Top Românesc, o şansă tuturor: Emanuela Popescu, tânăra care a câştigat primul premiu "Mădălina Manole"

Are doar 17 ani, dar la Plopeni la Festivalul de Muzică „Stejarul de Aur” a reuşit să impresioneze juriul cu piesa preluată din repertoriul Mădălinei ManoleTu n-ai avut curaj”.  Emanuela Popescu a fost doar unul din tinerii concurenţi care au dorit, poate şi sub influenţa faptului că festivalul s-a desfăşurat chiar în preajma tristului eveniment cauzat de dispariţia dintre noi a „fetei cu părul de foc”, să cânte în memoria artistei. Ea a reuşit să transmită şi ţineţi cont de faptul că are doar 17 ani! Deci, încă adolescentă cu prea puţine trăiri în ale iubirii…
Tânăra a demonstrat că posedă calităţi vocale dar dincolo de asta faptul că transmite povestea cântecului. Pe blogul ei personal, Emanuela a declarat despre participarea ei în festivalul de la Plopeni că “…în mintea mea ai fost doar tu, Mădălina”. Poate şi asta a ajutat-o în a fi la înălţime. La concursul de la Plopeni desfăşurat pe categorii de vârstă,  s-au întrecut 33 de concurenţi iar juriul a fost condus de Titus Andrei. Începând de anul acesta, juriul a decis acordarea unui premiu dedicat memoriei Mădălinei Manole. Este primul premiu acordat în memoria artistei la un festival de muzică. “Au fost foarte mulţi interpreţi care au cântat anul acesta din piesele lansate de Mădălina Manole. Poate le aveau deja în repertoriu, poate şi le-au ales în ultimul moment şi de aceea am decis să instituim premiul Mădălina Manole care este primul acordat într-un festival”, a declarat Titus Andrei. Emanuela Popescu din Costeşti, Argeş  este elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Costeşti, secţia matematică-informatică. În timpul liber ia ore de canto-pian şi lecţii de dans.
Vă propunem să ascultaţi şi voi varianta tinerei interprete pentru piesa „Tu n-ai avut curaj” prezentată în concursul de la Plopeni.

Echipa Top Românesc, 8 august 2010

Share This:

Leave a Reply

4 comentarii la „Top Românesc, o şansă tuturor: Emanuela Popescu, tânăra care a câştigat primul premiu "Mădălina Manole"

  • 9 august 2010 la 8:17
    Permalink

    Felicitari acestei tinere talentate ! Mi se pare ca seamana la voce cu Madalina… Chiar merita un premiu !

    Răspunde
  • 12 august 2010 la 9:31
    Permalink

    O tânără talentă, o fată frumoasă şi un copil ambiţios…Şi atunci când ambiţia este completată de talent…iată rezultatul! Felictări, Emma! Să vrei întotdeauna mai mult de la tine! E singura cale de a obţine acelaşi lucru şi de la ceilalţi! Felicitări şi multă baftă în continuare!

    Răspunde
  • 12 august 2010 la 11:06
    Permalink

    Multumesc mult pentru cele spuse Jeanina! Multi mi-au spus ca seman la voce cu Madalina si este o onoare pentru mine.

    Răspunde
  • 12 august 2010 la 11:10
    Permalink

    Multumesc mult ,Elena!Eu chiar sunt foarte ambitioasa si nu renunt usor la ceea ce imi propun.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!