaia pentru clasamentul pe care il facem luna asta.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!