Trofeul festivalului Mamaia: un autoturism Skoda

Prima conferinţă de presă dedicată celei de-a 40-a ediţie a Festivalului Mamaia a avut loc astăzi în prezenţa membrilor juriului din care fac parte Mădălin Voicu, preşedintele juriului, Adrian Romcescu, Corina Chiriac, Petre Năstase, Berti Barbera, Viorel Gavrilă, Andrei Tudor dar şi spre final a compozitorului Horia Moculescu. Moculescu este prezent la festival anul acesta în dubla calitate. Pe lîngă cea de prezentator, alături de Alexandra Velniciuc şi Aurelian Temişan, compozitorul se va regăsi şi printre piesele secţiunii de Creaţie cu piesa „Vreau” încredinţată tînărului Alin Ignat.

* Titus Andrei care face parte din juriul acestui festival a luat cuvântul în cadrul conferinţei de presă amintind câteva din premiile acrodate în festival de-a lungul timpului începând chiar cu prima ediţie când laureaţi au fost printre altele Florin Bogardo şi Margareta Pâslaru. Asta pentru a fi remarcat prestigiul festivalului. El a declarat că „este uimitor pentru toată lumea cum acum o asăptămână o pornea orbeşte şi acum aud că se ţine şi văd forţe artistice şi din presă care fac ca festivalul să aibă loc aşa cum trebuie”. Şi tot el a ţinut să precizeze că „festivalul a căpătat o alură modernă;  s-au perindat toate trupele din România pe la acest festival”. Titus Andrei a făcut parte 1971, 1972 şi 1973 chiar dintre participanţi fiind parte din backing vocals în formaţia Cantabile. În 1973 se lansa la festival Adrian Romcescu şi Marius Ţeicu.

* Cristian Zgabercea a tras un semnal de alarmă asupra numărului mic de piese depuse anul acesta la secţiunea Creaţie precizând că „a ajuns un act eroic pentru compozitorii noştri să depună piese la festival…”.

*Mădălin Voicu, preşedintele juriului,  a precizat că va acorda un premiu la festival  declarându-se mulţumit atât de piesele depuse la creaţie cât şi de tinerii interpreţi. „Creaţia e mai proaspătă iar compozitorii şi interpreţii mai aproape de dinamica actuală a timpului”.

* Gabriela Scraba de la Radio România Actualităţi a declarat că postul public de radio care este producător asociat al festivalului va acorda două premii la festival în valoare, fiecare de 1500 lei, iar Margareta Pâslaru de asemenea Premiul Margareta Pâslaru, în valoare de 1000 dolari.

*Fiecare seară de festival începe la 21.00 şi va fi transmisă la NeptunTV, TVRM şi Naţional TV. Radio Romania Actualităţi va transmite de asemenea vineri şi sâmbătă în alternanţă cu transmisiunile sportive festivalul iar duminică gala.

* Trofeul ediţiei din acest an este un autoturism Skoda oferit de sponsorul festivalului. Acesta se va acorda unuia dintre concurenţii secţiunilor de la Interpretare şi Creaţie.

Echipa Top Românesc, 26 august 2010

Share This:

Leave a Reply

One thought on “Trofeul festivalului Mamaia: un autoturism Skoda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!