Mihaela Chisnencu speră să calce cu dreptul pe scena Festivalului Mamaia

Una din concurentele secțiunii Interpretare a Festivalului Mamaia provine tocmai de la Chișinău. Tânăra s-a stabilit la București de trei ani, însă a început primii pași în muzică de pe tărâmuri moldave.

Mihaela Chisnencu este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Artă “Dinu Lipatti”, clasa Canto clasic. Tânăra artistă a început să cânte de la vârsta de 7 ani. Un an mai tîrziu era deja premiată la Concursul Internațional de Muzică Ușoara “Steluța” din orașul Odesa, Ucraina. De atunci, sub tutela regretatului compozitor din Moldova, Anatol Roscovan, Mihaela a participat frecvent la diverse concursuri naționale și internaționale, câștigând peste 30 de premii, printre care și 7 trofee. De departe, pentru Mihaela Chișnencu, cel mai important premiu rămâne Trofeul Concursului Național de Muzica “Mamaia copiilor-2006”. La Festivalul Mamaia, Mihaela participă pentru prima dată. “Sunt conștientă că va fi o competitie grea, va trebui sa muncesc mult, dar indiferent de rezultat, stiu ca efortul imi va fi răsplătit prin experiența acumulată, posibilitatea de a lucra cu mari personalități ale muzicii românești și de a cânta pe scenă alături de cei mai mari artiști ai României” , ne-a spus Mihaela Chisnencu.  Solista este laureată la concursuri internaționale din Bulgaria, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Republica Moldova și România. În ultimii doi ani, Mihaela a câștigat trofeele concursurilor “Ministar ciresar”, Ghiocelul de argint” și “Zâmbet de copil”, Premiul I la concursurile “Portativul veseliei”, “Stelele cetății” din Deva, “Stelele Dunării”, Premiul II  la “Constelația juniorilor”, “Ghiocelul de aur” și Premiul III la festivalul “Florentin Delmar”. Printre aparițiile tv se numără emisiunile “Dănutz SRL”, Să v-amintiți duminica”, “Atenție se cântă!, “ Vineri-star” și altele.

Share This:

Leave a Reply

5 comentarii la „Mihaela Chisnencu speră să calce cu dreptul pe scena Festivalului Mamaia

  • 23 august 2012 la 11:20
    Permalink

    Mult succes, Mihaela! Speram sa castigi si aici trofeul!!!

    Răspunde
  • 23 august 2012 la 11:34
    Permalink

    Numele corect e Chisnencu și nu Chișnencu, daca se poate, modificați, vă rog. Va mulțumesc!

    Răspunde
  • 23 august 2012 la 12:49
    Permalink

    Mihaela, esti o dulce! canti superb, Sper sa castigi! Multa, multa bafta!!!

    Răspunde
  • 24 august 2012 la 12:27
    Permalink

    Mihaela, ai fost super!!! Felicitari. Mult succes in continuare!

    Răspunde
  • 26 august 2012 la 20:32
    Permalink

    Felicitari Mihaela!
    Locul II la sectiunea interpretare la Mamaia 2012.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!