Viorel Gavrilă: "Sunt câteva voci bune anul acesta la Interpretare…"
Compozitorul Viorel Gavrilă care va face parte din juriul ediţiei din acest an a Festivalului şi care alături de ceilalţi membri de la preselecţiei, i-a ales pe tinerii care vor concura la secţiunea Interpretare, a declarat că festivalul va aduce anul acesta câteva voci bune. „La interpretare îmi doresc să lansăm voci tinere care să aducă ceva nou în muzica românească; sunt câteva voci bune la secţiunea Interpretare de anul acesta dar acum depinde foarte mult şi de repertoriul pe care şi-l vor alege”, a declarat în cadrul emisiunii „Hit pe româneşte”, Viorel Gavrilă. Cât priveşte secţiunea Creaţie, compozitorul Viorel Gavrilă a spus că-şi doreşte lansarea de noi hituri care să fie fredonate imediat după festival. Compozitorul care i-a încredinţat în 1990 piesa „Dă Doamne cântec” Laurei Stoica ce a câştigat trofeul acelei ediţii, a declarat despre festival că „te poate ridica foarte mult şi te şi poate coborî. Au fost solişti care au ajuns vedete, dar sunt şi care s-au prezentat foarte prost şi din păcate şi-au încheiat cariera ruşinos chiar dacă poate erau buni. A existat mereu o orchestră mare la festival care a fost un câştig; a fost mai întâi Ionel Tudor cu BigBandul Radio, apoi de câţitva ani eu cu orchestra mea”, a mai spus Gavrilă. Viorel Gavrilă va fi prezent în juriul ediţiei din acest an. El a fost prezent şi în calitate de compozitor la secţiunea Creaţie de mai multe pri cu piesele „Cine oare?”, „E vina ta”, „Şi dacă viaţa mea”, etc.
Echipa Top Românesc, 14 august 2010


Leave a Reply