Florin Răduţă, câştigătorul X Factor, cântă cu Nicoleta Nucă la Hard Rock Cafe
Nicoleta Nucă are un special guest pentru concertul pe care-l pregăteşte la Hard Rock Cafe. Este vorba despre Florin Răduţă, câştigătorul X Factor România.
Prezenţa sa pe scena de la Hard Rock Cafe va fi una din primele apariţii live ale lui Florin, după adjudecarea mult râvnitului trofeu. Pe Nicoleta, ai admirat-o tot in cadrul concursului, iar acum ai şansa să o asculţi live, la Hard Rock Cafe, pe 17 februarie! În luna dedicată iubirii, Nicoleta Nucă te aşteaptă la un concert în care vei asculta melodii de suflet din repertoriul propriu, dar şi hituri internaţionale.
Cu o prezenţă ce nu trece neobservată şi un timbru vocal aparte, Nicoleta Nucă a lăsat o impresie puternică la ediţa din 2014 a showului de talente X Factor. După ce şi-a încheiat parcusul din concurs, Nicoleta a pornit pe calea unei cariere solo. La începutul anului trecut a lansat single-ul de mare succes “Nu sunt”, care a acumulat peste 14 milioane de vizualizări pe You Tube, iar videoclipul “Liniştea”, lansat în decembrie 2015, a depăşit deja două miioane de vizualizări.
În prezent Nicoleta Nucă lucrează la primul său album, de pe care a anunţat deja trei titluri: „Liniștea” „Amintiri” şi „Inima mea”.
Biletele pentru showul Nicoleta Nucă si Florin Răduţă se găsesc în format electronic pewww.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica, Agenţiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman, IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara), la Hard Rock Cafe, dar şi in ziua concertului la intrare.
În presale, biletele au următoarele preţuri:
– 40 de lei, cu loc la masă, în sală, zona de fumători sau nefumători
– 60 de lei, VIP, cu loc la masa în faţa scenei.


Leave a Reply