Marius Ţeicu, distins cu „Premiul pentru întreaga activitate” la Premiile Muzicale Radio România 2016

Compozitorul Marius Ţeicu a primit trofeul pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Galei Premiilor Muzicale Radio România, eveniment desfaşurat duminică seara, la Sala Radio din Bucureşti. Prestigiosul trofeu din cristal cu încrustaţii de argint, purtând semnătura artistului plastic Ioan Tămâian, i-a fost înmânat de doamnele muzicii uşoare româneşti, Corina Chiriac şi Angela Similea.
Acestea au vorbit cu emoţie despre Marius Ţeicu, unul din cei mai prolifici compozitori ai muzicii uşoare româneşti.

Este foarte greu să te aduni, să poţi spune în câteva cuvinte ce-ai trăit aproximativ 50 de ani alături de un titan al muzicii. L-am cunoscut ca profesor corepetitor, apoi cu adevărat am început să ne cunoaştem după prima melodie pe care mi-a încredinţat-o în 1970. Zeci şi zeci de melodii mi-a încredinţat, el scriind peste 500 din câte ştiu eu. Aceste melodii au fost lansate pe postul radio şi la televiziune în emisiuni remarcabile.
Marius a fost iubit pentru creaţia sa, cântecele sale au fost recunoscute de la primele acorduri şi dacă îi veţi asculta creaţia, îl veţi descoperi spiritual, emotiv, creativ, cald, inteligent, profund şi bineînţeles, profesionist. Noi am avut o prietenie fericită alături de Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Titus Munteanu, am lucrat atât de frumos împreună şi prietenia noastră e atât de puternică încât, încet-încet am introdus şi familiile noastre în această prietenie. Trebuie să ştiţi că Marius face parte dintre creatorii care, au alături de ei omul potrivit. Soţia lui îl iubeşte, îl sprijină, îl susţine şi-l încurajează, şi-l împinge spre mai departe, cu curaj. Eu l-am văzut pe Marius ca pe-o apă cristalină care coboară, se rostogoleşte din vârf de munte în strălucirea soarelui. Dragul meu prieten îţi mulţumesc pentru toate darurile tale.” a declarat cântăreaţa Angela Similea.

Compozitor, solist vocal, instrumentist, orchestrator, dirijor și profesor de muzică, Marius Ţeicu, a primit cu recunoştinţă premiul oferit de radioul public.

„Vă mulţumesc din suflet. Vreau în primul rând să mulţumesc postului Radio România pentru acest premiu extraordinar, prestigios, să mulţumesc tuturor realizatorilor de aici care de-a lungul anilor au difuzat melodiile mele care astfel au putut să ajungă în inimile d-voastră, să mulţumesc familiei mele care a fost alături de mine în toţi aceşti ani. E foarte important să fie familia alături de tine când eşti un creator. Vreau să mulţumesc Televiziunii Române – realizatori, redactori, regizori muzicali, coregrafi, -televiziune unde s-au lansat majoritatea compoziţiilor mele. Apoi, mulţumiri celorlalte posturi de radio şi televiziuni unde au fost prezente melodiile mele. Mulţumesc textierilor cu care am colaborat. Extraordinari textieri am avut, vreau să vă spun câţiva dintre ei: Eugen Rotaru, Angel Grigoriu, Ovidiu Dumitru, Sasha Georgescu, din păcate mulţi nu mai sunt printre noi. De asemenea, libretiştilor, scriitorilor, regizorilor, solişti, actori pentru cele 11 muzicaluri pe care le-am compus şi care sunt jucate în toată ţara, pentru filmele muzicale de lung metraj. Să mulţumesc zecilor de instrumentişti cu care am petrecut sute de ore în studiourile muzicale, dar şi colegilor mei din trupele muzicale din care am făcut parte. Mulţumirile mele sunt adresate interpreţilor de muzică uşoară, din toate generaţiile, care au făcut ca melodiile mele să prindă viaţă şi să ajungă la d-voastră, la public. Câţiva dintre ei: Aurelian Andreescu, Anda Calugareanu, Margareta Paslaru, Marina Voica, Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu, Dida Drăgan, Loredana Groza, Monica Anghel, Adrian Daminescu, Silvia Dumitrescu, Mircea Romcescu, Gabriel Cotabiţă, Aurelian Temişan, Gabriel Dorobanţu, Fuego, Paula Seling, Andra, Anca Ţurcaşiu, Oana Sîrbu, Alexandra Ungureanu, Alina Eremia, Lucia Dumitrescu şi mulţi alţii. Fără ei, noi compozitorii, nu existăm. La final, mulţumirile mele se îndreaptă spre cel care a fost întotdeauna alături de mine, voi, publicul din România.”

Alături de publicul prezent la Sala Radio, Marius Ţeicu a cântat celebra melodie „O portocală” şi „Muzica, a opta minune a lumii”.

Gala Premiilor Muzicale Radio România a răsplătit cei mai buni artişti şi compozitori, cele mai bune voci, trupe şi albume ale anului 2015. Evenimentul a fost transmis în direct de Radio România Actualităţi şi de Radio România Internaţional. Veţi putea urmări înregistrarea spectacolului în 27 martie la TVR 1, dar şi la TVR HD şi TVR Internaţional – TVR fiind coproducător al evenimentului.

Foto: Alexandru „Ciumpy” Dolea

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!