Niciun trofeu pentru “fata dragă” a muzicii uşoare româneşti
Sunt fan Madalina Manole din 1991, când am şi cunoscut-o pe “fata draga” a muzicii uşoare româneşti. Am avut privilegiul ca de-a lungul carierei ei, să-i fiu alături la multe evenimente muzicale, Festivalul Mamaia fiind de departe unul de referinţă. În ciuda faptului că a fost o artistă răsfăţată de public, creând adevărate isterii printre fanii ei, Mădălina n-a fost niciodată preferata juriului de la Festivalul Mamaia. Artista nu s-a clasat niciodată la Festivalul de la Mamaia mai sus de locul II chiar dacă multe din piesele ei au ajuns şlagăre.
Iată, parcursul Mădălinei Manole la Festivalul de la Mamaia:
1988 – Mădălina Manole îşi face debutul în muzica uşoară la Festivalul Mamaia cu piesa “Un om sentimental” (Serban Georgescu / Roxana Popescu) – obţine o mentiune.
1989 – participă la secţiunea Creaţie cu piesa „Ne cheamă marea” (m: Şerban Georgescu) pe care o cântă în duet cu Cătălin Crişan. Primeşte titlul de laureată.
1990 – participă la secţiunea Creaţie cu piesa „Vino dragostea mea” (m: Şerban Georgescu)
1991 – “E vina ta” (Serban Georgescu) duet cu Adrian Daminescu
1992 – participă la secţiunea Şlagăre cu piesa „Jucătorul de iubiri” şi obţine premiul III.
1993 – participă la secţiunea Şlagăre şi se clasează pe locul III cu piesa “Să nu mă minţi” (Şerban Georgescu /Aurel Felea). Susţine un microrecital.
1994 – participă la secţiunea Şlagărea cu piesa “Vreau să te uit” (Şerban Georgescu / Roxana Popescu) şi obţine locul III . Tot în acelaşi an participă la secţinea Creaţie cu piesa “Nu eşti chiar un înger”
(Serban Georgescu / Aurel Felea) şi obţine o menţiune. Primeşte în cadrul unui recital pe scena festivalului discul de aur pentru vânzările albumului „Ei şi ce” .
1995 – participă la secţiunea Şlagăre cu piesa piesa “Nu esti chiar un inger” şi obţine locul III.
1997- Participă la secţiunea Creaţie cu piesa „Stai lângă mine, mamă” (m: Şerban Georgescu). Tot în acelaşi participă la secţiunea şlagăre cu piesa „Şi vei pleca”. Iniţial Mădălina intenţiona să-şi retragă piesa din concurs pe motiv că „jurizarea a rămas părtinitoare”, potrivit revistei VoxPoprock (Anul V, nr. 5-6-2007).
1999 – participă la Secţiunea Şlagăre cu piesa “Cântă cu mine” (Serban Georgescu / Roxana Popescu) şi obţine premiul III.
2000- Mădălina Manole participă la secţiunea Şlagăre cu piesa „Da, te iubesc” (m: Şerban Georgescu/Roxana Popescu). Participă în recitalul sustinut de orchestra radio.
2001 – participă tot la secţiunea Şlagăre cu piesa „Tu n-ai avut curaj” (Şerban Georgescu/Roxana Popescu)
2006 – Mădălina Manole susţine recital în cadrul Caravanei TVR50 alături de alţi artişti de marcă ai muzicii româneşti care şi-au legat cariera de acest festival. Primeşte trofeul TVR50.
Autor: Ana Maria Gomboş şi Rex, 13 august 2010

.png)
Asa este, nici un trofeu pentru „fata draga” la Festivalul Mamaia si de fiecare data cand o alta editie se incheia in acest fel eram dezamagita. Poate ca nu a fost preferata juriului de la Mamaia, in schimb a fost preferata noastra, a publicului, si a primit trofeul popularitatii si adevaratei noastre iubiri…Pentru ca si noi i-am primit muzica tot ca pe un trofeu.
Daca nu ma insel, „Stai langa mine, mama” a fost la creatie la Mamaia 1997. In acelasi an, la slagarea, parca Madalina a participat cu „Si vei pleca”.
In 2000 Madalina a participat la Slagare cu „Da, te iubesc!”, iar in anul 2001 tot la Slagare cu „Tu n-ai avut curaj”.
Madalina a sustinut un micro-recital la Mamaia in anul 1993, iar apoi in anul 1994.
In 2006 a fost invitata in seara TVR50, unde a primit trofeul TVR50 si a cantat „nu esti chiar un inger”, intr-o varianta remixata.
Nu stiu sigur, dar posibil ca „Ne ceama marea” cantata in duet Catalin Crisan sa fi fost la creatie in anul 1989, iar in 1990 a participat la festival cu „Vino , dragostea mea”, insa nu stiu exact.
Va rog sa completati datele afisate
E foarte bine ca ai venit cu aceste precizari, insa te rugam sa ne furnizezi informatii exacte, nu care sa aiba in coada „din cate stiu” pt ca asta inseamna ca nu esti sigur de ele… Te rugam chiar sa revii cu un mesaj in care sa ne transmiti eventual bazat pe o sursa sigura datele exacte care sa completeze retrosepctiva premiilor obtinute la Festivalul de la Mamaia de Madalina. Este foarte posibil ca in forma publicata de noi sa nu fie completa. de aceea le afisam aici ca sa le completam impreuna pentru ca in brosura online pe care dorim s-o editam sa apara datele cat mai exact. Multumim de observatii!