Un portret al unei simțiri proprii muzicale: noul album al Oanei Sârbu

Am senzația că se va reveni pentru Top Românesc la albumul recent lansat de Oana Sârbu și Virgil Popescu.Piesele care compun acest nou material discografic au ceva care te fac să revii, să mai deschizi măcar o dată laptopul ca să le asculți. Din nefericire, albumul a fost lansat doar online căci vremurile sunt prea tulburi și prea marcate de o criză economică și de o pierdere a propriei noastre identități.

Dar, să revenim la albumul despre care vreau să spun că l-am așteptat. L-am așteptat nu pentru că e compus de Virgil Popescu, nu pentru că piesele lui sunt interpretate de Oana Sârbu, ci pentru că, în sfârșit, în haosul muzical existent, în căutările artiștilor autohtoni de a găsi rețeta succesului muzical, cei doi reușesc să creioneze un portret al unei simțiri proprii muzicale. Iar asta înseamnă (sau ar trebui să însemne!) să fii la modă. Căci, dacă a fi racordat cerințelor actuale înseamnă doar un anume gen muzical, înseamnă că ne pierdem identitatea ca popor, ne limităm puterea de creație. Prima constatare pe care aș face-o e că acest nou album intitulat „Un altfel de portret” nu plictisește; deși e același compozitor, același textier, același interpret, fiecare piesă te prinde chiar de la primele acorduri. Un album cu o muzică din care răzbat puternic influențele de jazz și bossanova. Două dintre cele 10 piese propuse de cuplul muzical Virgil Popescu-Oana Sârbu pentru noul album au fost propuse deja la Top Românesc; piesa „Doar c-o floare nu se face primăvară” cu mare succes la prietenii topului realizat și prezentat de Titus Andrei, ajungînd pe locul I în luna februarie și apoi, două luni mai tîrziu, „Cuprinsă de-un fior” , votată cu aceeași emfază de prietenii topului. Puteți asculta piesele noului album aici.

Vocea Oanei Sârbu are calitatea de unge la suflet și, lipsită de orice cosmetizare computerizată, ea se dezvăluie în fiecare piesă a noului album, conferindu-le unicitate și căldură, trăsături pe care însăși artista le îmbracă la fiecare apariție scenică. Piesele construiesc prin melodicitatea excesivă a compozitorului, precum și versurile cu cuvinte, deloc banale, potrivite perfect de George Popovici, adevărate povești.  Cei doi-interpret și compozitor- își dovedesc din nou compatibilitatea care, nu o dată, le-a adus succesul sperat!

Ascultând albumul cap-coadă, îmi dă senzația unui deja-vu. Cu toate că muzica e una adaptată realității prezente, îmi trezește pe alocuri revelația unui trecut muzical în care compozitorii își căutau vocile cele mai bune pentru a-și ramnifica propria creație.Dovadă că oamenii poartă în sufletele lor dorul de melodia și versul care leagă o poveste este întărită de succesul celor doi la Top Românesc cu cele două piese amintite mai sus. Și am să fac o paranteză aici;  recent un prieten al  topului îl ruga pe Titus Andrei să nu dea  acces unor piese care nu sunt conforme cu cerințele clasamentului implementate încă de la începuturile lui, adică vers, melodie, voce și neapărat totul românesc.

Nu m-am plictisit deși, recunosc că am ascultat-o de cîteva ori, de piesa „Mai stai puțin”; o piesă jucăușă care îmi pare că o definește prea bine pe artista care îi dă glas.  Tot pe acolo, aș așeza și melodia „Inimi hoinare” cu un ritm și o lejeritate de care te îndrăgostești. Piesa se termină, începe alta și tu încă o fredonezi pe asta. Cu o susținere mediatică pe care cei doi ar merita-o, sunt sigură că ambele piese ar deveni noile lor șlagăre, mă rog hituri, dacă vreți!

Sublimă mi se pare a fi piesa „Un altfel de portret” care scoate în evidență forța creatoare a compozitorului și inspirația de care a dat dovadă textierul. Are piesa aceasta un nu știu ce care te cucerește pe loc; să fie povestea născută din vers și melodie? să fie vocea artistei? să fie un fel de amintiri? Cred că e un pic din toate… Un tablou al mării e cuprins între acordurile și versurile  de o încărcătură emoțională ale piesei „Marea trăiește”. Dar, recunosc că am rămas fascinată de decorul muzical al piesei „Dansul ielelor”; am avut senzația sublimă că sunt parte a unui fragment de muzical. Piesa îmi pare excepțională prin vibrația și intensitatea sunetelor muzicale.

Ce ar mai fi de spus? Poate, doar faptul că regret neapariția lui în magazine. Face parte din categoria albumelor pe care le-aș fi cunpărat cu drag. Trist mi se pare că, în dorința de a găsi referințe despre album din partea unor personalități muzicale, nu am găsit aproape deloc semnale că acest disc a apărut. Iar presa are ca rol, sau unul din roluri, și această influență, dacă vreți,  pentru stimularea publicului către produse de calitate. La noi, e încă liniște în sectorul acesta…

Pe scurt, în final, noul material discografic demonstrează că inspirația și talentul nu țin și nu se epuizează odată cu vremurile tulburi și deloc ospitaliere cu calitatea.

Backingul vocal al pieselor aparține solistei Ramona Nicolae. Acesteia i s-au alăturat Puiu Pascu la pian și Sorin Romanescu la chitară.

Autor: Ioana Matfeev, 9 octombrie 2011