Urmăreşte aici PRIMA SEMIFINALĂ EUROVISION 2016, în direct din Stockholm

În această seară se dă startul celei de-a 61 ediţii a Eurovision Song Contest. Piese bune, voci puternice şi show-uri incredibile, cu holograme şi proiecţii vizuale ce folosesc ultimele tehnologii, toate sunt aşteptate cu nerăbdare de milioane de fani în întreaga lume.

18 ţări vor lua startul în prima semifinală a concursului ce se desfăşoară în capitala Suediei, în cea mai mare clădire sferică din lume – Globen.

Pentru prima dată în istoria participărilor sale, România nu va difuza evenimentul. Ca urmare a excluderii sale din concurs din cauza datoriilor acumulate faţă de EBU, Televiziunea Română a pierdut dreptul de a transmite evenimentul la tv.

Cei dornici să urmărească în direct show-ul o pot face online, pe site-ul oficial Eurovision sau pe canalul You Tube, la cea mai bună calitate. Transmisiunea va începe la ora 22:00, ora României şi poate fi urmărită mai jos.

Rusia, favorita numărul unu la câştigarea trofeului, intră în concurs cu numărul 9. Iată ordinea de intrare în SEMIFINALA 1:

1. Finlanda

2. Grecia

3. Moldova

4. Ungaria

5. Croaţia

6. Olanda

7. Armenia

8. San Marino

9. Rusia

10. Cehia

11. Cipru

12. Austria

13. Estonia

14. Azerbaidjan

15. Muntenegru

16. Islanda

17. Bosnia Herţegovina

18. Malta

Pe baza voturilor publicului şi a juriului, doar 10 ţări vor merge mai departe în finala din 14 mai. Numele ţărilor calificate va fi anunţat în mod aleatoriu.

Gazdele showului sunt: Petra Mede (prezentatoarea Eurovision 2013) şi Måns Zelmerlöw (câştigătorul Eurovision 2015). Pentru prima dată de la introducerea semifinalelor, ţările Big 5 direct calificate în finală şi ţara gazdă îşi vor prezenta piesele în cadrul pauzei de votare din partea a doua a show-ului.

Astfel, în cadrul primei semifinale din această seară, vor urca pe scenă şi reprezentanţii Franţei, Spaniei şi Suediei. Aceste ţări au şi drept de vot în cadrul semifinalei.

42 de ţări concurează în cadrul ediţiei de anul acesta Eurovision. Evenimentul are loc pe 10, 12 şi 14 mai la Globe Arena din Stockholm. Capitala suedeză a mai găzduit competiția muzicală în 1975 și 2000.

FOTO: Sergey Lazarev, Rusia © Andres Putting (EBU)

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!