Xonia, doar un produs muzical, Pepe, artist cu suflet, pe scena de la Medgidia
Xonia. Eram chiar curioasă ce poate Xonia, această blondă apărută nu demult în muzica românească de la care eu, una, spre rușinea mea (!?) nu știu niciun single. Eram curioasă ce poate pe scenă și m-am lămurit.
Ca mulți din generația ei unde decibelii sună îngrozitor de tare și într-un house sau haos total, și Xonia sau Loredana Sachelarie, pe numele ei real, m-a convins că face parte dintr-o generație muzicală pentru care artist înseamnă de fapt a fi un produs și nimic mai mult. A urcat pe scenă, nici nu țin minte să fi salutat publicul și a dat play.
Senzația a fost pe parcursul showului ei din care nu lipsesc 4 dansatori, două fete și doi băieți, că a făcut un frumos playback, poate din când în când cântat peste. În fine, spuneam că această Xonia mi-a întărit convingerea că astăzi a fi artist nu mai înseamnă a cînta pe bune, ci a face bani, să fii o mașinărie din care să iasă leuț după leuț. Nimic mai mult. De ce spun asta?
A cântat piesă după piesă fără să pomnească măcar unde se află, fără să spună: bună seara, Medgidia! Medgdia, mai tare! M-am gîndit la un moment dat stînd și urmărind decolteul lung din care răsăreau doi sîni voluptoși, ușor de plastic, că poate săraca nici nu știa unde a ajuns. A fost
adusă cu mașina, a cântat și a plecat mai departe la următorul club.A cântat numai în engleză și, drept, la ultima piesă am reacționat. A cântat un fel de remix al celebrei piesei „Guantanamera”.
Nu a comunicat cu publicul decât adresând simplele mulțumiri de la finalul fiecărei piesei, uneori și alea lipseau. Ne-a făcut cunoștință cu dansatorii ei, și-a mai manifestat din când în când speranța să ne placă piesa ce avea s-o cânte și cam atît dialogul ei cu publicul. Dar nimic că ești la Medgidia, că ești la un festival de muzică dedicat unuia dintre cei mai mari cântăreți români. Nimic! Un artist care cântă pentru bani și atât, asta mi-a dat impresia, sâmbătă seară, celebra Xonia.
Recunosc că ideea de a face, chiar și așa la un festival dedicat muzicii românești, o seară pentru tineri e binevenită pentru împrospătarea, pentru comparație măcar. M-a convins definitiv și irevocabil că pentru mulți dintre artiștii de azi, muzica e doar o fabrică de bani.
Naturalețe și exuberanță, marca Pepe, pe scena de la Medgidia
Nu același lucru l-aș spune despre Pepe, care a urmat-o în festival, îmbrăcat mai degrabă într-o ținută de rocker, cu geacă de piele și bocanci,
decât într-una de latin-lover. Pepe, și el un artist al momentului, dar cu un background mai consistent în spate, cu spectacole, festivaluri la care și el a participat și pe care le-a recunoscut și sâmbătă în recitalul de la Medgidia. A spus că nu a fost niciodată în cărți pentru trofeu, ci mai mult pentru premiile de popularitate, ceea ce l-a făcut un om fericit, căci asta a contat dintotdeauna pentru el: publicul.
A cântat până după miezul nopții majoritatea pieselor sale devenite hituri, dar și cel mai recent de vara aceasta „Vara mea”. A cântat piesa dedicată soției lui pe care, tot în această vară, a scris-o. S-a simțit bine pe scenă. A comunicat cu publicul. A pregătit și o surpriză publicului venit la un festival dedicat lui Dan Spătaru. A cîntat în maniera lui specificând că așa vrea, și nu ca să imite stilul de interpretare aparte al lui Da Spătaru, a interpretat, deci piesa „Țărăncuță, țărăncuță”. Și-a arătat considerația față de marele artist în câteva rînduri.
Publicul, între care mulți dintre concurenți, a reacționat extrem de bine, a cântat, a aplaudat, a dansat, a făcut trenuleț. S-a remarcat cu mișcările lui latino dansând pe muzica lui Pepe, italianul Armato Scarpellino, de altfel cumva simpatia publicului în seara a doua a concursului.
Fetele din echipa de volei a orașului gazdă au fost și ele prezente la spectacol și la un moment dat s-au ridicat în picioare dansând pe ritmurile focoase ale excentricului Pepe. Pepe, remarcând că toate poartă același tip de tricou, le-a întrebat dacă sunt sportive și ce sport practică. Artistul a cântat mult peste programul stabilit cu organizatorii. Una peste alta, un showman, un artist care, deși se integrează noului val muzical, știe să respecte publicul prin cântec, prin dialog cu publicul, prin entuziasm și pofta de viață pe care o aruncă valuri-valuri spre public. Iar publicul, mai mic sau mai mare, se molipsește de ea și îl face pe artist să mai stea acolo, pe scenă să facă ce știe el mai bine chiar dacă momentul lui negociat cu organizatorul s-a epuizat de ceva timp. Și, da, ar mai fi o mică-mare diferență între cei doi artiști ce au cântat sâmbătă, în recital, la Medgidia. Pepe a cântat spre deosebirede Xonia, sută la sută live, acompaniat fiind de trupa sa, iar showul a sunat, clar, ca atare. Live, curat, sincer!
Autor: Ioana Matfeev

Leave a Reply