Mandinga si Fly Project iau cu asalt o baza militara

mandinga ft fly projectO noua colaborare ia prin surprindere piata muzicala din Romania. Mandinga si Fly Project au lansat primul lor feat, “Hello”, single ce beneficiaza de un videoclip, produs de CatMusic si casa de productie a trupei Mandinga, Happiness Production. Piesa, compusa si produsa de catre echipa Fly Records, se anunta a fi un succes si peste hotare.

“Discutiile despre aceasta colaborare au inceput din toamna anului trecut. Dupa succesul de la Eurovision si propunerile pe care le-am primit, ne doream sa lansam o piesa pentru Rusia, iar baietii de la Fly Project cunosc foarte bine piata de acolo. Pe masura ce piesa a inceput sa prinda forma, s-au tras primele acorduri, ne-am gandit ca cea mai buna idee ar fi sa facem un featuring! Asa s-a nascut aceasta colaborare. O piesa in limba engleza si spaniola este un act de curaj, are o linie melodica atipica, dar noua ne place foarte mult rezultatul si abia asteptam parerile fanilor din toata lumea”, a declarat Elena Ionescu, solista trupei Mandinga.

Mandinga si Fly Project lanseaza videoclipul piesei “Hello”, ce a presupus o adevarata desfasurare de forte. Regizat de Alex Ceausu, acesta a fost filmat in cadrul Studiourilor MediaPro din Buftea, un spatiu ce a fost transformat intr-o baza militara, cu decoruri impresionante, zeci de actori, dansatori si un invitat special… GEO-O Warrior, un spectaculos vehicul de salvare, care apare pentru prima oara intr-un videoclip. Lansat in 2013, la Salonul Auto Bucuresti, masina de 3.2 tone a facut senzatie pe Internet, despre ea vorbind pana si cei de la TopGear. Desi baietii au fost cei fascinati de aceasta constructie, Elena a fost norocoasa care s-a aflat la volanul ei. 

Baietii de la Fly Project au fost cat pe ce sa intarzie la filmari, pentru ca au ajuns in tara cu cateva ore inainte de a incepe filmarile. Au renuntat la doua concerte internationale, pe care le-au amanat, pentru a fi prezenti la filmarile videoclipului Hello.

“Nu am planuit aceasta colaborare, Mandinga a venit la noi pentru a le face o piesa si echipa noastra s-a apucat de treaba. Dupa ce piesa a prins contur, ne-au propus sa fie feat, iar noi am acceptat. Hello este o productie muzicala Fly Records si desi agenda noastra este una extrem de aglomerata, nu aveam cum sa spunem nu. Ne place piesa“, a spus Tudor, Fly Project.

Imediat dupa orele lungi de filmare si mult stat in frig la cadru, Fly Project si-a continuat turneul international in Italia si o vizita de productie la Miami.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!