Peste 60 de tineri aşteptaţi să se înscrie la Festivalul Mărţişor Dorohaian
La începutul lunii martie va avea loc la Dorohoi cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mărţişor Dorohoian” la care sunt aşteptaţi să se înscrie peste 60 de copii şi tineri interpreţi de muzică din toată ţară. Evenimentul se va desfăşura ca şi în anii trecuţi pe două planuri, concurs şi recitalul unor vedete din lumea muzicii. Concursul a fost organizat pe 3 categorii de vârstă, respectiv 6-10 ani, 11-14 ani şi 14-29 ani. Festivalul se va desfăşura în zilele de 5, 6 şi 7 martie, în concurs urmând să fie selectaţi cel puţin 30 de concurenţi. Copiii şi tinerii care doresc să participe la concurs se vor înscrie la preselecţiile care vor avea loc pe data de 4 martie începând cu ora 16.0o şi 5 martie de la ora 10.00. Potrivit directorului Centrului de Creaţie, Ion Ilie, tinerii pot cînta la preselecţie piese în orice limbă, însă în concurs aceştia vor trebui să opteze pentru o melodie în limba română. „În festival se vor cânta numai piese în limba română pentru că este un concurs de muzică românească şi vrem să scoatem în evidenţă creaţia compozitorilor români”, a declarat Ion Ilie. Din juriul ediţiei din acest an vor face parte Ionel Tudor care va fi şi preşedinte, coordonatorul secţiei muzicale a Radiodifuziunii Române, Titus Andrei, omul de radio Bogdan Pavlică şi directorul Centrului de Creaţie Botoşani, Ion Ilie. Printre invitaţii care vor susţine recital se numără Nico, Mădălina Manole, Marcel Pavel, Gabriel Dorobanţu cu care încă se poartă discuţii şi negocieri. Evenimentul dorohoian este organizat de Consiliul Judeţean prin Centrul de Creaţie, Primăria Dorohoi, Clubul Copiilor Dorohoi. Pentru acest festival a fost alocată o sumă de circa 500 de milioane de lei. Premiile ediţiei din acest an vor fi acordate pe categorii de vîrstă, astfel:
Troferul: 1500 de lei
Categoria: 14-29 ani: Premiul I: 1000 de lei, Premiul II: 800 de lei, Premiul III: 600 de lei, Menţiune: 400 de lei
Categoria: 11-14 ani: Premiul I: 700 de lei, Premiul II: 500 de lei, Premiul III: 300 de lei, Menţiune: 150 de lei
Categoria: 6-10 ani: Premiul I: 600 de lei, Premiul II: 400 de lei, Premiul III: 200 de lei, Menţiune: 100 de lei
Anul trecut trofeul festivalului a fost câştigat de Minodora Dediş.
Echipa Top Românesc, 10 februarie 2010


Leave a Reply