SFINX şi o lume în alb şi negru, după 40 de ani

Soft Records reeditează pentru prima oară pe CD, la 40 de ani de la apariție,  celebrul album din 1975 al trupei Sfinx –  Lume alba, la care s-au adăugat ca bonus 4 piese ale EP-ului apărut în 1974.

Cele 13 piese ale albumului, inclusiv piesele bonus, au fost remasterizate utilizând tehnica de ultimă generație, iar coperta a fost restaurată în cele mai fine detalii utilizând macheta grafică originală.

Ediția aniversară a albumului Sfinx –  Lume alba este multiplicată pe numai 500 de CD-uri numerotate în formatul digipack 6 pagini.

Albumul va fi disponibil mai întâi online prin MyCD astfel încât  fanii să poată obține fără dificultate acest album aniversar începând cu 7.08.2015 (precomenzi).

Ulterior, în limita stocului disponibil, albumul va putea fi procurat prin rețelele de distributie ale partenerilor Soft Records.

–-

SFINX şi o lume în alb şi negru, după 40 de ani. Când spui SFINX te gândeşti imediat la Dan Andrei Aldea. Iar ei, colaboratorii săi, nu se vor simţi jigniţi ci, dimpotrivă, onoraţi că au putut edifica împreună acest material discografic.

Pentru că el este muzicianul rock şi folk care a survolat graniţele genurilor muzicale fără nici un efort, provocând admiraţia generală cu fiecare melodie, solo ori orchestraţie. Considerat de mic un copil-minune al viorii, muzicianul a descoperit însă în adolescenţă chitara electrică, şi prin ea genul rock care explodase în acei ani într-un fenomen greu de cuantificat şi astăzi.

După un parcurs şaizecist beat, grupul SFINX a fost practic reinventat de Aldea, iar primul semn viabil (oficial) s-a consumat la marele festival pop organizat de Club A în 1971, pe o scenă cu supermuzicieni şi concepte eclatante.

O formulă cu o muzică cvasiacustică (pop cameral, îi spunea Aldea), un grup experimental căruia muzicianul îi duce şi astăzi dorul. Dar upgradarea componenţei a făcut posibilă trecerea spre registrul pop-rock şi progresiv, girat într-un mod original pentru întreaga muzică românească, influenţând generaţiile următoare de compozitori, instrumentişti şi melomani. Polarizate de măiestria liderului, discul conţine deopotrivă compoziţii ale celorlalţi membri ai grupului (cu aportul instrumental – orchestral al lui Dan, în aceeaşi osmoză dovedită de aceste înregistrări); dincolo de muzică, este de remarcat şi încercarea de a fructifica poezii valoroase din lirica românească, cu risc redus de a fi cenzurate.

Pentru că muzicianul Aldea nu poate uita amputările unora dintre operele SFINX-ului. Într-un recent interviu, Dan Aldea făcea lumină în opera SFINX hărăzită posterităţii, exemplificând cu episoade punctuale ale luptei cu cenzura, ori ale subterfugiilor folosite pentru ocolirea acesteia, deseori aberantă: „Mă mir cum a intrat o piesă ca «Horă de băieţi»: «Iar cinstirea ţi se da / după talpă şi pingea» (în era Ceauşescului fost cizmar, n.a.) sau «Într-o ţară care-a fost / era mare cel mai prost». În schimb, se ştie bine că «Fiii soarelui» s-a numit de fapt «Cântecul blazatului», iar pentru «Ziua ta» aveam o versiune optimistă «Astăzi este ziua ta / ţi-am adus în dar o stea» şi alta pesimistă «Ce să fac cu ziua mea, / ce oare-am să fac cu ea?»…

Orice ascultător care ştie va înţelege că nu de la noi vin aceste prostii, ci că aşa ne-au fost impuse…” O altă lumină aruncă şi Mişu Cernea asupra apariţiei diverselor compoziţii: „SFINX a fost mereu la limita dintre comercial şi muzica – ştiinţă, trebuia să balansăm mereu între polii ăştia. Aveam nevoie şi de popularitate, de cotă, deci mai scoteam şi piese ca cele de pe primul album, «Lume albă».” Aşadar pop-rockurile Călătorul şi copacul, Horă de băieţi ori Norul faţă în faţă cu progresivele Sinteze, Magelan şi Lume albă, iar printre acestea două bijuterii neclasificabile: Secolul vitezei şi Om bun.  (Doru Ionescu)